Activitatea de tele-muncă (munca la distanță) – o transpunere a conceptului de “teleworking”, prevăzut în majoritatea statelor europene – va fi reglementată și în România, stabilește un proiect de lege aprobat de guvern în ședința de astăzi.

Potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfășurată de către salariat și la distanță de această locație, în mod regulat și voluntar, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.

Desfășurarea activității în regim de tele-muncă de către salariat va avea loc cel puțin o zi pe lună și se poate extinde pe toată perioada de lucru.

Salariatul își poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adițional, după caz.

Reglementarea tele-muncii va conduce la flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socio-economice actuale, în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii, și va oferi avantaje atât salariatului, cât și angajatorului. Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spațiilor, utilitățile, consumul de carburant și parcul auto. În ceea ce-l privește pe salariat, acesta va elimina consumul de bani și de timp cu deplasarea de la și până la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de muncă și valorificării timpului de lucru, optimizându-și, astfel, raportul între viața profesională și cea personală.

Nu în ultimul rând, prin introducerea acestei noi forme de organizare a muncii și îndeplinire a sarcinilor, vor crește șansele persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Proiectul de act normativ aprobat astăzi de guvern urmează să fie trimis parlamentului, spre a fi supus dezbaterii și adoptării.

Informații suplimentare

În prezent, domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii sunt reglementate prin Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Un element obligatoriu al contractului individual de muncă îl constituie locul muncii. Potrivit Legii securității și sănătății în muncă nr.319/2006, prin loc de muncă se înțelege locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii și/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii și/sau unității la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității.

Codul muncii prevede și posibilitatea de a lucra de acasă cu contract de muncă la domiciliu. Principala particularitate a acestui contract de muncă este că atribuțiile de serviciu se execută la domiciliul salariatului, locul muncii fiind în această situație domiciliul acestuia.

În contextul strategiei europene pentru ocuparea forței de muncă, Consiliul UE a invitat partenerii sociali să negocieze contracte care să ajute la modernizarea organizării pieței muncii, incluzând aranjamente de muncă flexibile, cu scopul de a oferi productivitate și competitivitate angajamentelor și pentru a realiza un echilibru între flexibilitate și securitate.

În acest sens, în anul 2002, la Bruxelles a fost încheiat între partenerii sociali un acord-cadru european privind teleworking-ul (tele-munca).

Ținând cont de modernizarea pieței muncii la nivel european, și Programul de Guvernare 2017-2020, la capitolul ”Politici publice în domeniul muncii și justiției sociale”, secțiunea ”Sprijin pentru familii și copii”, face referire la ”încurajarea încheierii de contracte de muncă cu timp flexibil și a tele-muncii pentru părinți”.

2 Comments

  1. Vladu Gheorghe

    Sant persoana cu handicap psihic accentuat.As vrea sa am discutii constructive pe tema muncii la distanta(tele-munca) cu responsabili ai statului roman si/sau persoane private(afaceristi sau persoane fizice interesate de dezvoltarea tele-muncii pentru handicapati).

  2. Vladu Gheorghe

    Domenii vizate:energie electrica sau mecanica neconventionala cu alte tipuri de turbine,morarit cu alte tipuri de turbine.

Dă-i un răspuns lui Vladu Gheorghe Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.