Persoana in scaun rulant
Persoana în scaun rulant

Avocatul Poporului efectuează o anchetă la Primăria Comunei Berești Bistrița, județul Bacău, în legătură cu tergiversarea, de către autoritatea locală, a angajării unei persoane ca asistent personal pentru o rudă a sa, cu grad grav de handicap.

Ancheta este urmarea unei petiții adresate, în 10 mai 2017, de un cetățean, în care se semnala faptul că, printr-o cerere, din 10 aprilie 2017, a solicitat angajarea ca asistent personal pentru sora sa, încadrată în gradul grav de handicap. La cererea de angajare, petenta a anexat și acordul emis în acest sens de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.

“Petenta a susținut că, până la data sesizării Biroului Teritorial Bacău al Avocatului Poporului, nu a fost emisă dispoziția de angajare, autoritatea sesizată tergiversând nejustificat emiterea actului administrativ. Conform celor relatate în memoriu, petenta s-a prezentat din nou la sediul autorității locale, în 9 mai 2017, pentru a solicita informații în legătură cu soluționarea cererii de angajare, însă i s-a comunicat că cererea nu a fost soluționată, răspunsul asistentului social fiind în sensul că doar pentru persoanele cu handicap grav imobilizate la pat sunt încadrați asistenți personali.

De asemenea, i s-ar mai fi comunicat verbal petentei că este necesar ca personalul cu atribuții financiar contabile din cadrul primăriei să solicite informații de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în legătură cu fondurile alocate pentru plata salariilor asistenților personali și, în funcție de cele comunicate, urmează să se decidă modul de soluționare a cererii de angajare”, subliniază Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, într-un comunicat.

Ca urmare a demersurilor Avocatului Poporului, Primăria Comunei Berești Bistrița a comunicat, printr-o adresă din 26 mai 2017, că la acel moment nu putea proceda la angajarea ca asistent personal a petentei, motivat de faptul că nu dispunea de fondurile necesare și că cererea va fi avută în vedere la rectificarea bugetului comunei.

În ceea ce privește cadrul legal aplicabil, în conformitate cu prevederile art.35 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal. Astfel, potrivit art. 25 alin.(2) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, angajarea asistentului personal se face în maximum 30 de zile de la depunerea dosarului cu documentele prevăzute. În această perioadă, primăria localității de domiciliu sau de reședință a persoanei cu handicap grav face demersurile necesare în vederea efectuării anchetei sociale la domiciliul sau reședința persoanei care dorește să se angajeze ca asistent personal.

Avocatul Poporului a mai fost sesizat în anul 2017 cu privire la refuzul Primăriei Comunei Berești Bistrița de a da curs solicitării unei persoane de angajare ca asistent personal, însă cererea a fost soluționată favorabil numai după demersurile efectuate de Biroul Teritorial Bacău al Avocatului Poporului.

One Comment

  1. Buna am si eu o intrebare daca o persoana cu handicap cu asistent personal este intrun camin de batrani banii proveniti ajuta la cheltuielile de intretinere al persoanei cu handicap eu ca asistent personal refuz angajarea ce se poate intamplat?

Dă-i un răspuns lui Gina vasile Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.