Lumea medicală este uimită după ce oamenii de știință cubanezi au dezvoltat un tratament revoluționar anticancer. Este vorba despre Cimavax, un tratament sub formă de vaccin împotriva cancerului pulmonar.

Cimavax a fost produs în Cuba, în urma unor studii intense ce au durat 25 de ani și este gratuit pentru cubanezi din 2011 (1$ per vaccin). Cum este posibil ca un stat comunist, cu resurse economice limitate, precum Cuba, să aibă soluția pentru maladia secolului, în timp ce America, o superputere, care alocă anual fonduri uriașe pentru cercetarea cancerului încă caută un tratament eficient? Cubanezii au fost inovativi cu privire la modul în care abordează lucrurile. Guvernul de la Havana a făcut o prioritate din cercetarea în domeniul medical, mai ales în cel al vaccinurilor, alocând nu mai puțin de 10% din PIB. Potrivit cercetătorilor cubanezi, progresele uimitoare din domeniul biotehnologiei constau în colaborarea acestei industrii cu sistemul național de sănătate, care are rate de succes comparabile cu țările dezvoltate.

,,Astăzi exportăm produsele noastre în aproximativ 50 de țări și avem un portofoliu de medicamente inovatoare și unice, care se află în diferite stadii de cercetare sau studii clinice”, a declarat Merardo Pujol, director de dezvoltare a afacerilor la Centrul de Inginerie Genetică și Biotehnologie din Cuba.

Guvernatorul Andrew Cuomo a semnat un acord în anul 2015 pentru a aduce Cimavax în Statele Unite, dar ca în cazul tuturor medicamentelor și tratamentelor internaționale, cercetătorii americani trebuie să efectueze mai multe studii clinice înainte de a fi accesibil publicului. Testările au început în 2017, în cadrul Institutului de Cancer Roswell Park din Buffalo, NY, și vor dura până în 2022.

Cuba este recunoscută pentru țigările de calitate, iar cancerul pulmonar este o problema majoră de sănătate – cea de-a patra cauză de deces la cubanezi. Cimavax, care vine de la CIM, Centrul pentru Imunologie Moleculară din Havana, a trecut prin mai multe faze de testare. În 2007, un studiu efectuat pe pacienți cu cancer la plămâni în stadiile IIIB și IV, publicat în Journal of Clinical Oncology, a confirmat efectul benefic al produsului și reducerea tumorilor în mai mult de jumătate de cazuri. Vaccinul s-a dovedit a fi foarte eficient în cazul participanților sub 60 de ani. Până acum, 5000 de pacienți din toată lumea au fost tratați cu Cimavax, incluzând 1000 de cubanezi.

Camilo Rodriguez, doctor cercetător în imunologie moleculară, a subliniat că remisia a fost totală la unii dintre pacienţi. 23% dintre pacienţi trăiesc deja de mai bine de 5 ani, deși au o formă avansată de cancer.

Cimavax funcționează prin stimularea răspunsului imun al organismului. El încurajează creearea de anticorpi împotriva factorului de creștere EGF – care ajută la proliferarea țesutului canceros – și astfel oprește metastaza.

Pe lângă acest vaccin, cercetătorii cubanezi au mai produs și vaccinuri împotriva meningitei B și hepatitei B, precum și un medicament pentru ulcerațiile diabetice. În plus, ei ar putea ajuta și pacienții cu cancer la creier sau leucemie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.