Toamna și iarnă sunt anotimpurile preferate ale virusurilor. De fapt, sezonul rece reprezintă cel mai puternic inamic al sănătății. Când temperaturile scad, organismul este expus la numeroase boli, precum răceala, gripa, pneumonia etc.

Gripa este o afecțiune respiratorie contagioasă, cauzată de viruși gripali, care poate duce la complicații severe și deces. Potrivit unui studiu recent, anual, gripa sezonieră provoacă între 291.000 şi 650.000 de decese la nivel mondial. Specialiștii de la OMS consideră că cea mai eficientă soluție de a preveni gripa este vaccinarea antigripală anuală, întrucât virusurile gripale se schimbă în fiecare an şi devin mai puternice.

Oamenii de știință din Statele Unite sunt tot mai aproape de realizarea unui vaccin antigripal universal, pe bază de anticorpi care se găsesc în corpul llamelor și cămilelor, menționează BBC.

Până acum, llamele erau cunoscute pentru lâna lor. Însă aceste animale mai au o calitate: produc anticorpi incredibili de mici comparativ cu ai noștri. Anticorpii sunt ,,armele” sistemului imunitar, proteine mari în formă de Y care sunt ,,recrutate” de către sistemul imunitar pentru a recunoaște și a neutraliza bacteriile și virusurile. Ei se prind de proteinele de pe suprafața unui virus. Anticorpii umani tind să atace vârfurile acelor proteine, dar asta e partea în care virusurile gripale se modifică foarte ușor. Anticorpii llamei se folosesc de avantajul mărimii lor pentru a se ,,strecura” ceva mai adânc și pentru a ataca acele părți pe care virusurile gripale nu le pot schimba.

Echipa de la Institutul Scripps din California a infectat llamele cu multiple tipuri de virusuri gripale pentru a provoca un raspuns imun. Apoi au îndepărtat sângele de llamă pentru cei mai puternici anticorpi care ar putea ataca o gamă largă de tulpini de gripă.

Au luat patru, iar pe urmă au început să dezvolte propriul anticorp sintetic care folosea elemente de la fiecare. A fost testat pe șoareci, cărora li s-au administrat doze mortale de virusuri gripale.

,,Acești anticorpi sunt foarte eficienți. S-au folosit 60 de tulpini de virusuri diferite, și numai unul nu a fost neutralizat – virus care nu infectează oamenii. Scopul este de a oferi ceva care să funcționeze de la sezon la sezon și, de asemenea, să ne protejeze de pandemiile posibile, în caz că apar”, a declarat profesorul Ian Wilson, unul dintre autorii studiului.

Lucrarea, publicată în revista Science, este o cercetare în fază incipientă, iar echipa dorește să facă mai multe studii înainte de a începe testele pe oameni.

Testele pe șoareci au demonstrat că acești anticorpi îi protejează de gripa de tip A și cea de tip B, atunci când sunt injectați în mod direct și transportați cu ajutorul unui virus inofensiv. Un avantaj suplimentar al acestei abordări îl constituie faptul că ar putea funcționa la vârstnici. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât sistemul imunitar este mai vulnerabil, iar vaccinul împotriva gripei sezoniere devine mai putin eficace.

Profesorul Jonathan Ball, de la Universitatea din Nottingham, consideră că un astfel de tratament care să combată diferitele tipuri de gripă este foarte căutat. Este ca un fel de ,,Sfântul Graal” al gripei.

Până se va produce un vaccin antigripal universal, este foarte important ca în prezent oamenii să ia măsuri pentru a-și întări imunitatea, scutul de apărare al întregului organism. Pe lângă vaccinare, medicii recomandă şi adoptarea unui mod de viață de igienic. asigurarea unui aport constant de vitamine și minerale din fructe și legume, hidratare și odihnă suficientă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.