Tehnologia oferă oamenilor șansa la integrare socială și o viață independentă. Din anul 2012, Fundația Orange, împreună cu organziațiile guvernamentale non-profit partenere, promovează accesibilizarea cu ajutorul tehnologiei și sprijină incluziunea persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, prin intermediul programului „Lumea prin Culoare și Sunet.

De curând, Fundația Orange a lansat primul e-book „Lumea prin Culoare și Sunet”, dedicat tehnologiilor asistive, program de intervenție națională pentru îmbunătățirea integrării sociale a persoanelor cu deficiențe de auz și de vedere. Mesajul ascestui e-book este: ,,O lume mai accesibilă cu ajutorul tehnologiei.”

Materialul oferă o imagine completă a soluţiilor asistive dezvoltate de-a lungul timpului, sub umbrela „Lumea prin Culoare și Sunet”, unele în premieră la nivel european. Prin această inițiativă, Fundația Orange își propune să informeze un număr cât mai mare de beneficiari direcți, astfel încât, persoanele parte din acest grup vulnerabil, să afle cum își pot valorifica mai bine abilitățile cu ajutorul unor soluții gratuite.

Prin intermediul programului „Lumea prin Culoare și Sunet”, aproape 600.000 de persoane din România, au beneficiat de proiecte sociale în domeniul educației, sănătății, culturii și al mobilității. Din totalul de 41 de proiecte finanțate, peste 30 au inclus și componente digitale, precum website-uri, aplicații mobile iOS şi Android, materiale video și audio, cărți DAISY, soft-uri de accesibilizare. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.2 milioane de euro.

„Tehnologiile asistive ajută persoanele cu dizabilităţi să se descurce în viaţa de zi cu zi. Fie că este vorba de mersul la şcoală, o călătorie prin oraş, o comandă la poştă sau o vizită la muzeu, tehnologiile asistive au un rol esenţial în integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Sperăm ca acest material să ofere un element de referință pentru implementarea unor inițiative similare la nivel sistemic, în întreaga ţară”, a declarat Dana Deac, Preşedinte Fundaţia Orange.

Un nou apel de proiecte „Lumea prin Culoare și Sunet” s-a încheiat pe data de 16 aprilie, valoarea finanțării în acest an fiind de 250.000 de euro. Vor fi alese maxim 6 proiecte, câte 2 pentru fiecare categorie de grant disponibil, iar inițiativele bazate pe tehnologie, cu acoperire naţională sau cu un număr mare de beneficiari, vor primi un punctaj mai mare. Câștigătorii vor fi anunțați până la finalul lunii august 2020.

E-book-ul poate fi descărcat gratuit aici https://www.fundatiaorange.ro/programe/lumea-prin-culoare-si-sunet/primul-ebook-lumea-prin-culoare-si-sunet/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.