Dansul este o formă puternică de exprimare, iar Anni Hanauer se folosește de influența lui pentru a promova incluziunea. Atunci când Annie dansează, puțini par să observe că este ceva în neregulă cu ea. Precizia neforțată a coregrafiei, comportamentul ei natural și mișcările libere și pline de poezie hipnotizează publicul. Însă Annie s-a născut cu o parte lipsă a brațului stâng, iar în prezent are unul protetic.

Annie, în vârstă de 30 de ani, a realizat ceea ce mulți credeau că e imposibil pentru o dansatoare cu handicap: o carieră de succes în lumea dansului. După ce a dansat cu compania Candoco Dance din Marea Britanie în perioada 2008 – 2014, în prezent ea este o dansatoare și o prezență extraordinară în coregrafiile dansatorilor contemporani Emanuel Gat și Ouramdane. Annie este o dansatoare originală și jucăușă, căreia îi place să exploreze tot ceea ce înseamnă diversitate, iar prin fiecare mișcare transmite o emoție, o poveste.

Născută la Minnesota, în Statele Unite, Annie a început să urmeze o serie de cursuri la un studio local, la vârsta de 10 ani. Atât familia, cât și profesorii ei de dans au susținut-o.

,,Nu m-am simțit niciodată exclusă”, a spus ea. ,,Făceam acest lucru de plăcere, dar când am ajuns la vârsta de 16 ani, am început să iau cursuri în fiecare seară, dorind să fac performanță în dans.”

Faptul de a urma un colegiu de dans nu a reprezentat pentru ea o decizie ușoară.
,,Îmi amintesc că am avut o criză în momentul când am fost acceptată la colegiu”, a spus ea. Oare am să-mi găsesc vreodată un loc de muncă având doar un braț? se întreba Annie.

Emoțiile și îngrijorările i-au fost spulberate atunci când cei de la departamentul de dans din cadrul Universității din Minnesota au primit-o cu brațele deschise și i-au oferit posibilitatea de a-și îmbunătăți aptitudinile. Curriculumul a ajutat-o să-și extindă orizonturile.

,,Am fost prima persoană de genul asta cărora profesorii i-au predat dansul”, a declarat ea. ,,Probabil că a fost o provocare pentru ei, dar împreună am depășit-o”.

În colegiu, Annie a învățat cum să abordeze problemele legate de dizabilitatea ei. Anii de studiu s-au dovedit a fi deosebiți de complexi, iar improvizația a ajutat-o pe termen lung. Strategia ei era să dea tot ce poate în artă, ca oricare alt dansator.

Facultatea a pregătit-o pentru posibilele provocări cu care avea să se confrunte în industria dansului. Când era în ultimul an, Annie a dat o audiție la compania engleză Candoco Dance, formată din dansatori cu și fără dizabilități, iar ei i-au oferit un contract permanent.

Repertoriul variat din cadrul companiei londoneze Candoco a introdus-o pe tânăra dansatoare în dansul contemporan european. De asemenea, împreună cu Candoco Dance a avut onoarea să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 și la Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012.
În 2014, Annie și-a extins aripile spre a cuceri noi orizonturi, devenind dansatoare independentă.

,, Am vrut să continui să cresc în calitate de dansatoare și să văd cum aș fi primită într-un context diferit.”
În 2016, ea a apărut în spectacolul,,Sunny” al coregrafului Emanuel Gat, unde încrederea ei senină și calitatea mișcării au fost remarcate în secțiunile grupului.

Annie știe că povestea ei de succes este destul de neobișnuită și consideră că companiile incluzive sunt încă importante și necesare:
,,Lumea dansului este încă foarte restrictivă. Există o lipsa de oportunități pentru dansatorii cu dizabilități”, a povestit ea.
“Încă mă întreb dacă industria dansului este pregătită să mă accepte “. Cred că trebuie doar să continui și să încerci să schimbi mentalitatea oamenilor, prin a face lucrul pentru care ești menit”.

Cu ajutorul dansului, Annie Hanauer reușește să răspândească un mesaj de trezire culturală și socială.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.