Guvernul a modificat Hotărârea prin care sunt aprobate Normele metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS)

Potrivit sursei citate, documentul aprobat clarifică modul în care se deplasează persoanele cu dizabilități, astfel încât să poată utiliza biletele de călătorie la care au dreptul, așa cum doresc.

În acest sens, este definită călătoria întors ca fiind călătoria efectuată înapoi, indiferent din ce localitate sau stație aflată pe drumul de întoarcere, și este reglementată posibilitatea utilizării cuponului dus, precum și a cuponului întors, indiferent de ordinea efectuării călătoriei, în timp ce până acum, regula era ca persoanele cu handicap, însoţitorii acestora, precum şi asistenţii personali să folosească întâi cuponul dus, şi apoi cuponul întors.

Totodată, pentru a evita folosirea unui document de identitate sau, în cazul copiilor cu vârsta până la 14 ani, a certificatului de naștere în original, în timpul efectuării călătoriei, se acordă posibilitatea legitimării cu legitimația acordată persoanelor cu handicap, prevăzută de legislația în domeniu. În lipsa acesteia, persoana poate prezenta documentul de identitate în original sau certificatul de naştere, în cazul copiilor cu vârsta până la 14 ani.

One Comment

  1. elvis lefter

    De ex in momentu de fata se plateste transportu interurban de a face deplasarea la locul de munca fie pers institutionalizate si neinstitutionalizate in momentul de fata legea spune ca doar pe baza de comnventie intre furnizoru de servicii transport, si dgaspc-uri si nu stim care este situatia in momentu de fata 16.06.2020 desii legea functioneaza de mai mult de un an au fost si modificari de art. dar se tot plateste transportu interurban, si atunci facem legi doar pe hartie, eu cred ca trebuie sa fie eliminat acel articol de comventie si gasita modalitate asa cum sa gasit modalitatea de plata transport pt copii statu subventioneaza plata , eventual putem pune la dispozitie documente cu cele mentionate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.