Dispozitivele inteligente au revoluționat modul în care oamenii fac totul, de la monitorizarea timpului la comunicare și chiar până la deplasarea dintr-un loc în altul. Dar pentru cei cu deficiențe de vedere, aceste dispozitive pe care mulți dintre noi le luăm ca atare nu sunt întotdeauna complet adaptabile.

La nivel mondial, există aproximativ 285 de milioane de persoane cu deficienţe de vedere care nu au acces la progresele tehnologice ale zilelor noastre şi la confortul vieţii de zi cu zi de care se bucură cei care văd. De la bibliotecile fără cărţi Braille, până la semnele stradale şi dispozitivele inteligente, călătoria acestora prin viaţă este o experienţă complet diferită şi extrem de dificilă.

Coreeanul Eric Juyoon Kim a remarcat o nevoie reală a persoanelor cu deficiențe de vedere – aceea de a avea acces la informații prin metoda tactilă. În prezent, majoritatea gadgeturilor destinate nevăzătorilor sunt dispozitivele vocale. Fiind student la Universitatea din Washington, Eric și-a dat seama de acest aspect atunci când colegul său nevăzător studia cu ajutorul manualelor Braille. În plus, el a înțeles că, pentru cei cu deficiențe de vedere, accesul la informație este limitat și lipsit de inovație. A hotărât să facă tot posibilul să schimbe această situație și să creeze o lume accesibilă și inclusivă, în care persoanele nevăzătoare să aibă aceleaşi oportunităţi de a învăţa şi de comunica ca toată lumea. Așa a ajuns coreeanul Eric Juyoon Kim să dezvolte primul ceas inteligent la un preţ accesibil.

Compania lui din Coreea de Sud a lansat un dispozitiv, numit Dot, care afişează informaţii în limbajul Braille cu ajutorul unor mici puncte care ies în relief pe cadran. Într-o lume preponderent vizuală, acest ceas este conceput să ofere o experienţă senzorială şi persoanelor care nu pot explora lumea prin intermediul vederii.

,,Ne gândim că dacă facem dispozitivul mai accesibil, tot mai mulţi oameni îl vor folosi, astfel că vor avea acces la o educaţie mai bună şi la mai multe locuri de muncă”, a declarat Eric pentru revista Forbes.

Ceasul Dot a dezvoltat un mecanism în care există patru module motorizate sub cadranul ceasului și fiecare modul are șase puncte posibile. Sistemul, în funcție de ce trebuie să afișeze, permite ceasului să ridice doar anumite puncte pentru a afișa patru caractere simultan. Așa cum se poate citi pe hârtie, utilizatorul poate citi în Braille pe cadranul ceasului.

În ceea ce priveşte carcasa, dispozitivul Dot arată aproape la fel ca orice smartwatch sau brăţară de fitness obişnuită. El are un diametru de 42 mm şi este fabricat din aluminiu. Durata de viaţă a bateriei este de 10 ore, oferindu-le utilizatorilor 5 zile între încărcări.

Pe lângă funcţiile tipice ale ceasului, cum ar fi o alarmă, un pedometru şi afişarea timpului până la secunde, ceasul inteligent poate afişa, de asemenea, notificări din reţele sociale, mesaje text, instrucţiuni şi alte informaţii personalizate, fiind sincronizat prin Bluetooth cu alte dispozitive.

,,Când există o notificare pe telefon, Dot vibrează și utilizatorul poate selecta și citi mesajul în Braille. În acest fel, persoanele cu deficiențe de vedere pot fi conectate la fel ca dumneavoastră și ca mine. Acesta este scopul ceasului inteligent”, a spus Jimin Ryu, manager de parteneriate globale.

Până acum există 140.000 de clienţi care l-au comandat (printre care şi celebrul cântăreţ Stevie Wonder), din 13 ţări diferite. Ceasul Dot ar urma să coste mai puțin de 270 de euro.

Cei care au creat această tehnologie revoluționară nu se opresc aici. Dot, compania care se află în spatele ceasului inteligent, plănuieşte pe viitor să lanseze tableta numită Dot Pad, în parteneriat cu Google – o tableta asa cum e Kindle care afișează forme si imagini prin butoane tactile. DotPad le va fi de un real folos persoanelor nevăzătoare, ajutându-i să învețe mai repede atât științe exacte, precum matematica, cât și domenii creative, precum artele.

,,Misiunea noastră nu se va opri odată cu ceasul Dot. De fapt, acesta deschide doar drumul către un viitor mai luminos și mai bun”, se arată pe site-ul companiei producătoare. ,,Cu ajutorul acestei tehnologii, va fi posibil să urmărim un întreg spectru de educație: de la simpla achiziționare a sistemului Braille până la reprezentările grafice -tactile avansate”.

Astfel de inovaţii pot să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor care se confruntă cu probleme serioase de vedere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.