Pe măsură ce populația globului îmbătrânește, există o nevoie tot mai mare de tehnologii care să ajute persoanele rămase paralizate în urma unui atac vascular cerebral. Anul acesta, compania Toyota a lansat un picior robotic, portabil, destinat să îi ajute pe pacienții cu paralizie parțială să meargă din nou.

Sistemul Welwalk WW-1000 este alcătuit dintr-un cadru mecanic motorizat care se fixează pe piciorul unei persoane de la genunchi în jos. În timp ce poartă dispozitivul robotic, pacienții pot exersa mersul pe o bandă de alergat specială, care le susține greutatea. O sută de astfel de sisteme vor fi închiriate unităților medicale din Japonia în cursul acestui an. Dispozitivul este conceput să fie purtat pe rând pe câte un picior de pacienții grav paralizați din cauza unui accident vascular cerebral sau a altor afecțiuni, a spus Eiichi Saito, medic și vicepreședinte executiv al Fujita Health University. Echipa universității a colaborat cu Toyota în dezvoltarea acestui sistem robotic.

Accidentul vascular cerebral reprezinta una dintre principalele cauze ale paraliziei. Pacienții care încearcă să-și reantreneze mușchii motori pot folosi proteze lungi pentru a-și susține greutatea, dar este dificil să-și facă piciorul să înainteze, iar faptul de a purta proteze prea mici implică riscul de îndoire a genunchiului. Însă folosirea sistemului Welwalk WW-1000 le-ar aduce multe beneficii unor astfel de pacienți, cum ar fi o reabilitare corectă și rapidă, precum și o creștere a gradului de independență și a calității vieții.

În timpul mersului, senzorii din dispozitiv monitorizează mișcarea piciorului și ajută genunchiul să se îndoaie cu exactitate la momentul potrivit. În timp ce sistemul este destul de voluminos, cu piciorul robotic cântărind 6 kg și banda de alergare cu lungimea de 2,7 metri și greutatea de 800 kg, Toyota a spus că terapeuții cu experiență pot pregăti pacienții să o utilizeze în cel puțin un minut.

,, Cu ajutorul acestui dispozitiv, pacientul se poate deplasa pe distanțe lungi, iar mersul lui se apropie de mersul natural”, a declarat Akifumi Tamaoki, directorul diviziei Toyota’s Partner Robot. ,,Una dintre trăsăturile remarcabile ale sistemului Welwalk este aceea că, combină cele mai bune proteze scurte și lungi.”

Purtând un astfel de picior robotic, pacienții vor putea să meargă destul de eficient, a subliniat dr Saito.
Pacienții care îl vor folosi s-ar recupera mult mai ușor, pentru că senzorii robotici ajustează fin nivelul de sprijin, mai bine decât ar putea să o facă un terapeut uman.

Domeniul roboticii de reabilitare este în creștere rapidă. De exemplu, un exoskeleton portabil, conceput de către producătorul israelian ReWalk Robotics, permite oamenilor care se află înt-un scaun rulant să stea în picioare și să meargă. Astfel de sisteme pot ajuta și terapeuții în monitorizarea progresului unui pacient.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.