Posibilitatea de a lua parte la viața politică constituie însăși esența ideii de a trăi într-o societate democratică. Alegerile sunt un instrument important pentru funcționarea unui stat democratic.

Toți cetățenii europeni ar trebui să aibă dreptul de a vota și de a participa la alegeri. Cu toate acestea, în multe cazuri, persoanele cu dizabilități, precum și alte grupuri vulnerabile, se confruntă cu bariere care îi împiedică să-și exercite acest drept fundamental. Aceste bariere variază de la o lipsă de conștientizare cu privire la dreptul de vot, la informații inaccesibile despre alegeri și la bariere fizice la secțiile de votare care împiedică persoanele cu dizabilități să voteze. Pentru a elimina aceste bariere, trebuie implementate practici care îmbunătățesc accesul la vot și la participarea electorală.

Alegătorii cu dizabilități au întâmpinat probleme în ceea ce privește participarea la alegerile locale din Belgia – susținătorii cerând acțiuni înainte de votul federal și european de anul viitor.

Forumul european pentru persoanele cu dizabilități a primit rapoarte privind secțiile de votare inaccesibile, terminalele cu ecran tactil greșit concepute și un alegător cu dizabilități intelectuale care dorea să voteze, însă a fost exclus din lista electorală.

Seppe Hemerijckx, care a votat în Bunsbeek, Brabantul flamand, a declarat că terminalul de vot era prea mare pentru a putea fi folosit dintr-un scaun cu rotile și avea nevoie de altcineva să atingă ecranul.

,,De ce persoanele cu dizabilități nu au dreptul de a vota în intimitate? Nu am dreptul să votez fără ajutor? Creați un cod QR pentru a vota prin smartphone sau pur și simplu furnizați un mouse wireless” a declarat el pentru Het Laatste Nieuws.

,,Persoanele cu dizabilități au același drept de a vota în pace și intimitate, ca toți ceilalți. Această țară are nevoie urgentă de a rezolva această problemă, deoarece sunt sigur că nu sunt singurul în această situație.”

De asemenea, s-au întâmpinat dificultăți privind accesul în secția de votare. Clădirea era veche, cu trepte, așa că au fost amplasate rampe temporare și abrupte, practic nefuncționale.
Coordonatorul politic al Forumului european pentru persoanele cu handicap, Alejandro Moledo, care are deficiențe de vedere a menționat că terminalele cu ecran tactil utilizate la Bruxelles (și Flandra) nu au fost concepute pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

,,Am votat pentru prima dată la Bruxelle. A fost frustrant să trebuiască să cer ajutor pentru a vota. Aproape orice dispozitiv din zilele noastre – inclusiv mașinile de vot din alte țări – vă permit să măriți dimensiunea fontului și să citiți cu voce tare ce apare pe ecran. Cum se face că terminalele de vot de aici nu au fost adaptate nevoilor noastre” a declarat el pentru The Bulletin .

,,De asemenea, am fost foarte trist să aflu despre cazurile de persoane care au vrut să voteze, dar nu au avut dreptul. Am crede că politicienii ar dori să voteze cât mai mulți oameni, dar este o realitate nefericită în întreaga Europă și trebuie să se îmbunătățească”, a adăugat el.

Susținătorii democrației și ai persoanelor cu dizabilități consideră că trebuie depuse multe eforturi înainte de alegerile europene din luna mai. Recomandările includ manifeste ușor de citit, o instruire mai bună pentru funcționarii publici pentru a ajuta persoanele cu dizabilități să se înregistreze la vot, locuri accesibile pentru evenimentele electorale și fotografii ale candidaților pe buletinele de vot.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.