Potrivit Deciziei CCR nr. 759/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, este împotriva Constituției României ca un contract individual de munca (CIM) să înceteze de drept atunci când angajatul devine pensionar de invaliditate, gradul III.

Prevederea conform căreia contractul individual de muncă încetează de drept în cazul salariatului care se pensionează pentru invaliditate de gradul III, va fi exclusă din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii.

Curtea Constituțională a luat această decizie pentru că în situația de încetare de drept a CIM pentru pensionarul de invaliditate gradul III, nu se lua în calcul opinia salariatului sau a angajatorului.

După pensionare, salariatul poate fi reîncadrat, dar numai dacă pensionarea a intervenit pentru vârstă sau pentru salariatul invalid gradul III.

În art. 56 alin. (1) lit. c) ,din Codul muncii, se menționează: contractul de muncă încetează de drept la data pensionării salariatului. Aici există o distincție: în cazul pensionării pentru limita de vârstă, contractul încetează în momentul în care salariatul a împlinit vârsta de pensionare și stagiul de cotizare, iar în cazul pensionarii pentru invaliditate, contractul de muncă încetează la momentul comunicării deciziei de pensionare.

Potrivit art. 118 din Legea pensiilor nr. 263/2010, publicată în Monitorul oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010, aceste categorii de pensionari pot cumula pensia cu salariul.

2 Comments

  1. Buna Ziua! Am si eu o intrebare. Sunt persoana cu handicap gradu 1 cu asistent personal. De curand am decis sa ma angajez la o firma cu contract de munca de 8 ore. Intrebarea mea este:

    ASISTENTUL MEU PERSONAL (MAMA) TREBUI SA ISI DEA DEMISIA?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.