Autor: Elena Năstase
La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Romȃnă sărbătorește ridicarea la cer a Sfȃntului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai mari prooroci din Vechiul Testament, cel ale cărui virtuți și fapte sunt pilde demne de urmat pentru noi.
,,În vremea aceea se mirau toţi de cuvintele harului care ieşeau din gura lui Iisus şi se întrebau: oare, nu este Acesta feciorul lui Iosif? Atunci El a zis către ei: fără îndoială, îmi veţi spune această pildă: doctore, vindecă-te pe tine însuţi. Câte am auzit că ai făcut în Capernaum, fă şi aici, în patria Ta. Apoi le-a zis: adevărat vă spun vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. În dreptate vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât s-a făcut foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât numai la o femeie văduvă, din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele lui Elisei proorocul, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât numai Neeman sirianul. Însă toţi în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie şi, sculându-se, L-au scos afară din oraş şi L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidit oraşul lor, ca să-L arunce în prăpastie; dar El, trecând prin mijlocul lor, s-a dus de acolo.” – Ev. Luca 4, 22-30
Ȋnainte de venirea pe pămȃnt a Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu a ales din rȃndurile poporului evreu bărbați ȋnțelepți, virtuoși, drepți și cinstiți ca să călăuzească poporul la lumina dreptei credințe. Aceștia au fost profeții care, inspirați de Duhul Sfȃnt, au transmis oamenilor cuvȃntul adevărului dumnezeiesc, au apărat credința într-un singur Dumnezeu și au proorocit timpurile mesianice ce urmau să vină, pregătind astfel calea spre “legea harului și a adevărului” ( Ioan, I-17), Legea Noului Testament a Mȃntuitorului nostru Iisus Hristos.
Proorocii, considerați ȋndrumători spirituali și interpreți ai voii lui Dumnezeu, ȋnsoțeau cuvȃntul lor, deseori, cu semne și minuni care confirmau prezența lui Dumnezeu ȋn lume.
Sfȃntul Prooroc Ilie Tesviteanul s-a născut cu vreo 800 de ani ȋnaintea Domnului Hristos, în Țara Galaadului, ȋntr-o cetate numită Tesvi, de unde îi vine și numele de Tesviteanul. Numele lui, Ilie (alternativ Elie), derivă din numele ebraic Eliyah(u), prezent și ȋn Noul Testament sub forma de Elias, și este un cuvȃnt compus din cele două nume date lui Dumnezeu, El și Iahve, care ȋnseamnă “Domnul este adevăratul Dumnezeu”.
El este unul din cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament și este sărbătorit ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi ȋn vreme de secetă. A fost un om al rugăciunii și al ȋmplinirii voii lui Dumnezeu, a fost curat sufletește ca un ȋnger, a avut o răbdare neclintită asemenea mucenicilor, o credință dreaptă și statornică asemenea Apostolilor, a fost un om curajos și milostiv.
Ȋn cȃntările din Biserica Ortodoxă este numit “Ȋngerul Domnului care suflă cu rȃvnă dumnezeiască”, pentru că era un vajnic apărător al dreptei credințe și un luptător neȋnfricat ȋmpotriva celor care se ȋnchinau la idoli.
Ȋmpărații bizantini au fi cei care au fixat data de prăznuire pe 20 iulie. Ȋn secolul al V-lea, ȋmpăratul Zenon a consacrat o biserică, ȋn Petrion, Sfȃntului Ilie Tesviteanul, iar mai tȃrziu, Constantin al VII-lea Porfirogentul descrie, ȋn cartea lui dedicată ceremoniilor, prăznuirea deosebită din ziua de Sfȃntul Ilie.
Textul biblic nu prezintă nicio informație despre nașterea, copilăria și tinerețea Sfȃntului Ilie.
Scrierile apocrife care ne vorbesc despre nașterea lui Ilie precizează că tatăl lui, pe nume Sovac, era urmaș al regelui Aaron, primul mare preot al lui Israel și purtător de cuvȃnt al lui Moise.
Se spune că la nașterea lui, tatăl său a avut o vedenie minunată: ȋmprejurul pruncului erau tineri ȋmbrăcați ȋn haine albe care-l ȋnfășau ȋn scutece de foc și ȋi dădeau să mănȃnce văpăi de foc.
Ȋnspăimȃntȃndu-se de acestea, Sovac a plecat la Ierusalim pentru a ȋmpărtăși preoților de acolo vedenia sa și pentru a primi sfaturi. Unul dintre preoți care era văzător cu duhul i-a spus: “Omule, nu te teme- vei ști că pruncul acesta va fi lăcaș al luminii darului lui Dumnezeu, iar cuvȃntul lui va fi lucrător și puternic ca focul. El va judeca pe poporul lui Israil cu sabie și cu foc”….( Iisus Sirah XLVIII, 3-6)
Mergȃnd acasă, tatăl Sfȃntului Ilie, aștepta cu frică și nerăbdare să se ȋmplinească cuvintele preotului. Anii au trecut și Ilie creștea cu trupul, dar și cu sufletul, trăia ȋn feciorie și rugaciune continuă și creștea ȋn virtuți și smerenie.
