Taducere: Lavinia Elena Niculicea
Când era tânăr, visul lui Kyle Maynard a fost să devină atlet profesionist. Născut cu o afecţiune care l-a lăsat fără picioare şi fără braţe, Kyle nu a încetat niciodată să-şi urmeze acel obiectiv. În liceu el a fost campion la lupte la nivel naţional. Când avea vreo 20 de ani, el a devenit luptător de MMA şi şi-a deschis propria sală de gimnastică. În prezent, el urcă unii dintre cei mai înalţi munţi.
,,Când am început prima oară să urc, am fost atât de prost. Am fost aşa de groaznic şi de lent. Mi se rupea pielea tot timpul. Şi a fost ceva de genul… cum naiba o să ne ducem şi o să urcăm muntele Kilimanjaro? Trei cuvinte: Eu nu ştiu! Aceste trei cuvinte, trei dintre cele mai importante cuvinte din viaţa mea. Toate descoperirile vin din ,,nu ştiu.”, a spus Kyle Maynard.
Niciun munte nu e prea înalt
Mă numesc Kyle Maynard şi mi-e foarte greu să spun exact ceea ce fac. Am fost un atlet toată viaţa mea. Fotbal, lupte, ridicare de greutăţi şi ju jitsu brazilian, iar acum, mai recent fac alpinism pe unii dintre cei mai înalţi munţi din lume.
M-am născut cu amputaţie congenitală, deci, practic ea înseamnă că braţele mele se termină la coate, picioarele mi se termină la genunchi. Ştiţi, cred că unii oameni se uită la mine şi e posibil să le pară rău pentru mine, dar sincer, viaţa mea nu arată deloc diferită de a voastră. Scriu la computer în acelaşi fel. Îmi folosesc telefonul la fel ca oricine altcineva. Stau pe Bumble ca oricine, orice altă persoană singură de vârsta mea.
Prima mea experienţă cu alpinismul, ceva cu adevărat semnificativ, a fost într-o competiţie CrossFit în 2010. La primul antrenament trebuia să fac un rând de 1000 de metri pe această maşină de vâslit şi un sprint până la Stone Mountain. Toţi ceilalţi l-au făcut poate în 25 de minute. Mi-e mi-a luat o oră şi 45 de minute. Mi s-a sfâşiat toată piele de pe braţe, dar am ajuns în vârf şi a fost ca şi cum: ,,Wow, este de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia.” Şi i-am povestit prietenului meu în acea noapte, i-am spus: ,,Vreau să urc pe muntele Kilimanjaro.” Nu ştiu dacă pot, nu ştiu dacă nu pot; dar ştiu că-mi doresc să încerc să-mi dau seama. Vreau să merg, să găsesc o cale şi să ajung acolo. Există o mulţime de provocări până să ajungi să faci alpinism şi cea mai mare provocare a fost îmbrăcămintea. Am început literalmente cu benzi adezive din prosoape de baie pentru braţe şi pentru picioare.
Deoarece nu puteam merge la magazin să cumpăr o pereche specială de pantofi, a trebuit să vin cu o soluţie unică.
Acum pentru a urca, folosesc o încălţare specială, personalizată, cu fibră de carbon. Am folosit din acelea care suportă să mă târăsc până la Kilimanjaro. Apoi, eu şi echipa mea am făcut alpinism pe muntele Aconcagua, cel mai înalt vârf din America de Sud. Mi-am simţit corpul în modul de oprire completă. Omule, a fost crunt în unele momente, dar a fost de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia. În vârful acelui munte, tu aproape poţi să distingi şi să vezi curbura pământului. Vreau să spun că a fost un moment pe care n-am să-l uit niciodată.
Motivul pentru care eu urc nu este aşa de diferit de al altor oameni. 95% din asta e nasol. Mă uit la murdărie. Nici nu sunt în stare să mă duc să vorbesc cu prietenii şi să văd priveliştile frumoase decât în cazul în care mă opresc, stau jos şi privesc, dar acel 5% e uimitor.
Ajungând într-un loc în care nu există nicio cale prin care scaunul rulant m-ar fi putut duce acolo, asta e ceea ce iubesc. Eu vreau să merg acolo şi vreau ca viaţa mea să însemne ceva.
Când am coborât şi am privit muntele, şi când am văzut ce am realizat, am zis: ,,Wow”.
Poate că a fost o idee rea că noi am fost acolo, dar a fost frumos.
