20 iunie 2018

Rețelele europene ale ONG-urilor din domeniul egalității și nediscriminării salută un Program ambițios privind drepturile și valorile pentru perioada 2021-2027 ca instrument esențial pentru sprijinirea drepturilor omului și a democrației în întreaga UE.

În contextul politic global turbulent de azi, un grup de ONG-uri și-au unit forțele pentru a solicita Uniunii Europene să ia măsuri ferme pentru a ajuta societatea civilă din întreaga UE să apere valorile de bază ale nediscriminării și egalității în UE. Mai mult decât oricând, oamenii care trăiesc în UE trebuie să-și recâștige încrederea în proiectul UE pentru pace și securitate, să respecte drepturile fundamentale și demnitatea umană, nediscriminarea și egalitatea, democrația și libertatea de exprimare, statul de drept și independența judiciară. În prezent, când există o presiune atât de mare asupra societății civile, inclusiv în interiorul UE, instituțiile UE trebuie să se asigure că organizațiile societății civile dispun de resurse adecvate.

Împreună cu organizațiile membre naționale și cu milioanele de cetățeni pe care îi reprezintă la nivel local, rămânem uniți pentru a proteja realizările integrării europene. Din acest motiv, salutăm cu fermitate propunerea Comisiei Europene de a stabili un program privind drepturile și valorile în noua perioadă de programare ca o modalitate concretă de a realiza o Uniune a schimbarilor democratice, care să-și implice în mod activ cetățenii în modelarea acțiunii Uniunii.

Exercitarea și respectarea drepturilor omului de către toți este o trăsătură fundamentală a societăților noastre democratice, iar UE trebuie să ia măsuri ferme pentru a răspunde provocărilor actuale privind drepturile omului și statul de drept în UE, precum și dezamăgirii multor europeni. Dreptul de a fi respectat și tratat cu demnitate și de a participa la viața societății este consacrat în tratatele UE și recunoscut în Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Cu toate acestea, în practică, acest lucru poate fi o adevărată provocare pentru multe persoane care trăiesc în UE, în special cele aflate în situații vulnerabile.

Sperăm că instituțiile UE și liderii politici de la nivel național vor acorda cea mai mare atenție pentru a se asigura că această linie bugetară răspunde nevoilor organizațiilor societății civile la nivel european și la fața locului, având în vedere amenințările la adresa democrației și a drepturilor omului, precum și impulsul pentru UE. De asemenea, sperăm că vor garanta că negocierile în curs privind viitorul buget al UE vor reuși în stabilirea unui Program ambițios privind drepturile și valorile 2021-2027.

În luna decembrie a acestui an, vom sărbători cea de-a 70-a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului (UDHR). Uniunea Europeană trebuie să profite de această ocazie pentru a arăta că îi pasă de cetățenii săi și că dorește să investească în consolidarea societății civile, asigurându-se că toți cei care trăiesc în UE se pot bucura de drepturile lor și nimeni nu este lăsat în urmă.

AGE Platform Europe (AGE): cea mai mare rețea europeană de organizații pentru persoanele în vârstă care reprezintă mai mult de 40 de milioane de cetățeni cu vârste de peste 50 de ani și susține interesele a peste 190 de milioane de cetățeni în vârstă din UE.

https://www.age-platform.eu/

Forumul european al persoanelor cu handicap (EDF): Forumul european al persoanelor cu handicap este un ONG independent care apără interesele a 80 de milioane de europeni cu dizabilități. EDF reprezintă o voce solidă și unită a persoanelor cu handicap din Europa. http://www.edf-feph.org/

Rețeaua europeană împotriva rasismului (ENAR): ENAR este singura rețea anti-rasism paneuropeană care susține egalitatea de rasă și facilitează cooperarea între asociațiile anti-rasism ale societății civile din Europa. www.enar-eu.org

Rețeaua europeană privind religia și credința (ENORB): ENORB este o rețea europeană cu organizații membre din 30 de țări care încearcă să combată discriminarea și prejudecățile bazate pe religie și convingeri și să promoveze armonia și valorile comune între diferitele tradiții religioase și necreștine. www.enorb.eu

Biroul European de Informare privind Romii (ERIO): ERIO este o organizație internațională care apără drepturile romilor și promovează discuții politice și publice privind problemele romilor prin furnizarea de informații detaliate cu privire la o serie de chestiuni politice instituțiilor Uniunii Europene, organizațiilor civile ale rromilor, autorităților guvernamentale și interguvernamentale. http://www.erionet.eu

Lobby-ul european al femeilor (EWL): Lobby-ul european al femeilor reunește mișcarea femeilor din Europa pentru a influența publicul larg și instituțiile europene să sprijine drepturile femeii și egalitatea de șanse între femei și bărbați. https://www.womenlobby.org/?lang=en

ILGA Europe este o organizație neguvernamentală independentă, internațională, care reunește 490 de organizații din 45 de țări europene și care se ocupă de egalitatea și drepturile omului pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, trans și intersexuale din Europa și Asia Centrală. https://ilga-europe.org/

IGLYO – Organizația Internațională pentru Tineret și Studenți gay, bisexuali, transgenderi, lesbi și intersex (LGBTQI) este cea mai mare rețea de tineri și studenți LGBTQI din lume, cu peste 95 de membri în peste 40 de țări. http://www.iglyo.com

Sursa…

Traducere: Lavinia Elena Niculicea

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.