Ștefan Stoian este un adolescent cu dizabilități din România care se luptă cu autoritățile pentru drepturile sale. El și mama lui au depus plângeri la CEDO privind încălcarea dreptului la educație. Hotărârea Curții Europene împotriva lui Ștefan Stoian nu reușește să protejeze dreptul la educație al persoanelor cu dizabilități și îi învinovățește pe părinți. Tânărul pare că se luptă cu morile de vânt, fiind condamnat de boală și de sistem.
De ani de zile, Ștefan este cărat în spate de mama sa pentru a ajunge la etajul al doilea, unde este sala de curs. În nenumărate rânduri, autoritățile școlare nu doar că nu i-au oferit sprijinul necesar, dar el a fost și ținta umilințelor și a abuzurilor de tot felul. Fiind într-un scaun rulant, adolescentul nu poate urca scările, nu are acces la baie, menționează EDF.
Marțea trecută, pe 25 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adăugat încă o umilință pentru Ștefan, diagnosticat cu tetrapareză spastică, în cazul Ștefan Stoian împotriva României.
Referitor la hotărârea împotriva lui Ștefan, instanța arată o neînțelegere fundamentală a dreptului la educație incluzivă și la nediscriminare, având în vedere obligațiile legale ale României în temeiul Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap și jurisprudența instanței, în special cazul Enver Sahin v Turcia.
- Dreptul lui Ștefan la educație a fost încălcat din cauza refuzurilor repetate de a-i oferi asistență personală la ore, sprijin și cazare rezonabilă.
- Dreptul lui Ștefan la nediscriminare și la integritate fizică și psihică a fost încălcat în mod repetat din cauza condițiilor la care a fost supus.
- Tratamentul inuman la care a fost expus a constituit o încălcare a drepturilor sale private și familiale.
- Soluțiile acordate de instanța națională nu au fost niciodată puse în aplicare de autoritățile române.
Cazul lor a fost susținut de intervențiile terței părți de la Forumul european al persoanelor cu dizabilități, Alianța Internațională pentru Persoane cu Dizabilități, Centrul European pentru Drepturile Copilului cu Dizabilități, Inclusion International and Inclusion Europe, Validity, Amnesty International, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Raportorul Special al Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Rețeaua Regională pentru Educația Inclusivă America Latină.
Hotărârea împotriva lui Ștefan arată eșecuri fundamentale, printre care:
- Curtea o acuză mai degrabă pe mama lui Ștefan decât să recunoască datoria României de a asigura dreptul la educație pentru toți elevii.
- Curtea nu înțelege diferența dintre accesibilitate și o locuință rezonabilă, de exemplu calificarea ,,accesibilității arhitecturale a clădirilor școlare” drept cazare rezonabilă.
- Curtea consideră că eforturile minime depuse de stat sunt suficiente pentru a respecta dreptul la educație, chiar dacă acestea nu răspund nevoilor elevului.
- Curtea nu a luat în considerare obligațiile României în temeiul Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD).
În cele din urmă, EDF consideră regretabil faptul că, Curtea nu a recunoscut importanța cazului și l-a alocat unui comitet care nu permite apelul. Este inadmisibil ca un caz care a ridicat probleme neobișnuite și a atras numeroase intervenții ale terței părți a primit atât de puțină atenție.
Subsubsemnații solicită Curții Europene a Drepturilor Omului să respecte cele mai recente legi internaționale privind drepturile omului, inclusiv Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, care garantează dreptul fiecărei persoane cu dizabilități la educație.
• Autism Europe
• Asociația Europeană a Furnizorilor de Servicii pentru Persoanele cu Dizabilități
• Forumul european al persoanelor cu handicap
• Rețeaua europeană de (ex) – utilizatori și supraviețuitori ai psihiatriei
• Rețeaua europeană de viață independentă
• Alianța internațională pentru persoanele cu dizabilități
• Inclusion Europe
• Consiliul Național al Persoanelor cu Dizabilități din România
• Validity
Ne facem mereu iluzii; sunt două lumi, iar handicapații nu reușesc niciodată să ajungă în lumea normală. Drumul spre egalitate începe cu schimbarea cuvintelor – „persoane cu nevoi speciale” în loc de „invalizi/handicapați” de exemplu – dar dacă nu se schimbă ideile preconcepute nu ajungem nicăieri. Eu am exact aceeași invaliditate și cunosc dificultățile, pe care le-am înfruntat „înainte de 1990”. Sentința Curții Europene arată că formal este suficient minimum – ceea ce în realitate înseamnă doar vorbe goale – din partea politicienilor.