Ieri, Ministrul Muncii, Violeta Alexandru și colegii ei au avut o zi plină. S-au pregătit primele propuneri de măsuri din cadrul Stării de urgență.

,,S-a lucrat de aseară până la 5 dimineață, într-un grup de lucru cu specialiști din ministerele cheie. În această după-amiază avem consultare online cu mediul de afaceri. Culegem informații și explicăm măsurile în lucru”, a declarat Ministrul Muncii în spațiul public.

Violeta Alexandru a precizat că se impun o serie de măsuri economico-sociale pentru limitarea impactului epidemiei cu coronavirus.

,,Va urma un prim val de măsuri pentru angajatori, dar și pentru angajații nevoiți să intre în întrerupere temporară a activității (șomaj tehnic) pe perioada crizei. Vrem să ținem acești angajați conectați la piață și să aibă o sursă de venit până la sfârșitul acestei perioade de încercare, astfel ca imediat după terminarea acestei perioade, să revină la lucru și să repornim economia. Ascultăm toate opiniile, ne gândim la toate implicațiile, ne organizăm pentru efectuarea la timp a plății pensiilor și a beneficiilor sociale. Oamenii au nevoie de noi. Suntem aici”, a adăugat Ministrul Muncii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.