Autor: Elena Năstase

Pe 25 Martie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă prăznuiește Buna Vestire, sau Blagovestenia, cum se spune în popor (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), sărbătoare importantă pentru fiecare creștin care slăvește pe Maica Domnului. Este un praznic în amintirea zilei în care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Această sărbătoare ne arată că Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează, adică Se face Om, pentru înnoirea firii omenești păcătoase, pentru salvarea și mântuirea neamului omenesc condamnat la moarte ca urmare a păcatului protopărinților noștri Adam și Eva.

Buna Vestire este prima sărbătoare dintre sărbătorile Maicii Domnului confirmată în documente. Părintele profesor Ene Braniște susține că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de Papa Leon al doilea (681-683) și era doar o sărbătoare locală cu denumirea de sărbătoare a așteptării Nașterii Domnului.

În Apus, data de prăznuire 25 martie, s-a generalizat din secolul al unsprezecelea, pe când în Răsărit s-a stabilit încă de la începutul secolului al cincilea, când Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită la 25 decembrie. Cei care țin sărbătorile după vechiul calendar prăznuiesc Buna Vestire pe 7 aprilie.

Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare și, în această zi, Biserica acordă dezlegare la pește.

“În zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a rămas însărcinată şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea mea. Iar în a şasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu într-un oraş din Galileea, numit Nazaret, la o fecioară, logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Dar îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli în pântece şi vei naşte un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al părintelui Său, David; şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Atunci Maria a zis către înger: cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Dar îngerul răspunzând, a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi sfântul care se va naşte din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu. Iată şi Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţele ei; şi aceasta este a şasea lună pentru ea, care se numea stearpă; căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Atunci a zis Maria: iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău. Şi îngerul a plecat de la ea.”

Evanghelia după Sfântul Luca ne spune că Arhanghelul Gavriil vestește Fecioarei Maria că va naște Fiu, iar acest Fiu al ei este în același timp Fiul Celui Preînalt, adică al lui Dumnezeu și Se va chema Iisus: “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea celui Preînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema.”

Întruparea Mântuitorului este o lucrare dumnezeiască mai presus de fire. Așadar, vedem că Duhul Sfânt pregătește Întruparea Fiului, Tatăl este prezent cu puterea Sa, iar Fiul care se naște ca om din Fecioara Maria este Sfânt, nu devine Sfânt. Prin Taina Întrupării are loc o rezidire a naturii umane după ce Adam și Eva au căzut în păcat și au adus blestemul asupra neamului omenesc prin neascultare și lipsa de smerenie.

Pe cât erau de mândri Adam și Eva, care au crezut că pot fi ca Dumnezeu fără a asculta de Dumnezeu, pe atât de smerită și ascultătoare este noua Eva-Fecioara Maria și apoi Fiul ei, Iisus Hristos- noul Adam.

Sfântul Isaac Sirul definește smerenia prin cuvinte frumoase și pline de har, astfel: ”Smerenia este haina Dumnezeirii, deoarece cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu când a binevoit a veni în lume și S-a îmbrăcat în firea noastră smerită.”

Deși, la început nu a înțeles Taina Întrupării, Fecioara Maria a acceptat și a spus Arhanghelului Gavriil: ”Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău.”( Luca 1-38).

Chiar în clipa în care declara că se încrede cu desăvârșire în minunea ce se va săvârși cu ea, Fiul lui Dumnezeu Se și sălăsluiește în ea zămislându-se Om, astfel Fecioara Maria devine locaș al Sfintei Treimi prin voința proprie, dar SI PRIN Voia lui Dumnezeu.

Astfel descoperim prin Maica Domnului cât de mare este respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, dar și cât de importantă este libertatea omului unită cu voința lui Dumnezeu.

Așadar, Dumnezeu nu vrea să ne mântuiască fără voia noastră. Bate la poarta inimii noastre, ne cheamă în taină prin bucurii, prin încercări, prin durere, prin neputința și dacă noi răspundem iubirii Lui cu rugăciune, cu credință, putem dobândi mântuirea, însă, dacă refuzăm iubirea Lui pierdem mântuirea, pentru că el nu dorește să ne mântuiască împotriva voinței noastre.

Nu întotdeauna înțelegem cum lucrează Dumnezeu în viața noastră, dar trebuie să acceptăm că întotdeauna lucrează spre binele nostru!