Pe vremea aceea ȋmpărățea peste Israel regele Ahab, care era căsătorit cu Izabela, fiica ȋmpăratului Sidonului, cea care a adus cu sine ȋn Samaria, unde se afla scaunul de domnie al soțului ei, pe idolii Baal și Astarte (Așera), cei cărora se ȋnchinau.
Regele Ahab a ȋnălțat altare și temple acestor idoli și obliga poporul să părăsească slujirea lui Dumnezeu, să se ȋnchine și să aducă jertfe acestora.
Cȃnd a văzut Ilie atȃta rătăcire de la credintă, atȃta orbire și ȋntunecare s-a dus la Ahab și după ce l-a mustrat pentru nebunie și idolatria lui, l-a amenințat pe el și poporul pe care-l conducea cu o pedeapsa grea din partea lui Dumnezeu. Astfel, i-a spus: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, ȋnaintea Căruia slujesc eu; ȋn acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decȃt numai cȃnd voi zice eu!” (III Regi 17,1)
După această amenințare s-a ȋncuiat cerul și nicio picătură de ploaie sau rouă nu a mai curs pe pămȃnt timp de trei ani și jumătate. A urmat o secetă cumplită ȋmplininȃndu-se astfel proorocia lui Moise care spunea: “Va fi cerul desupra capului tău de aramă și pămȃntul de sub tine de fier”.
Dumnezeu a ȋngăduit această urgie cu speranța că foametea va ajuta poporul lui Israel să se căiască și să se ȋntoarcă la adevărata credință.
Ȋn timpul acestei secete care usca pămȃntul și seca izvoarele, Dumnezeu i-a spus lui Ilie: “Du-te de aici, ȋndreptează-te către răsărit și te ascunde la pȃrȃul Cherrit (Chorrat), care este ȋn fața Iordanului. Apă vei bea din acel pȃrȃu, iar mȃncare am poruncit corbilor să-ți aducă acolo”. ( III Regi 17, 3-4).
Ascultȃnd porunca lui Dumnezeu, Ilie a părăsit ținutul lui Israel și s-a ȋndreptat dincolo de Iordan, la pȃrȃul Cherrit unde, spune tradiția bisericească, a fost construită, mai tȃrziu, mănăstirea Hozeva care mai există și astăzi, ȋn care a trăit și Sfȃntul Ioan Iacob Hozevitul. Timp ȋndelungat Ilie a fost hrănit de către corbi, așa cum ȋi promisese Domnul, si a băut apă din pȃrȃu pȃnă cȃnd acesta a secat.
Chinuit de sete și de foame, Ilie a fost trimis de către Domnul ȋn satul Sarepta din cetatea Sidonului, la o femeie văduvă și săracă spre a cunoaște cȃtă sărăcie, foamete și suferință există pe pămȃnt din cauza secetei și, astfel¸ să-l ȋntoarcă spre milă, să se roage Lui pentru a deschide cerul.
Această ȋntȃmplare ne arată iubirea lui Dumnezeu față de cei ce Ȋl ascultă și propovăduiesc cuvȃntul Lui. Nu voia să ȋl mȃhnească pe Ilie și să-și ȋncalce cuvȃntul dat lui atunci cȃnd acesta L-a rugat să nu mai plouă pe pămȃnt, drept pedeapsă pentru idolatria regelui Ahab și a soției acestuia, Izabela.
Dumnezeu, ȋn ȋnțelepciunea Sa nemărginită, ȋl aduce ȋncet, ȋncet, pe Ilie, spre milă, pentru ca el, de bunăvoie, să dezlege cerul pe care ȋl ferecase atunci cȃnd i-a pedepsit pe păcătoși.
