Primăria Municipiului Bucureşti prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, în parteneriat cu Consiliul Național al Dizabilității din România, lansează duminică, 1 septembrie, 2019, începând cu ora 18:00, “Lipatti Special” – un program cultural lunar dedicat persoanelor cu nevoi speciale. Programul inițiat și creat de regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”, ia naștere din dorința de a deschide, cu drag, porțile Casei Lipatti persoanelor cu nevoi speciale din tot spectrul de dizabilități și de a le oferi acces la cultura de cel mai înalt nivel, precum și posibilitatea întâlnirii și socializării într-un spațiu elegant încărcat de istorie în plin centru al capitalei.

Evenimentul inaugural al programului “Lipatti Special” sărbătorește Ziua Limbii Române, iar persoanele cu nevoi speciale, precum și însoțitorii lor, se vor putea bucura de Expoziții, Ateliere de Scriere arhaică românească și modelaj în lut, Conferința “Secretul lui Creangă” susținută de criticul literar Alex Ștefănescu, proiecția filmului artistic românesc “Un bulgăre de humă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu și un recital extraordinar de muzică și poezie românească cu participarea excepțională a actorului Dorel Vișan și a flautistului Ion Bogdan Ștefănescu.

Duminică, 1 septembrie 2019, începând cu ora 18:00, publicul nostru special este așteptat să viziteze Casa Lipatti și să cunoască istoria marelui pianist Dinu Lipatti, patronul spiritual al instituției, în cadrul expozițiilor permanente “Lipatti – viața și opera” și ”Familia Lipatti și prietenii”. De asemenea, pentru a marca Ziua Limbii Române, participanții sunt invitați să vizioneze expoziția în aer liber intitulată „Ziua Limbii Române – Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă la 130 de ani de la trecerea în nemurire” în cadrul căreia punem în lumină cele trei destine care s-au influențat reciproc – personalități ale literaturii clasice românești de la a căror dispariție se împlinesc 130 de ani, precum și o secțiune dedicată aspectelor istorice și geografice ce privesc formarea limbii române, a dialectelor și a graiurilor noastre.

În intervalul orar 18:00 – 20:00, în Curtea cu balansoare a Casei Lipatti, beneficiarii evenimentului sunt invitați să participe la Atelierul de scriere arhaică românească și Atelierul de modelaj în lut, prilej de a-și dezvolta aptitudinile și a-și descoperi latura creativă și artistică.

Tot de la ora 18:00, în Salonul de Muzică, va avea loc conferința “Secretul lui Creangă” susținută de cunoscutul critic literar Alex Ștefănescu, care va vorbi pe înțelesul tuturor despre destinul marelui scriitor al copilăriei noastre, conferință ce va prefața proiecția filmului artistic “Un Bulgăre de humă ”, programat să înceapă la ora 18:30, un film românesc din 1989, regizat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Mircea Radu Iacoban. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Dorel Vișan, Adrian Pintea, Mioara Ifrim și Maria Ploae, acesta fiind și singurul film de lung metraj care a adus în prim plan, atât destinul marelui scriitor, cât și prietenia dintre Ion Creangă și luceafărul poeziei românești – Mihai Eminescu.

Începând cu ora 20:00, tot în Salonul de muzică, Creangă, cel de pe ecran, va coborî pe scenă în persoana marelui actor Dorel Vișan, a cărui voce inconfundabilă se va împleti cu sunetul de aur al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, într-un recital emoționant de muzică și poezie intitulat “Flaut la puterea poeziei”, un spectacol pe versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc și muzica lui Ion Bogdan Ștefănescu.

Astfel, deschidem stagiunea de toamnă și invităm cu mare drag persoanele cu nevoi speciale în universul Casei Lipatti, unde timp de câteva ore, lunar, vor regăsi un spațiu cald și prietenos, o lume mai frumosă, unde cultura de cel mai înalt nivel nu este un privilegiu ci un drept al tuturor oamenilor care iubesc arta și au nevoie de ea.

Conceptul programului “Lipatti Special” aparține regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

Evenimentul este dedicat persoanelor cu nevoi speciale și însoțitorilor acestora, iar accesul se face în limita locurilor disponibile, doar pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0723.592.727, Claudia Brătan, director executiv al Consiliului Național al Dizabilității din România.

Adresă: Casa Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu, nr. 12, Sector 1 (în apropiere de stația metrou Romană, troleu 86, 79 și autobuz 133).

Informații despre Casa Artelor “Dinu Lipatti” găsiți pe Facebook: https://www.facebook.com/casadinulipatti/

Partener: Consiliul Național al Dizabilității din România.

Partener media principal: Radio Romantic

Parteneri media: B1 TV, Agerpres, Jurnalul Național, centruldepresa.ro, Radio București FM, Observatorul Cultural

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.