“Nu sunt invizibil” – ediția a doua, eveniment organizat de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – A.P.A.A. în parteneriat cu Consiliul Național al Dizabilității din România s-a desfășurat, sâmbată 10 iunie 2017, în București.

768.376 de persoane sunt încadrate în grad de handicap în România.
• Femeile reprezintă 53,01% din totalul persoanelor cu dizabilităţi.
• Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 36,81% din totalul persoanelor cu dizabilități, iar cele cu handicap accentuat 51,70% .

“Accesabilizarea spațiilor pentru persoanele cu dizabilități rămâne o problemă majoră în România. Trotuarele sunt de cele mai multe ori blocate de autoturisme, mese, tarabe și alte obiecte. Este dificil și pentru o persoană fără probleme locomotorii să se deplaseze printre toate aceste obstacole, iar pentru o persoană cu handicap fizic deplasarea devine practic imposibilă. Aceste limitări practic blochează accesul persoanelelor cu dizabilități la instituții, activități sociale, sportive și culturale”, a declarat Rozalina Lăpădatu, preşedinte al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – A.P.A.A.

Pentru persoanele cu dizabilități, o viață activă este foarte importantă. De aceea, reprezentanții A.P.A.A. le încurajează să participe la evenimente sociale și culturale, să practice diferite sporturi și premiază copii și tineri cu dizabilități care au participat la competiții sportive și culturale naționale și internaționale prin organizarea unei Gale de Premiere.

“La prima ediție a evenimentului “Nu sunt invizibil!”, am declarat că, din păcate, numărul persoanelor cu dizabilități este în continuă creștere.
Trăim o stare de inconștiență colectivă atâta vreme cât noi, ca societate, nu simțim că neputința ne ajunge pe fiecare și nu ne oferim șansa unei existențe demne.
Drumul către finalul vieții, către bătrânețe și bolile asociate acesteia, nu este un accident, ci o promisiune. Pentru câteva zile, pentru săptămâni sau luni, toți suferim, mai devreme sau mai târziu, o incapacitate fizică sau mentală. Ce vom face în această situație? Vom privi lumea de la geam căci accesul în scaun rulant e o aventură destinată eșecului.
Cum nu s-a schimbat nimic într-un an, declarația mea este la fel de actuală”, a afirmat Daniela Tontsch, Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.

Fundația SO.SI.SE.SA. a oferit participanților, pe tot parcursul evenimentului, sucuri, cafea, fructe și sandvișuri proaspete.

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR a cuprins:
10:30 – 12:00 Marșul persoanelor cu dizabilități pe traseul Piața Romană – Str Dem Dobrescu – Calea Victoriei – Piața George Enescu
12:00 – 17:00 Demonstrații sportive, escaladă organizată cu sprijinul AsociațieiClimb Again

17:00 – 19:00 Gală de premiere a copiilor și tinerilor cu dizabilități care au participat la competiții sportive naționale și internaționale.
Premiile au fost acordate de către dna. Simona Dragomir, cunoscuta realizatoare TV și radio care s-a alăturat cauzei.
19:00 – 21:00 Concert susținut de artiști, persoane cu dizabilități
Artiști: Andrada Precup – participant Românii au Talent, Marc, Marlene Hristea, Zoltan Butuc, Tic Pietroșel.

Despre APAA – Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – A.P.A.A. s-a înfiinţat pentru a oferi suport persoanelor şi familiilor celor afectaţi de aceste boli. Principalele obiective ale Asociaţiei sunt reintegrarea socială şi profesională a pacienţilor cu afecţiuni autoimune, consilierea de specialitate a pacienţilor şi familiilor lor, precum şi impulsionarea responsabilizării structurilor guvernamentale în problematica acestor boli. Pentru mai multe informaţii despre APAA vizitaţi: www.apaa.ro şi pagina de Facebook a asociaţiei: www.facebook.com/APAARO

Despre CNDR – Consiliul Național al Dizabilității din România –CNDR este o organizație neguvernamentală de tip federație, fără scop patrimonial, umanitară, apolitică și non profit, care funcționează în conformitate cu principiile universale ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în baza legislației române și europene în vigoare. CNDR este format din organizații neguvernamentale naționale reprezentative ale persoanelor cu dizabilități și pentru persoanele cu dizabilități, precum și din alte organizații cu activități și preocupări în domeniu. Ca organizație reprezentativă la nivel național, pentru toate tipurile de dizabilitate, CNDR apără și promovează drepturile și interesele legitime comune tuturor persoanelor cu dizabilități din România.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.