Cȃnd a ajuns la acea văduvă, Ilie i-a cerut apă și mȃncare, dar aceasta i-a răspuns astfel: “Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nicio fărămitură de pȃine, ci numai o mȃnă de făină ȋntr-un vas și puțin untdelemn ȋntr-un urcior. Și iată, am adunat cȃteva vreascuri și mă duc să o gătesc pentru mine și pentru fiul meu și apoi să mȃncăm și să murim!”( III Regi, 17, 12) Ilie a trimis-o să facă o turtă pentru el și mai apoi pentru ea și fiul ei, promițȃndu-i că: “Făina din vas nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va ȋmpuțina pȃnă ȋn ziua cȃnd va da Domnul ploaie pe pămȃnt!” ( III, Regi 17, 14)
Astfel s-au hrănit ei o bună perioadă de timp, pȃnă cȃnd fiul văduvei s-a ȋmbolnăvit și a murit. Femeia, copleșită de durere, ȋl acuză pe Ilie de moartea copilului ei. Dar el, prin puterea dăruită de Dumnezeu, aceea de a ȋnvia morții, reușeste să ȋl readucă la viață și să ȋl dăruiască sănătos mamei lui. Femeia, impresionată ȋi spune lui Ilie: “Acum cunosc și eu că tu ești omul lui Dumnezeu și cu adevărat cuvȃntul lui Dumnezeu este ȋn gura ta!” ( III Regi 17, 24)
După mai multe zile, Domnul i-a vorbit lui Ilie astfel: “Du-te și te arată lui Ahab și eu voi da ploaie pe pămȃnt!” (III Regi 18,1)
Astfel, din porunca lui Dumnezeu, Ilie a plecat de la femeia văduvă și a mers ȋn Samaria la regele Ahab care considera că toată urgia care se abătuse asupra poporului său era cauzată de Ilie. Regele Ahab nu conștientiza că ȋnchinarea lor la idoli a ȋndepărtat mila lui Dumnezeu de la ei.
Pentru a-i dovedi cȃt de mare este Puterea lui Dumnezeu, Ilie i-a poruncit să ȋi adune pe cei 850 de prooroci mincinoși (450 ai lui Baal si 400 ai zeiței Astarte) ȋmpreună cu tot poporul pe muntele Carmel. Și a cerut să fie aduși doi viței, din care unul să fie jertfit lui Baal de către ȋnchinătorii săi și celălat să fie jertfit de el, adevăratului Dumnezeu, astfel: să se facă două altare pe care să se așeze cele două animale și care dintre ei va reuși să coboare foc din cer peste jertfa sa, aceluia să se ȋnchine.
Ei au făcut acest lucru, numai că după ore ȋntregi de rugăciuni și de chemări ale idolului nu s-a ȋntȃmplat nimic. Atunci Ilie a poruncit ca altarul ȋnchinat lui Dumnezeu să fie făcut din doăsprezece pietre pe care să se așeze vițelul tăiat bucați și ȋmprejurul lui să fie săpat un șanț. De asemenea, a cerut ca jertfa lui să fie stropită de trei ori cu patru vase pline cu apă. Iar la vremea jertfei de seară, Ilie s-a rugat astfel: “Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur ești Dumnezeu ȋn Israel și că eu sunt slujitorul tău!” ( III Regi18, 36).
Și s-a pogorȃt foc din cer care a mistuit toate, vițelul, pietrele și apa. Cȃnd a văzut poporul toate acestea, a căzut cu fața la pămȃnt și a zis: “Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!”( III Regi 18, 39).
După aceea au prins pe proorocii mincinoși și i-au ucis la rȃul Chișon. Apoi Ilie s-a rugat lui Dumnezeu să dea ploaie și după trei ani și jumătate s-a milostivit Domnul spre poporul amăgit de regele Ahab și a dat ploaie pe fața pămȃntului.
Sfinții părinți spun că altarul făcut de Sfȃntul Ilie semnifică altarul Bisericii Creștine ȋntemeiate de Hristos prin jertfa sa de pe Golgota. Cele douăsprezece pietre ale altarului reprezintă cei doisprezece Apostoli care stau la temelia Bisericii. Lemnele de pe jertfelnic simbolizează mucenicii uciși pentru apărarea credinței și a Evangheliei.
Vițelul adus ca jertfă este ȋnsuși Iisus Hristos care se jertfește pentru mȃntuirea lumii, pe altarele din bisericile unde se ține Sfȃnta Liturghie. De asemenea, Sfinții Părinți asemuiesc cele patru vase ȋn care s-a cărat apa, cu cei patru evangheliști și ȋn viziunea lor, cele trei turnări de apă reprezintă cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfȃntul Duh. Apa care a umplut șanțul din jurul altarului semnifică ȋnvățătura Evangheliei, iar focul ce s-a coborȃt din cer ȋnchipuie Pogorȃrea Duhului Sfȃnt care sfințește, luminează și ȋnnoiește toate.
După ce a aflat de uciderea proorocilor ei, Izabela s-a mȃniat pe Ilie și a hotărȃt să fie ucis. Cȃnd a auzit Ilie despre planul acesteia a fugit ȋn pustiu lăsȃnd ȋn urma pe ucenicul său Elisei. Pe drum a fost hrănit de un ȋnger al Domnului și astfel a prins putere pentru o călătorie de 40 de zile și 40 de nopți pȃnă la muntele Horeb unde a primit poruncă de la Dumnezeu să se ȋntoarcă ȋn locurile de unde a plecat pentru a-l unge prooroc, ȋn locul său, pe Elisei.
