Centrul de Resurse Juridice şi Tonal, urmare a comunicatelor transmise Ministrului Sănătăţii, au răspuns invitaţiei acestuia pentru a participa la întâlnirea privind analiza principalelor probleme identificate de Ministrul Sănătăţii în domeniul psihiatriei. La întâlnire au participat Comisia de Psihiatrie a Ministerului Sănătăţii şi Asociaţia Română de Psihiatrie si Psihoterapie. Comisia de Psihiatrie a prezentat diferite experienţe profesionale personale fără a prezenta însă un punct de vedere unitar al Comisiei, care să evidenţieze nivelul de cunoaştere a problemelor îngrijirii psihiatrice în România, şi fără a indica un document emis de Comisie în acest sens. Faptul că unii medici psihiatri au raportat punctual practici pozitive, evidenţiază existenţa unor bune practici locale şi nicidecum generalizate, şi nici nu reprezintă rezultatul unor strategii in psihiatrie.

Urmare întâlnirii cu ministrul Sănătăţii, CRJ aduce următoarele precizări:

Ministrul Sănătăţii, pe baza recomandărilor specialiştilor, formulate anterior întânirii, a arătat că este necesară modificarea legii sănătăţii mintale în materia internării nevoluntare. Comisia de Psihiatrie şi specialiştii prezenţi nu au comunicat anterior cu ministrul pe această temă. CRJ şi Tonal au sesizat Ministrului Sănătăţii că este în întârziere cu mai bine de trei ani în adoptarea ordinului de ministru care să cuprindă lista spitalelor de psihiatrie care pot efectua internări nevoluntare, a registrului unic de evidenţă centralizată a cazurilor de internare nevoluntară şi a documentaţiei medico-juridice care susţine legalitatea internării nevoluntare (obligaţie legală prevăzută la art. 16, Ordinul MS nr. 488 din 2016). În lipsa acestora, nu există o analiză a problemelor internării nevoluntare şi o semnalare a acestora Ministrului Justiţiei. Ministrul sănătăţii avea obligaţia să adopte acest ordin încă din anul 2016.

Ministrul Sănătăţii a observat că ministerul pe care îl conduce nu deţine o strategie în domeniul sănătăţii mintale şi nici un buget pentru realizarea acesteia. Astfel, Ministrul Sănătăţii a propus formarea unui grup de lucru care să elaboreze această Strategie astfel încât să fie şi finanţată. Medicii prezenţi la discuţie nu au avut nimic de obiectat. CRJ şi Tonal au transmis Ministrului Sănătăţii că există o strategie în vigoare încă din anul 2006! Astfel, CRJ şi Tonal au solicitat adoptarea în regim de urgenţă a bugetului aferent Ordinului MS privind Planul naţional de acţiune pentru implementarea strategiei în domeniul sănătăţii mintale şi de a cărui existenţă specialiştii ministerului nu aveau cunoştinţă.

Ministrul Sănătăţii şi Comisia de Psihiatrie au subliniat utilitatea vizitelor de monitorizare inopinate ale organizaţiilor neguvernamentale. Deoarece ordinul ministrului sănătăţii nr. 488 din 2016, nu respectă art. 47 al Legii sănătăţii mintale, CRJ şi Tonal au solicitat Ministrului să modifice articolul 18 al acestuia şi să se asigure că ONG-urile au acces nerestricţionat în instituţiile în care se pot afla persoane cu dizabilităţi psihice sau intelectuale.

CRJ a precizat, atât pe parcursul discuţiilor, cât şi în documentul depus la Ministerul Sănătăţii, că accesul ONG-urilor în orice instituţie în care trăiesc persoane cu dizabilităţi psihice sau intelectuale, reprezintă un instrument obligatoriu pentru colectarea de informaţii reale despre funcţionarea sistemului de asistenţă psihiatrică. Acesta decurge din obligaţiile asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte şi Ministrul Sănătăţii este obligat să o respecte.

CRJ consideră că Ministrul Sănătăţii, doamna Sorina Pintea, ar avea nevoie de minim o zi pentru modificarea articolului 18 al Ordinului ministrului sănătăţii nr. 488/2016 şi maxim o lună pentru adoptarea bugetului la implementarea Ordinului nr. 426/2006 privitor la Planul naţional în sănătatea mintală.

Dacă Ministrul Sănătăţii nu va da curs solicitării, CRJ şi Tonal vor reclama Ministerul Sănătăţii la Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei pentru ca acesta la rândul său să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind neexecutarea de către Guvernul României a hotărârii „CRJ în numele lui V. Câmpeanu împotriva României”. CRJ şi Tonal vor sesiza şi Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului al ONU pentru a declanşa procedura specială împotriva României.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.