ANPD
ANPD

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități informează că procedura contestației împotriva certificatelor de încadrare în grad și tip de handicap, prevăzută de legea 448/2006, a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/2017 astfel:

Art. 87, alin. 5 “Certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererile adresate instanței fiind scutite de taxa judiciară de timbru.

În aceste condiții, Secretariatul Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap nu va primi și înregistra contestații, formulate împotriva certificatelor de încadrare în grad și tip de handicap, depuse după data de 30.06.2017.

Ca urmare, secretariatul comisiilor de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap județene sau ale sectoarelor municipiului București va îndruma petenții către instanța de judecată competentă, potrivit Legii 448/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, referitor la contestațiile depuse până la data de 30.06.2017, Autoritatea Națională Pentru Persoanele cu Dizabilități informează că OUG nr.51/2017 prevede la Art. II următoarele:
Art. II. “Contestațiile cu privire la încadrarea în grad și tip de handicap, rămase nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se soluționează de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, prevăzută de art. 90^1 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

2 Comments

  1. Daca tot se aduc modificari legilor , poate se modifica si legea ce a anulat gratuitatea peajului , lege pentru care am platit 3 amenzi nefiiind in cunostinta de cauza , nici macar 1 anunt la pod ca s a suspendat acea gratuitate. Multumim politicienilor ce isi asigura retributii si pensii speciale .

  2. gaureanu ionela

    Diabet tip 1 insulins dependent
    Fara dept Dr minds
    Foarte complicat din anul 2009
    Alte complicati grave aparute respins handicapul dobandit in anul2009

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.