Uneori vin asupra noastră încercări pe care nu le înțelegem, dar ele sigur au un rost. Ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu, punem întrebări și așteptam răspunsuri pe care nu le primim atunci când ne dorim, dar nu înseamnă că ele nu există, ci, este posibil ca noi să nu fim pregătiți să înțelegem și să le acceptăm cu smerenie.

Dumnezeu ne apropie de El prin mari bucurii pe care, de cele mai multe ori, nu le merităm sau prin mari necazuri pe care nu le înțelegem, dar toate au un rost. De cele mai multe ori ele sunt lecții de viață care ne ajută să schimbăm ceea ce se poate schimba și să acceptăm ceea ce nu putem schimba.

Tot din Evanghelie aflăm că Sfântul Arhanghel Gavriil îi spune Fecioarei Maria și despre Elisabeta, verișoara ei, că așteaptă un prunc: “Iata și Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețele ei; și aceasta este a șasea lună pentru ea, care se numea stearpă.”

Elisabeta purta în pântece pe cel care avea să devina Sfantul Ioan Botezătorul, Înaintemergătosul lui Iisus.

Mai tarziu, la intâlnirea Maicii Domnului cu Elisabeta, aceasta a profețit că: “De acum mă vor ferici toate neamurile. Ca mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și Sfânt este numele Lui.”(Luca 1, 48-49).

Deci, cinstirea Maicii Domnului începe încă de când Arhanghelul Gavriil i se închină și o salută astfel: “Bucură-te ceea ce ești plină de har!” Apoi, această cinstire este întărită de Elisabeta, verisoara sa, cea care o numește “Maica Domnului meu.”

De aceea, și Biserica o cinstește pe Maica Domnului în multe cântări. De pildă, în Acatistul Bunei Vestiri se spune: “Bucură-te, cea prin care răsare bucuria! Bucură-te cea prin care piere blestemul!”

Cinstirea Maicii Domnului face parte din credința noastră, Maica Domnului este mai presus de ceea ce poate cuprinde mintea și cuvântul!

La Buna Vestire sărbătorim, în primul rând, pe Hristos, Cel ce a binevoit a Se întrupa pentru mântuirea noastră, dar, în același timp cu Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei, și pe Maica Sa, Pururea Fecioara Maria.

Maica Domnului ca fecioara a redefinit locul femeii în lume chiar și în cele mai cumplite momente. Ea a ajuns să ne fie tuturor o mamă, o prietenă în rugăciune și un model de smerenie pentru fiecare dintre noi.

Deși ar putea să trăiască în Măreția Cerurilor printre îngeri, Maica Domnului a ales să trăiască printre noi: la căpătâiul bolnavilor, lângă o mama în durerile facerii, lângă sărmanul fără casă și lângă copilul trist și părăsit de părinți, alături de cei care se roagă și îi cer ajutorul.

Maica Domnului este în inima fiecărui creștin, la bucurie, dar mai ales în tristețe, ne ține de mână și ne ridică de fiecare dată când valurile mării ne doboară, de fiecare dată când mintea se rătăcește prin labirintul cotidian fără repere spirituale.

Aude strigătele noastre:
“Maicuță, ajută-ne că pierim pe cale,
Nu ne lăsa, că suntem fiii lacrimilor tale!”

Vindecă și înalță sufletele care suferă, pune pace în mințile zbuciumate!
Iubirea Maicii Domnului este nemăsurată și neînțeleasă, iubirea ei îmbrățișează întreaga lume.
Maica Domnului se află la loc de cinste în fiecare biserica prin picturile de pe pereți, dar și prin prezența icoanelor ce reprezintă fereastra deschisă către cer.

Să ne pictăm chipul Maicii Domnului în sufletele noastre și, astfel, să ne bucurăm permanent de mângăierile ei!

În această sfântă zi să ne rugăm Maicii Domnului și să zicem: Măicuță a milostivirii, a iubirii, și a bucuriei, ia-ne pe noi sub Sfânt Acoperământul tău, îndreaptă pașii noștri pe Calea Credinței și gândurile noastre spre rugăciune! Pomenește-ne pe noi în rugăciunile tale! Amin!

Buna Vestire în calendarul popular
Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru că în această zi are loc primul său cântec, prin care anunță vestirea primăverii.

Potrivit tradiției, dacă primul cântec al cucului era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, era semn rau: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a sâgetat!”

Există obiceiul ca în această zi să se numere de câte ori cucul își cântă numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.

Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători: „Cucule voinicule/ Căți ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (marită)?” Dacă se întâmplă ca după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său echivala cu un an de aștepare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, tăcerea sa era semn că avem de-a face cu o căsătorie grabnică.

De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.