Nepăsare. Tergiversare. Lipsă de empatie. Disperare. Durere. Neputința unui sistem. Groază. Indignare. Speranțe frânte. Toate aceste caracteristici s-au adunat într-o corolă a absurdului și tragismului vieții, în cazul de la Caracal, care a înlăcrimat și a revoltat o țară întreagă.

Alexandra Măceșanu, o copilă de 15 ani, sechestrată și violată, reușește să pună mâna pe un telefon și să sune de 3 ori la 112, pentru a fi salvată din mâinile unei bestii cu chip de om. Însă strigătul ei rămâne fără răspuns. Intervențiile din partea celor abilitați să o facă vin mult prea târziu.

Ceea ce i s-a intâmplat Alexandrei este radiografia unei societăți care prezintă simptome de incompetență, prostie și indolență, care au condus la nefârșite teorii ale cospirației. Moartea Alexandrei, care avea tot viitorul în față, constituie un lanț al slăbiciunilor și al erorilor de tot felul. Conversația Alexandrei cu 112 și cu Poliția este copleșitoare. Din ea, se pot extrage multe învățăminte, care pot ajuta la vindecarea unei societăți aflate la ,,terapie intensivă”.

Chiar dacă era traumatizată de cele întâmplate, acest copil și-a păstrat ,,sângele rece” și le-a dat indicii clare despre locul în care se afla. Și totuși autorităților le-a luat 19 ore să poată răspundă la un apel de urgență! Un strigăt pentru viață la care mulți au rămas surzi! Se pune următoare problemă: Dacă în cazul unei persoane sănătoase, normale, lucrurile s-au derulat în acest fel, ce am putea spune în cazul unei persoane care are o deficiență de vorbire și nu se poate exprima coerent? Răspunsul este evident!

,,Nu voi vorbi despre crima petrecută în Caracal, ci despre faptul că persoana cu dizabilități ce are tulburări de limbaj sau este surdo-mută n-are nici o șansă să primească ajutor de la 112. În cazul meu, în momente extreme, așa de tare mă agit, încât nu mă înțelege nimeni și pot fi considerat un miștocar, dar pot să fiu la granița dintre viață și moarte. De aceea, m-am gândit să fie în cadrul 112 sau un alt număr special (cum este telefonul copilului și cel al vârstnicului) unde să dau numărul meu de telefon împreună cu datele medicale, și în momentul când sun să apară la dispecerat cine sunt și dizabilitatea de care sufăr și să identifice locația unde sunt, pentru că pot să fiu în alt loc decât domiciliul meu”, spune Marius Viorel Giradă, care din cauza handicapului fizic se exprimă mai greu.

Autoritățile din România, care au rolul de a păstra ordinea și siguranța cetățeanului, ar trebui să ia în considerare aceste aspecte îngrijorătoare. Pentru a evita astfel de situații dureroase pe viitor, este nevoie de aplecare spre nevoile celorlalți, de empatie, de implicare, de o reacție promptă. Trei cuvinte sunt de ajuns: SĂ ÎȚI PESE!…

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.