Latest news

Programul național de suport ,,Din grijă pentru copii”a fost adoptat

Premierul României a aprobat, miercuri, 22 septembrie, în cadrul şedinţei de Guvern, ordonanța de urgență pentru implementarea Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – ,,Din grijă pentru copii”, care prevede măsuri de sprijin privind asigurarea suportului psiho-emoțional pentru copii, precum și sporirea siguranței acestora. Ordonanța […]

Neasfaltarea unei străzi poate reprezenta, în anumite situații, o discriminare

În anumite condiții, neasfaltarea, de către autoritățile locale, a unei porțiuni de drum sau trotuar poate fi considerată o discriminare, se arată într-o hotărâre din vară a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Mai precis, este vorba despre cazurile în care neasfaltarea unei străzi împiedică o persoană cu dizabilități, utilizatoare […]

Ministrul Muncii anunță că legea asistenţei sociale va fi modificată, astfel încât statul să finanţeze ţintit o persoană aflată în dificultate şi nu instituţii de asistenţă socială

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat miercuri, 22 septembrie 2021, că legea asistenţei sociale va fi modificată, astfel încât statul să finanţeze românii vulnerabili, aflați în dificultate, și nu instituții de asistență socială. ,,Alături de organizaţii neguvernamentale am finalizat deja şi urmează să fie pusă în dezbatere […]

A fost inaugurat primul și singurul centru itinerant de recuperare din țară pentru copiii cu dizabilități din Delta Dunării

Fundația SERA ROMÂNIA și PENNY Romania au inaugurat miercuri, 22 septembrie 2021, la Tulcea, primul și singurul centru itinerant de recuperare din țară pentru copiii cu dizabilități din Delta Dunării, în prezența Ministrului Muncii, Raluca Turcan și a reprezentanților autorităților publice locale. PENNY România și Consiliul de supraveghere REWE Group […]

Alocaţia de stat se acordă și tinerilor care au împlinit 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului special, au votat senatorii

Alocaţia de stat pentru copii o vor primi și tinerii care au împlinit 18 ani şi care urmează cursurile învăţământului special, până la terminarea acestora, potrivit unei propuneri legislative adoptate luni, 20 septembrie 2021, în unanimitate de plenul Senatului. Totuși, pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată și de […]

Târgul de incluziune socială ,,Sunt integrABIL, nu neglijabil”: Promovarea inserției profesionale a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) și Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții (ANDPDCA) organizează sâmbătă, 9 octombrie 2021, între orele 10.00 si 17.00, Târgul de incluziune socială ,,Sunt integrABIL, nu neglijabil”, ce are ca scop promovarea inserției profesionale a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. […]

Tabără de vară pentru persoane cu dizabilități locomotorii, organizată de Asociația Neuro Move CMT

Asociația Neuro Move CMT a organizat, în perioada 5-10 septembrie, prima tabără adresată persoanelor cu dizabilități locomotorii, în județul Brașov, la Bran. A fost o experiență care a adus împreună oameni deosebiți cu povești de viață interesante, care merită să fie împărtășite, au informat reprezentanții Asociației Neuro Move CMT. Potrivit […]

Laura Stifter, profesoară nevăzătoare de religie și științe socio-umane, premiată la Gala MERITO, alături de alți 11 profesori valoroși

Laura Stifter, în vârstă de 29 de ani, absolventă a Facultăților de Teologie și Filosofie din București și doctorand la Facultatea de Filosofie a Universității din București, este o tânără ambițioasă care nu consideră lipsa vederii un impediment în a-și urma visurile. Chiar dacă tânăra vede foarte puțin cu un singur […]

Legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, promulgată

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 16 septembrie 2021, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 7 septembrie, proiectul legii consumatorului vulnerabil, stabilind că va fi aplicată începând cu data de […]