Social

Proiectul Legii învățământului preuniversitar „România Educată” prevede schimbări în favoarea elevilor cu dizabilități și nevoi speciale

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că a fost lansat în dezbatere publică proiectul Legii învățământului preuniversitar „România Educată”, care prevede schimbări menite să ajute elevii cu dizabilități și nevoi speciale, astfel încât aceștia să poată învăța mai ușor. Documentul conține măsuri referitoare la educaţia specială şi educaţia incluzivă destinată […]

EDF publică cea de-a șasea ediție a Raportului privind drepturile omului, care se axează pe participarea persoanelor cu dizabilități la viața politică

Forumul european al persoanelor cu dizabilități (EDF) a publicat cea de-a șasea ediție a Raportului privind drepturile omului, care anul acesta se axează pe drepturile persoanelor cu dizabilități de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European, cunoscute și sub denumirea de „alegerile UE”. Raportul analizează barierele […]

Ucraineanca Olga, o mamă cu trei copii, dintre care unul cu dizabilități, își exprimă recunoștința pentru ajutorul primit în România

Foto de Peter Klaus Tontsch.În fotografie se află Olga, Michael, Anastasia, Daniela TONTSCH, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România și cățelul Ioko. Olga este o mamă care şi-a salvat cei trei copii, și câinele lor, din calea războiului, în luna martie. Ei sunt din Nikolaiv, Ucraina. Tot drumul, din […]

Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din REVISAL

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică  un nou proiect de Hotărâre de Guvern privind Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care prin […]

Eşti tânăr/tânără cu dizabilităţi şi dorești să împărtășești experiențele școlare sau cele în accesarea unui loc de muncă?

Dacă sunteți un tânăr sau o tânără cu dizabilitate, având vârsta între 16 și 35 de ani, vă invităm să fiți alături de noi și să participați la un studiu care vizează prioritățile tinerilor cu dizabilități. Studiul este realizat pe baza unui parteneriat al Consiliul Național al Dizabilității din România […]

Asociația Charcot Marie Tooth România derulează proiectul DizabilTech, prin care persoanele adulte cu dizabilități își vor dezvolta abilitățile digitale

Asociația Charcot Marie Tooth România anunță că, în perioada 2 mai-31 august 2022, derulează proiectul DizabilTech, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor adulte cu dizabilități, prin dezvoltarea competențelor digitale de bază. Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow. […]

Procedura de acordare a facilităților pentru întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție, aprobată de guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, 6 iulie 2022, o hotărâre prin care sunt modificate și completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 219/2015 privind economia socială, fiind introduse dispoziții care să soluționeze unele dificultăți întâmpinate în implementarea acesteia și care să pună în aplicare modificările legislative prevăzute de Ordonanța de […]

Asociația CONIL organizează conferința ,,We train with equity”, cu scopul promovării și susținerii educației incluzive

Asociația CONIL organizează vineri, 8 iulie 2022, la Europa Royale Hotel din București, conferința ,,We train with equity”, cu scopul diseminării rezultatelor proiectului finanțat de Uniunea Europeana, prin programul Erasmus +  . ,,Proiectul  We train with Equity, derulat în perioada 2019-2022, urmărește promovarea și susținerea educației incluzive, încercând să diminuăm […]

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: Cardurile sociale au ajuns deja la peste 350.000 de români

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat, miercuri, 29 iunie, că livrarea cardurilor sociale de care beneficiază 2,5 milioane de români decurge conform graficului asumat. Până la data de 1 iulie, 500.000 de români vor intra în posesia lor, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. ,,Ministerul Investițiilor […]

381 de oameni s-au întrecut în lungimi de bazin la Swimathon București, pentru 25 de proiecte din comunitate

Sâmbătă, 18 iunie 2022, Fundația Comunitară București a organizat ediția a zecea a celui mai mare eveniment sportiv cu strângere de fonduri din România, Swimathon București. Timp de 8 ore, echipele de fundraiseri au înotat în total 166 de kilometri. Înotători de performanță sau începători, persoane cu dizabilități, antreprenori, persoane […]