Autor: Elena Năstase

„Ȋn ziua cea de pe urmă – ziua cea mare a praznicului – a şezut Iisus între ei şi a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să vină la Mine şi să bea. Celui care crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care credeau într-Însul. Pentru că până atunci Duhul nu fusese dat, căci Iisus încă nu se prea mărise. Deci mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: cu adevărat Acesta este Proorocul. Alţii ziceau: Acesta este Hristos, iar alţii ziceau: oare, din Galileea să vină Hristos?

N-a zis oare Scriptura că Hristos are să vină din neamul lui David şi din oraşul Betleem, de unde a fost David? Şi astfel s-a făcut dezbinare în popor pentru El; iar unii dintr- înşii voiau să-L prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe Dânsul. Deci servitorii templului au venit înapoi la căpeteniile preoţilor şi la farisei. Aceştia i-au întrebat: de ce nu L-aţi adus? Dar servitorii au răspuns: niciodată nu a grăit vreum om, ca Omul acesta. Atunci fariseii le-au zis: nu cumva şi voi aţi fost amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu ştie legea , este blestemată ! Atunci Nicodim, cel care venise noaptea la Iisus şi care era unul dintre ei, le-a zis: oare legea noastră osândeşte pe om fără să-l asculte mai întâi şi fără să ştie ce a făcut?

Dar ei au răspuns şi i-au zis: nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că prooroc din Galileea nu s-a ridicat. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sânt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii.” – SFÂNTA EVANGHELIE DE LA IOAN! (VII , 37 – 53 ;VIII , 12 ).

La zece zile după Ȋnălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Ȋnvierea Sa, prăznuim Rusaliile – Pogorȃrea Sfȃntului Duh, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Cincizecime.

Denumirea de Rusalii vine de la romani și ȋnseamnă ,,Sărbătoarea florilor”.

Sfinții Apostoli, și prin ei, umanitatea ȋntreagă așteptau minunea Pogorȃrii Duhului Sfȃnt. Ȋnainte de Ȋnălțarea Sa la cer Mȃntuitorul a poruncit ucenicilor Săi: “Să nu vă ȋndepărtați de Ierusalim pȃnă nu vă veți ȋmbrăca cu putere de Sus”.

Ȋn Grădina Ghetsimani, la Cina cea de Taină, ȋnaintea de Patima și Răstignirea Sa, Mȃntuitorul Hristos făgăduiește Apostolilor, dar și lumii ȋntregi, venirea Duhului Sfȃnt, Mȃngȃietorul care va ȋmplini și desăvȃrși lucrarea Lui pe pămȃnt ȋntru mȃntuirea lumii.

Și la cincizeci de zile dupa Ȋnviere, la zece zile după Ȋnălțare, Sfinții Apostoli, aflați din nou ȋmpreună, primesc puterea Duhului Sfȃnt care se pogoară peste ei. Din oameni fricoși, necunoscători ȋn cele ale misiunii (propovăduirii), devin, prin puterea Duhului Sfȃnt, martori și mărturisitori ai lui Hristos Celui mort și Ȋnviat. Călăuziți de puterea Duhului Sfȃnt vor merge pȃnă la marginile lumii, cunoscute atunci, pentru a vesti, a propovădui Evanghelia iubirii lui Dumnezeu pentru lume.

O dată cu Cincizecimea, cu coborȃrea Duhului Sfȃnt, istoria umanitații intră ȋntr-o altă etapă. Este perioada ȋn care Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, urcă la cer și Se coboară pentru a uni cele de jos cu cele de sus, pentru a ȋmpreuna cerul cu pămȃntul, temelie pentru Biserica pămȃnteană și Biserica cerească, mărturisire a iubirii sale de oameni.

Duhul Sfȃnt s-a coborȃt asupra Apostolilor sub chipul unor limbi de foc, dăruindu-le puterea de a grăi ȋn limbi străine, necunoscute de ei pȃnă atunci.

Există obiceiul ca ȋn ziua de Rusalii, să se aducă ȋn biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor de foc coborȃte asupra Apostolilor. Ele sunt binecuvȃntate și ȋmpărțite credincioșilor, care le pun ȋn case, la icoane.

Pogorȃrea Sfȃntului Duh și harul apostolilor de a vorbi ȋn toate limbile pămȃntului au un numitor comun, iubirea, un limbaj universal, darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, dar prin care reușim să deschidem inimile ferecate, mințile ȋntunecate, ușile ȋnchise și pumnii strânși din cauza durerii și a urii.

Cu iubire și credință se pot muta munții din loc și se pot deschide cerurile. Poți să nu spui nimic, dar privirea unui om care iubește spune mai mult decât o mie de cuvinte. Comunicarea prin dragoste este balsam pentru minte, suflet și trup..

….“Dragostea ȋndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mȃnie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”…., ne spune, intr-un mod atȃt de frumos și atotcuprinzător, Sfȃntul Apostol Pavel ȋn “ Epistola ȋntȃi către Corinteni”.

Totul este pătruns de puterea Duhului lui Dumnezeu și de dragostea Lui.

