Memorandumul de colaborare dintre Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a fost discutat în cadrul lansării volumului ,,Educație antreprenorială. Școala de business” și presupune introducerea orelor de educație antreprenorială în școli.

Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC) au agreat pactul pentru educația antreprenorilă.

CONAF se alătură MEC pentru elaborarea strategiei naționale pentru educație antreprenorială.

PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este parte a PACTULUI PENTRU MUNCĂ.

Lansarea cărții ,,Educație antreprenorială. Școala de business”, scrisă de Cristina Chiriac, Adriana Ungureanu și Silvia Daniela Pohrib a avut loc în data de 19 noiembrie 2019, la Biblioteca Natională în prezența: ministrului Educației, Monica Anisie, fostului ministrul al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu și a președintelui Asociației Brokerilor din România, Dan Paul. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai mediului antreprenorial din România, ai mediului academic și mass-media.

În cadrul lansării cărții “Educație antreprenoriala. Școala de business” a fost înmânat doamnei ministru al Educației, Monica Anisie, Memorandumul pentru educația antreprenorială în școli! Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Ability HUB au semnat prezentul memorandum și susțin acest demers prin disponibilitatea de a se implica în elaborarea de metodologii și programe, prin care copiii noștri, elevi și studenți, să își poată însuși abilitățile atât de necesare! De asemenea, Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Ability HUB mulțumesc doamnei Cristina Chiriac, președinta Confederaţiei Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)  pentru oportunitate!

Monica Anisie: ,,Mă alătur acestei inițiative și voi semna pactul întrucât cred cu tărie în necesitatea dezvoltării unei culturi antreprenoriale în România și a unei educații care să susțină dezvoltarea tinerilor”

Cristina Chiriac: ,,În ultimii 10 ani au fost implementate iniţiative pentru promovarea educaţiei antreprenoriale, însă acţiunile în această direcţie sunt disparate, neexistând o coordonare și coerenţă între ele. Sprijinirea antreprenoriatului nu a fost niciodată mai importantă ca acum. Consolidarea educației antreprenoriale în școli, instituții de învățământ profesional și universități va avea un impact pozitiv asupra caracterului dinamic al antreprenoriatului în cadrul economiei noastre.”

CONAF trage un semnal de alarmă: peste 83.000 de firme și PFA-uri au fost radiate de la Registrul Comerțului în perioada ianuarie-septembrie din acest an, cu 42% mai multe față de anul trecut. Este un record negativ pentru economia românească. Soluția este încurajarea educației antreprenoriale și a mediului de business.

CONAF se alătură MEC pentru elaborarea strategiei naționale pentru educație antreprenorială. PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, va fi parte a PACTULUI PENTRU MUNCĂ și va fi semnat la invitația ministrului Educației, Monica Anisie, într-un cadru oficial, la Ministerul Educației și Cercetării.

Memorandumul de Colaborare presupune introducerea orelor de educație antreprenorială în învățământul secundar, vocațional, liceal, dual și universitar.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.