Și s-a ȋntors Ilie ȋn Samaria, l-a luat pe Elisei și a mers ȋn părțile Iordanului unde a despărțit apa cu cojocul său pentru a trece pe partea cealaltă a rȃului. După ce a traversat rȃul, a lăsat moștenire cojocul său și harul său lui Elisei, harul său ȋndoit, așa cum i-a cerut acesta. Apoi Sfȃntul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost ridicat la cer într-un car de foc. El a dobȃndit viață veșnică fără a mai trece prin poarta morții.
Elisei a continuat ȋn Israel lucrarea profetică a lui Ilie, care după sute de ani de la această ȋntȃmplare va fi văzut ȋn chip minunat pe muntele Tabor, la Schimbarea la Față a Mȃntuitorului Hristos.
Sfȃnta Scriptură ne spune că misiunea pe pămȃnt a Sfȃntului Ilie nu s-a ȋncheiat. El va veni din nou să vestească lumii apropierea Judecății de Apoi și va pregăti cea de-a doua venire a lui Hristos. Atunci, Ilie va fi omorȃt de sabia lui Antihrist, ȋmpreună cu Enoh, cel de-al șaptelea patriarh, care, și el, a fost mutat cu trupul la Cer.
Sfȃntul Prooroc Ilie, prin puterea sa cerească a ȋntors lumea de la rătăcire la adevărata credință.
Fericitul Augustin ne spune: ”Chintesența religiei este ca să practicăm ceea ce sărbătorim și să facem din obiectul cultului nostru, regula vieții noastre”.
Să ne rugăm Sfȃntului Prooroc Ilie să ne ajute să facem din rugăciune “regula vieții noastre”, să sporească roadele pămȃntului prin ploaie timpurie și tȃrzie!
La mulți ani, tuturor celor care poartă numele de Ilie și derivatele acestuia! Sfȃntul Prooroc Ilie să vă ocrotească și să vă bucure sufletele!
Statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.
Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.
Obiceiuri și tradiții
În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor. Se spune că Sfȃntul Ilie mȃnă un car de foc ȋn timpul furtunilor și trimite fulgere către cei păcătoși. El aleargă printre nori unde tună, fulgeră și trăsnește!
O datină stramoșească spune că ȋn timpul furtunii este bine să iți faci cruce des, deoarece Dumnezeu i-a spus lui Ilie, cȃnd i-a ȋnmȃnat biciul, să lovească ȋn toate, ȋnsă nu și ȋn cruce!
Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de “retezatul stupilor”.
Sfântul Ilie este ocrotitorul Forțelor Aeriene Române.
Sărbătoarea Sfȃntului Ilie marchează miezul verii pastorale, data când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Ȋn vechime, se obișnuia ca ȋn aceasta zi să se organizeze ȋntȃlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților (numite nedei), se organizau tȃrguri, iarmaroace și bȃlciuri, unele păstrate pȃnă ȋn zilele noastre. Ȋn cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile și erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaștere pentru tineri, atmosfera era ȋnsuflețită de muzică și se făcea comerț cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte și produse agricole.
Pentru ținutul sucevean este demn de amintit renumitul bȃlci de la Fălticeni, bȃlci care, din anul 1814, ȋn urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimachi, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu două-trei săptămȃni ȋnainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului ȋncepea să se adune mozaic de lume și se auzeau strigătele și chemările negustorilor rostite ȋn polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă. La bȃlciul organizat cu această ocazie (“Comedia din deal”) veneau artiști de circ, soseau parcuri de animale sălbatice, erau montate scrȃncioburi de diverse forme și mărimi, erau aduse teatre de păpuși, roata norocului și multe alte atracții pentru curioșii adunați “pe deal”. Treptat, iarmarocul de la Fălticeni, ca de altfel multe alte manifestări tradiționale, și-a pierdut importanța, astăzi ȋncercȃndu-se revigorarea lui ȋn cadrul Festivalului folcloric “Șezătoarea”.
O altă datină spune ca ȋn ajunul zilei de Sfȃntul Ilie fetele să meargă noaptea ȋn locurile unde cȃnepa este semănată, să se dezbrace și să se tăvălească goale prin cȃnepă. Mai apoi, acestea trebuie să se ȋmbrace repede și să meargă acasă să doarmă. Iar dacă ȋn timpul nopții fetele vor visa cȃnepa verde, la măritiș acestea vor lua flăcăi de bărbați. Iar dacă vor visa cȃnepa uscată, fetele se vor marită cu oameni bătrăni.
Tot de sărbătoarea Sfȃntului Ilie se obișnuiește ca femeile să aducă la biserică busuioc și să ȋl pună la iconostas. Pe cȃnd slujba se sfȃrșește, acestea ȋl iau, ȋi dau foc și freacă gura copiilor cȃnd au bube.
