Asociația Împreună pentru Viitor Constanța a inaugurat azi, 9 august, primele servicii sociale din România, oferite pe plajă persoanelor cu nevoi speciale imobilizate în scaune rulante, cu scopul de a-și petrece vacanțe frumoase pe litoral, pe plaja Pupa Beach — zona hotelului Malibu.

Asociația Împreună pentru Viitor Constanța a decis să remedieze această problemă și a accesibilizat prima porțiune de plajă de pe Litoral pentru persoanele cu nevoi speciale, în zona Pupa Beach — prima plajă de la intrarea în stațiunea Mamaia, unde se poate ajunge ușor și cu autobuzul, iar accesul pe plajă este unul facil. Trei scaune flotabile din Franța, special construite pentru a intra în apa mării și a merge pe nisip, vor fi oferite gratuit tuturor celor care au nevoie de ele pentru a-și petrece o vacanță normală. De asemenea, pe plajă vor fi și șase șezlonguri mai înalte, care să permită trecerea din cărucior pe șezlong mult mai simplu decât se face în prezent pe un scaun de plajă cu dimensiuni standard.

Proiectul “Plajă și mare pentru toți” a devenit realitate cu sprijinul unui mic număr de sponsori inimoși — firmele M24seven și Petroterm din București, Grupul RAP din Brașov (RAP Development, RAP Tronic și RAP Instal), Sorla și Dobre și Fiii din Constanța, cărora li s-a adăugat Aqua Carpatica, oferind apă voluntarilor asociației care vor fi prezenți pe plajă pentru a oferi informații și a ajuta.

“Suntem fericiți că am reușit cu un buget de numai 7000 de euro să accesibilizăm prima plajă de pe Litoral pentru persoanele cu dizabilități din România, cu toate că ar mai fi nevoie de o toaletă specială și un covor tactil pentru nevăzători. Este un început, un semn de normalitate, un îndemn pentru sponsori să ne ajute să amenajăm câte un astfel de colț de plajă în fiecare stațiune, pentru cei mai puțin norocoși ca noi. Nu este nevoie de lux ci numai de câteva dotări simple dar absolut necesare, care să permită accesul celor cu nevoi speciale pe plajă și în apă. Totodată vorbim și despre un serviciu nou în turism, care va atrage mai mulți oameni din țară și străinătate la mare și care aduce plus valoare turismului românesc.

Este groaznic să nu poți merge la plajă când soarele strălucește fierbinte și apa mării te îmbie la scăldat fiindcă pentru tine a intra pe nisipul fin este o aventură cu final previzibil iar a face baie în mare implică un risc pe care trebuie să și-l asume prietenii și familia. Scaunul tău rulant nu merge pe plajă, ci se împotmolește și se afundă din ce în ce mai adânc în nisip, iar valurile sunt periculoase când cineva trebuie să te susțină permanent în apă, cu extrem de mare grijă”, a declarat Isabela Ștefan-Iorga, vicepreședinte al asociației Împreună pentru Viitor Constanța.

Scaunele flotabile vor fi oferite gratuit persoanelor cu nevoi speciale pe baza cărții de identitate, numai în zona plajei Pupa Beach, la fel și șezlongurile speciale.

2 Comments

  1. Sincere felicitari asociatiei si deosebita consideratie sponsorilor.
    Iata cum, cu fonduri mici, se pot realiza lucruri intradevar remarcabile.
    Vreau sa cred ca, in timp, sponsorii vor fi si mai darnici iar asociatia se va dezvolta la un nivel pe care-l merita cu prisosinta. Guvernele au sponsorizat copios maidanezii dar la pers. cu dizabilitati nu s-au prea gandit.

  2. Cătălin-Daniel Andrei

    Sincere felicitări pentru ce ați făcut!
    Se poate și mai mult, presupun,cum ar fi prelungirea “pistelor” pentru cărucioare, până la apa mării.
    Personal,nu am nevoie,mă gândesc la alții!
    Și ar mai fi bun un camping special, pentru noi.
    Cu mulțumiri, Cătălin Daniel Andrei

Dă-i un răspuns lui Cătălin-Daniel Andrei Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.