Ȋn tot cea ce ne ȋnconjoară se simte prezența Duhului Sfȃnt, el “pretutindenea este și pe toate le ȋmplinește”. Puterea lui Dumnezeu a creat tot ce ne ȋnconjoară, natura ȋnsăși propovăduiește despre El.

Numai Dumnezeu putea crea o astfel de armonie ȋn lumea nemărginită. Frumusețea strălucește ȋn toată lumea, trebuie doar să lăsăm Duhul Sfȃnt să se sălășluiască ȋn sufletele noastre pentru a ne lumina privirea să vedem toate aceste minunății care ne ȋnconjoară, să contemplăm cerul ȋnstelat care ne duce cu gȃndul la veșnicie.

Natura ascunde ȋn sine atȃtă frumusețe și lumină, iar Dumnezeu este izvorul tuturor.

Ȋn Simbolul credinței noastre creștine noi mărturisim despre Sfȃntul Duh ca El este „Domnul de viață Făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce ȋmpreună cu Tatăl și cu Fiul este ȋnchinat și slăvit, Carele a grăit prin prooroci…”.

El este veșnic, deci, este fără ȋnceput și fără sfȃrșit, de o ființă cu Tatăl și cu Fiul. El este prezent în toate lucrările dumnezeiești.

Duhul Sfȃnt mai este numit „Vistierul bunătăților“. Al căror bunătăți? Al celor pămȃntești, dar, mai ales, al celor duhovnicești. Cȃnd ne gȃndim la cele pămȃntești trebuie să avem ȋn vedere tot ceea ce ne ȋnconjoară: aerul, natura, hrana, ȋmbrăcămintea, casa. Cȃnd ne gândim la cele duhovnicești, facem referire la cele dinlăuntrul nostru; mintea și inima curate, sfințite, care devin lăcas al lui Dumnezeu. Duhul Sfȃnt este izvor de viață veșnică.

Din inima curată se naște smerenia, dragostea, bunătatea, rugăciunea, mila și pacea lăuntrică. Inima curată generează o minte trează care aduce după sine gȃnduri bune, ȋnțelepciune, credința neclintită și lumină duhovnicească. Inima curată și mintea trează sunt izvor de bunătăți pentru tot ceea ce înseamnă conștiința umană.

Ȋn fiecare an, ȋn prima zi după Rusalii, sărbatorim Sfȃnta Treime. Această sărbătoare a fost așezată imediat după Pogorȃrea Sfȃntului Duh, cȃnd se descoperă oamenilor și a treia Persoană a Sfintei Treimi, pentru a arăta că mȃntuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărȃrea și făgăduința Răscumpărării a Fiului, prin Patimi și Ȋnviere, și a Duhului Sfȃnt, prin venirea Sa la Cincizecime.

Orice rugăciune ȋncepe cu mărturisirea credinței în Sfȃnta Treime: “Ȋn numele Tatălui și al Fiului și al Sfȃntului Duh”. De asemenea, orice slujbă religioasă ȋncepe cu binecuvȃntarea preotului:” Binecuvȃntată este Ȋmpărăția Tatălui și a Fiului și a Sfȃntului Duh….”.
Acest lucru ne arată că cinstirea Sfintei Treimi este mult mai importantă decȃt cinstirea Sfinților, doarece fiecare Persoană Divină este venerată ca Dumnezeu, ȋn timp ce Sfinții sunt cinstiți ca oameni care s-au desăvârșit.

Sfȃnta Treime este fundamentul credinței creștine, este principiul după care a fost creată ȋntreaga lume. Această taină a Ființei Divine depășește rațiunea umană, dar ea a fost descoperită oamenilor prin grija lui Dumnezeu Tatăl. Este model de iubire și de trăire.

Să ne bucurăm de aceste daruri, dragi prieteni! Să ridicăm suferința la rang de virtute, să transformăm dizabilitatea ȋn abilitatea de a depăși barierele impuse de societate, dar, uneori, și de noi înșine și să dăruim din prea plinul sufletului nostru, iubire. Pentru că iubirea poate trezi conștiințe, poate schimba percepții, mentalități și caractere!

Să deschidem larg brațele și să primim, cu toata dragostea, ceea ce ne oferă viața, cu plus, cu minus, toate au un rost, toate sunt lecții de viață din care trebuie să ȋnvățăm! Să privim oamenii ȋn ochi, chiar daca ei se fac că nu ne văd!

Nu este ușor, dar, cu Dumnezeu alături, putem ȋnvinge neputința noastră, a celor din jurul nostru, neputința lor de a ne accepta, de a ne da o șansă la o viața normală. Normalitate raportată la nevoile noastre.

Parafrazând un slogan al unei bănci comerciale, vă spun, ȋn ȋncheiere: „ Credința ȋn Sfȃnta Treime deschide drumuri noi, cȃștiga bătălii și face imposibilul, posibil!”

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii

De Rusalii se mai leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.

Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.
În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.
În Ardeal este obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.
În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Rusaliile sau Moşii de vară

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt mai este cunoscută ca Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una dintre zilele de pomenire a morţilor.

În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru vii.

Rusaliile sunt, în credinţa populară, spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizeaza sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împaratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Obiceiul căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conteşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea.

În Oltenia, grupuri de câte şapte-opt căluşani merg din casă în casă pentru a colinda şi a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă şi sare.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *