Autor: Claudia Geatără

Adela Hanafi este președinta Asociației CONIL, asociație care a început să funcționeze din 2007 și care are ca principal obiectiv, integrarea copiilor cu nevoi speciale, atât în învățământ, cât și în societate mai târziu, scopul principal fiind cel de integrare a acestora în societate după parcursul educațional. Despre Adela Hanafi se spune că este femeia care a transformat o dramă într-o șansă pentru copiii cu dizabilități. A avut un băiețel cu nevoi speciale, Kuky, decedat în anul 2018, care din cauza deficitului de atenție și a unui retard mediu nu a putut fi integrat în primii ani de viață, așa că tânăra mamă și-a promis că va face o grădiniță și o școală în care să poată să primească și să lucreze cu absolut orice tip de copil, indiferent de dizabilitate și de etnie. În studenție, în perioada vacanțelor, a lucrat într-o școală specială și acolo a avut primul contact cu copiii cu nevoi speciale, cu copii autiști, perioadă în care a descoperit că are abilități pedagocice native pe care apoi le-a dezvoltat. Destinul ei s-a conturat la Cairo, unde a terminat Business Administration. Acolo a descoperit că menirea ei este să lucreze cu copiii cu nevoi speciale. Nu avea de unde să știe că numai după un an va avea propriul copil cu nevoi speciale, cel ce i-a adus Adelei Hanafi puterea și motivația de reușită.

Redactor: Ce anume v-a determinat să deschideti această școală?

Adela Hanafi: Motivația mea a fost foarte importantă, eu însămi am avut un băiețel cu nevoi speciale, a fost un copil cu ADHD, cu retard mediu, și care a necesitat sprijin îndeaproape. M-am confruntat cu excluderea lui în primii ani de viață, deseori se întâmpla să nu fie primit la locurile de joacă, să nu fie primit să se joace cu ceilalți copii sau să interacționeze, și atunci m-am decis că ar fi o idee bună să creez un loc în care să conviețuiască atât copii tipici cât și cei cu nevoi speciale și să încercăm să schimbăm mentalitatea oamenilor, pentru că deseori copiii cu nevoi speciale pot contribui la dezvoltarea copiilor tipici, ei sunt lecții de viață, iar prezența lor în viața unor copii tipici le aduce și acestora beneficii. Este o relație reciprocă avantajoasă, copiii tipici învață să fie responsabili, să fie empatici, să aibă compasiune și să poată să fie mai implicați în a-i sprijini pe cei din jurul lor.

R:Mai există astfel de școli în România?

Adela Hanafi: Mai există școlile de stat de acest gen, unde se merge pe o curriculă specială. Noi însă ne-am propus să creăm un sistem de învățământ unde toți copiii sunt egali și în care fiecare copil are un parcurs educational distinct, în funcție de nevoile individuale ale lui, astfel încât fiecare copil este evaluat și în funcție de nevoi, împreună cu o echipă de specialiști: învățător, pshiholog, logoped, părinte, kinetoterapeut, să stabilim un plan de intervenție personalizat, în funcție de nevoile fiecărui copil. Așa se face că fiecare dintre ei beneficiază de astfel de programe educaționale special adaptate pentru ei, îi evaluăm la intervale de timp, ne stabilim niște obiective clare de atins, și evaluăm după o perioadă de timp dacă aceste obiective sunt atinse și apoi refacem planul astfel încât să-l adaptăm la noile nevoi. Nu cred că există în România alte astfel de școli care să îi trateze ca pe copii cu potențial. Acești copii din școala și grădinița noastră sunt implicate și în activități școlare cât și extrașcolare, cum ar fi festivaluri și concursuri pentru copii și sunt încurajați ca, împreună cu părinții, să participle și ei la ceea ce înseamnă integrare socială viitoare reală.

R: Aveti un sentiment de împlinire spirituală că ați realizat ceva foarte bun pentru copii?

Adela Hanafi: Eu cred ca menirea lui Kuky, așa se numea băiatul meu, de a-i face pe oameni să înțeleagă că dincolo de dizabilitate e o abilitate și că acești copii au un potențial foarte mare și că atunci când sunt în primul rând acceptați și când mediul se adaptează nevoilor lor și ei pot face o schimbare în această lume. În România și în sistemul românesc trebuie să existe o creștere a gradului de toleranță și înțelegere și integrare a acestor copii. Cred că Kuky prin dizabilitățile pe care le-a avut sper că a reușit să ridice un semnal de alarmă de câtă nevoie este de acest gen de integrare socială și școlară. Ne propunem să mergem și mai departe iar visul lui continuă prin ceea ce facem noi și cadrele didactice, să ajungem să integrăm de la naștere până la maturitate aceste persoane cu dizabilități.

R:Ați întâlnit multe dificultăți în acest drum?

Adela Hanafi: Nu am avut dificultăți, însă a trebuit să fim deschizatori de drumuri și nu am avut niciun sprijin. Ceea ce mă bucură este că în acești 15 ani de activitate am reușit să schimbăm puțin mentalitățile celorlalți și dacă facem fiecare câte puțin, vom ajunge să construim o lume mai bună. Oamenii au o alta atitudine față de persoanele cu dizabilități în prezent față de acum 15 ani și asta o spun pentru ca am vazut cum se comportă acum față de copiii cu nevoi speciale. Asta li se datorează în special ONG-urilor care s-au luptat foarte mult pentru a aduce această problemă în fața opiniei publice. De asemenea s-au făcut multe campanii de conștientizare în care s-a solicitat implicarea cetățenilor și asta a făcut ca oamenii să aibă o altă deschidere față de acești copii. Crescând gradul de toleranță asta mă face sa mă bucur pentru că este un pas înainte. Nu trebuie să așteptăm neapărat de la stat să facă lucruri, dacă fiecare dintre noi face câte puțin, o să fie mult mai bine. Sunt anumite ONG-uri care au facut cunoscută problema acestor persoane și s-au implicat în obținerea unor facilități pentru ele, iar în ultima vreme au fost aduse modificări legislative care vin în sprijinul persoanelor cu dizabilități dar drumul este lung și mai sunt foarte multe lucruri de făcut.

R: Mai aveți alte planuri și alte drumuri de deschis?

Adela Hanafi: Ceea ce mi-am dorit întotdeauna când am conceput CONIL a fost să ofer copiilor un parcurs școlar de la grădiniță până la integrarea în societate, noi am parcurs jumatatea drumului, am înființat grădinița și școala, iar acum este momentul să facem gimnaziul, urmând ca mai apoi să facem o școală de meserii astfel încât fiecare copil care va ieși din școală să-și poată face un drum, să învețe o meserie și să se poată descurca. Visul este ca acești copii să devină autonomi, să nu fie ajutați social. Sunt convinsă că peste 80% din persoanele cu dizabilități se pot integra și pot presta o muncă utilă atât în folosul societății cât și în folosul propriu. Acesta este visul nostru, să ajungem și la o școală de meserii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.