Autor: CNDR

Pregătirea persoanelor cu dizabilități pentru situații de urgență

Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, a organizat pentru prima dată în România un eveniment demonstrativ în cadrul căruia persoanele cu dizabilități, familiile acestora, asistenții personali și personalul de îngrijire al persoanelor cu dizabilități au fost pregătiți pentru însuşirea cunoştinţelor şi […]

Asistenții personali, ajutați de Sindicat să obțină în instanță drepturile prevăzute de lege

În data de 2 februarie, 2019, SINDICATUL LIBER al ASISTENȚILOR PERSONALI ai PERSOANELOR cu HANDICAP BUCUREȘTI, având ca membri și asistenți personali din Ploiești, a deschis un litigiu de muncă pentru asistenții personali din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești. Acesti litigiu a avut ca obiect acordarea sporului de 15% […]

Consultare publică, Comisia Europeană adună informații despre cum s-a schimbat în ultimii 10 ani viaţa persoanelor cu dizabilități

Comisia Europeană adună informații despre cum s-a schimbat în ultimii 10 ani viaţa persoanelor cu dizabilități și ce trebuie făcut pentru a atinge egalitatea deplină. Sondajul, disponibil în 23 de limbi, va oferi feedback cu privire la punerea în aplicare a strategiei actuale pentru dizabilități, care se desfășoară până în […]

“Lipatti Special”, ediția a II a- accesul persoanelor cu dizabilități la cultura de cel mai înalt nivel

Actualizare 24.09.2019 Vizionează albumul foto al evenimentului aici… Primăria Municipiului Bucureşti prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, în parteneriat cu Consiliul Național al Dizabilității din România, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului LIPATTI SPECIAL LA CASA ARTELOR „DINU LIPATTI”, ediție dedicată Zilelor Bucureștiului, ce va avea loc în data de […]

Din ciclul ,,E DE URLAT,,

Autor: Rusty Adriana Holtei COMENTEZ: Eu cred că oamenii se țăcănesc pe zi ce trece mai tare, iar noi ăștia mulți, dar mici pentru ei, parcă îi încurajăm să ne plesnească câte o pleașcă așa din când în când, nu de alta, dar parcă bântuia plictiseala prin capetele noastre. Nu […]

Angajații primăriilor vor să facă parte din Comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap

Autor: DD Ministerul Finanțelor Publice menționează într-un răspuns adresat Consiliului Național al Dizabilității din România că: ,,în cadrul numeroaselor întâlniri organizate la Ministerul Finanțelor Publice cu structurile asociative ale administrației publice locale, reprezentanții acestora au solicitat insistent să participe la procesul de evaluare, ca reprezentanți ai comunităților locale din care […]

Liniștea asurzitoare

Autor: Sara Ugolini În anul 2018 s-au înregistrat 23.564 de români cu deficiențe de auz. Aceștia încă se lovesc de neputința statului de a le facilita existența, fie în propriile instutuții, fie în viața de zi cu zi. De exemplu, nu există un program național care să îi ajute pe […]

Wish Fest

Autor: Claudia Geatără Un eveniment ce s-a ținut în week-end-ul acesta, pe malul lacului Floreasca, unde oamenii au fost încurajați să dea drumul lampioanelor pe lac. Atmosfera din cadrul festivalului a fost una plăcuta, iar oamenii ce au participat la acest eveniment au putut să se bucure de muzică live, […]

Adela Hanafi: Și copiii cu nevoi speciale pot face o schimbare în această lume

Autor: Claudia Geatără Adela Hanafi este președinta Asociației CONIL, asociație care a început să funcționeze din 2007 și care are ca principal obiectiv, integrarea copiilor cu nevoi speciale, atât în învățământ, cât și în societate mai târziu, scopul principal fiind cel de integrare a acestora în societate după parcursul educațional. […]