Reprezentanții organizațiilor persoanelor cu dizabilități din întreaga Uniune Europeană au aprobat o rezoluție, prin care se solicită reînființarea Intergrupului pentru problematica persoanelor cu dizabilități, în urma alegerilor europene. Rezoluția a fost aprobată în cadrul Adunării Generale a Forumului european pentru persoanele cu handicap, care a avut loc în perioada 1-2 iunie.

Intergrupul pentru problematica persoanelor cu dizabilități din cadrul Parlamentului European este o grupare informală a membrilor Parlamentului European (deputați) din toate naționalitățile și din majoritatea partidelor politice, care sunt interesate să promoveze politica în materie de handicap, atât în cadrul Parlamentului European, cât și la nivel național.

În această rezoluție sunt prevăzute anumite aspecte tangibile, de exemplu:
• Se subliniază faptul că în UE există 80 de milioane de persoane cu handicap, reprezentând 15% din totalul populației pe care Parlamentul European trebuie să o reprezinte și să adopte o legislație, care le ia pe acestea pe deplin în considerare;

• Se menționează faptul că Uniunea Europeană (UE), ca organizație regională, a ratificat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD ONU) și, prin urmare, instituțiile și politicile sale sunt legate de obligațiile consacrate în prezenta convenție;

• Se reamintește că Intergrupul pentru problematica persoanele cu dizabilități din cadrul Parlamentului European a reprezentat, în ultimii 40 de ani, o forță motrice a drepturilor persoanelor cu handicap în Parlamentul European, fiind unul dintre cele mai vechi intergrupuri parlamentare, cu cel mai mare număr de membri;

• Se evidențiază importanța Intergrupului pentru problematica persoanele cu dizabilități, în coordonarea acțiunilor politice ale diferitelor grupuri politice, pentru a se asigura că Parlamentul respectă pe deplin Convenția și se ridică la nivelul așteptărilor persoanelor cu handicap din întreaga UE;

• Se recunoaște cooperarea fructuoasă a mișcării europene a persoanelor cu dizabilități cu deputații din Parlamentul European (PE), în cadrul Intergrupului pentru persoanele cu handicap și, în special, că secretariatul acestui intergrup a fost gestionat cu succes de Forumul european pentru persoanele cu dizabilități, începând din 1999, creând o alianță puternică între mișcarea persoanelor cu dizabilități și deputații aleși;

• Se reamintește că 520 de candidați pentru funcția de deputați în Parlamentul European, inclusiv 85 de deputați în Parlamentul European și patru candidați importanți pentru a deveni președinți ai Comisiei Europene, și-au declarat sprijinul pentru restabilirea unui nou Intergrup pentru persoanele cu handicap;

• Se subliniază numeroasele provocări cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în viața lor de zi cu zi, în care UE trebuie să ia imediat măsuri în ceea ce privește egalitatea de șanse, viața independentă, drepturile sociale, economice și politice și accesibilitatea;

• Se evidențiază priorităților politice în Manifestul EDF, adoptat de cea de-a patra ediție a Parlamentului European al Persoanelor cu Dizabilități, în decembrie 2017, care trebuie soluționate în următorii ani de către Parlamentul European, ca instituție reprezentativă a cetățenilor UE, inclusiv a persoanelor cu handicap.

Forumul european pentru persoanele cu dizabilități invită grupurile politice din Parlamentul European și noii membri ai Parlamentului European:

1. Să sprijine restabilirea Intergrupului pentru problematica persoanelor cu dizabilități, alcătuit din deputați din toate statele membre și din toate forțele politice proeuropene.

2. Să se asigure că acest Intergroup pentru persoanele cu dizabilități se angajează să integreze în mod activ drepturile persoanelor cu handicap, inclusiv femeile și fetele cu dizabilități, în activitatea Parlamentului European și că Parlamentul însuși devine o instituție mai incluzivă și accesibilă tuturor persoanelor cu handicap – inclusiv personalul, vizitatorii, membrii aleși și toți locuitorii UE.

3. Să se asigure că Forumul european pentru persoanele cu handicap continuă să furnizeze secretariatul pentru Intergrupul pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) al CRPD al ONU și cu motto-ul mișcării persoanelor cu dizabilități ,,nimic despre noi, fără noi”, care să asigure o colaborare permanentă puternică între organizațiile persoanelor cu handicap și membrii Intergrupului pentru problematica persoanelor cu dizabilități.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.