Modelul arhitectural al Spitalului Regional care va fi construit la Iași a fost prezentat azi în prezența doamnei Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii şi Cristian Grasu, secretar de stat. Prezentarea a fost realizată de către consultanţii Băncii Europene de Investiţii, care sunt partenerii Ministerului Sănătăţii şi ai autorităţilor locale pentru realizarea acestui proiect.

Spitalul din Iaşi va fi un spital regional care va funcţiona ca un spital de urgenţă de nivel înalt, oferind servicii de îngrijire a sănătăţii de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic şi tratament, pentru întreaga regiune. Acesta este primul din cele 8 spitale regionale care urmează să fie construite.

“Este un moment istoric în acest an foarte important, anul centenar. Spitalul Regional din Iaşi va fi construit. Există finanţare şi un proiect avansat. În Programul de Guvernare este asumată construcţia a 8 spitale regionale la Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi. Proiectele spitalelor regionale Cluj, Craiova, Iaşi se află într-o fază avansată de pregătire”, a spus ministrul Pintea.

Din anul 2017, Ministerul Sănătăţii beneficiază de asistenţă tehnică de la BEI pentru elaborarea documentaţiei studiilor de fezabilitate, depunerea aplicaţiilor de finanţare şi lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor aferente celor trei spitale regionale.

Ministerul Sănătăţii a aprobat în luna iunie o structură specifică pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor spitalelor regionale (UIMP).

“Ne aflăm în faza în care consultantul BEI prezintă proiectul Studiului de Fezabilitate pentru Iaşi. Documentul cuprinde analiza cererilor şi opţiunile propuse, planurile funcţionale detaliate, analiza cost beneficiu, modelul operaţional, în conformitate cu solicitările Ministerului Sănătăţii şi cu cele mai bune practici internaţionale pentru proiecte de acest fel”, a mai spus ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat emis de MS.

Spitalul din Iaşi va avea o suprafaţă de aproximativ 120. 000 mp. şi un cost estimativ de 321 milioane de euro (fără TVA). Conform, proiectelor prezentate de consultanţi, spitalul regional din Iaşi va fi finalizat peste 5 ani, în 2023.

Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi va prelua rolul Spitalului de Urgenţă Judeţean Iaşi “Sf. Spiridon” si, în conformitate cu Master Planul regional, va include şi servicii noi, în prezent furnizate de către alte spitale (pneumonologie, chirurgie pediatrică, obstretică – ginecologie şi neonatologie, neurologie).

Spitalul Regional va fi organizat, în premieră, pe centre de servicii şi va utiliza tehnologii medicale avansate. Structura optimizată a Spitalului Regional, în general, se bazează pe managementul interdisciplinar al paturilor, pe separarea pacienţilor programaţi de cei de urgenţă şi cei neprogramaţi.

Avantajul organizării pe centre de servicii va fi:
– utilizarea flexibilă a capacităţilor patului;
– schimbul de cunoştinţe structurat în beneficiul pacientului;
– utilizarea eficientă a resurselor;
– calitate recunoscută pentru partenerii externi şi reputaţie sporită a spitalului;
– management clinic şi cercetare.

Spitalul va fi echipat cu echipamente de înaltă tehnologie, ce va permite efectuarea de proceduri minim invazive, chia

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.