Guvernul a adoptat în urmă cu câteva zile o ordonanță de urgență, potrivit căreia persoanele care obțin venituri din pensii, din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activitățile agricole şi din drepturi de proprietate intelectuală își vor păstra calitatea de asigurat şi dreptul la pachetul de bază în sistemul de sănătate până la data de 15 martie 2019.

Practic, pentru aceste persoane, contribuția se reține prin stopaj la sursă, iar de la începutul anului viitor, până la noul termen de depunere al declarațiilor fiscale, 15 martie 2019, persoanele mai sus menționate nu mai pot face, în acest interval, dovada calității de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Concret, între cele două termene, persoanele care realizează venituri asupra cărora datorează sau optează să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru persoanele care realizează venituri, altele decât din salarii, nu ar fi putea beneficia de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

,,Pentru asigurarea continuităţii în acordarea serviciilor de sănătate pentru persoanele fizice care obţin venituri, altele decât cele din salarii, vom completa legislaţia. Astfel, îşi vor păstra calitatea de asigurat şi dreptul la pachetul de bază până la data de 15 martie 2019, când se depun noile declaraţii privind obligaţiile de plată persoanele care obţin venituri din pensii, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi independente în baza unor contracte de activitate sportivă, din arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Premierul a adăugat că, prin adoptarea hotărârii, unitățile sanitare din ambulatoriu care se află în proces de acreditare vor putea furniza servicii medicale în cadrul sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.