Despre oameni

Cristian Mureșanu: Având sindrom Asperger moderat, mintea mea e configurată altfel, aşa că îmi caut soluţiile prin metodologia ştiinţei

Autor: Lavinia Elena Niculicea A trecut un an de la începutul pandemiei, iar gândurile mele şi ale multor telespectatori au revenit la jurnalistul de ştiinţă Cristian Mureşanu, producătorul serialului ,,Ştiinţă şi Cunoaştere” de la TVR Cluj. Întrucât au trecut mai bine de doi ani de la ultimul nostru interviu, am […]

In memoriam – Dr. Tica Reinhardt, personajul principal al propriului destin: curajoasă, ingenioasă, nonconformistă

Autor: Cătălina Dincă Doamna Dr. Tica Reinhardt, cea căreia i se spunea secolul trecut „anestezista lui Arseni”, doctorița care și-a depășit condiția, dedicându-și toată viața pacienților și spitalului Gheorghe Marinescu (Spitalul 9), acum Bagdasar Arseni, a încetat din viață în data de 29 decembrie 2020. Acum aproximativ 88 de ani […]

Dovezi de solidaritate pentru 77 de persoane cu dizabilități din Centrul Dumbrăveni, Sibiu

Pandemia de COVID-19 scoate la iveală și lucruri bune, invitând oamenii la solidaritate și generozitate. Marius Hămbășan și soția lui, Dorina, două persoane cu dizabilități, rezidente ale Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbrăveni, județul Sibiu, au hotărât, în urmă cu aproximativ o lună, să facă un […]

Recenzie ,,Îngeri fără aripi”, de Rusty Adriana Holtei

Autor: Cătălina Dincă ,,Mă uit cu drag la această carte. Despre îngeri fără aripi. Cartea vieții ei. O carte scrisă cu sufletul despre suflete rănite. Implicit de soartă, de oameni, de societate. Ea este o carte document. Despre izolarea unor ființe cu trăiri, cu dureri cotidiene. Scrisă cu angoase, cu […]

Ciprian Bălan: Vreau să schimb mentalitatea oamenilor și să arăt că și noi, persoanele cu dizabilități, avem un loc în comunitate

Ciprian Bălan este un tânăr ambițios și luptător, în vârstă de 33 de ani, care printr-o voință de fier și prin perseverență a depășit obstacolele pe care viața i le-a scos în cale. Faptul că are un handicap grav nu îl împiedică să se implice în dezvoltarea comunității și să […]