Un grup de ONG-uri din domeniul egalității și nediscriminării, inclusiv Forumul european al persoanelor cu dizabilități, ILGA Europe, Lobby-ul european al femeilor, Platforma AGE, Transgender Europe și IGLYO, a solicitat Consiliului UE să pună capăt unei perioade de 10 ani de stagnare a directivei care ar interzice discriminarea pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală, în toate sferele vieții sociale.
Potrivit unui sondaj din 2015, aproximativ 12% dintre cetățenii Europei se consideră a fi în pericol de discriminare. De fapt, orice persoană din Europa ar putea deveni victima unei astfel de nedreptăți.
În urmă cu 10 ani – la 2 iulie 2008 – Comisia Europeană a propus o nouă directivă privind combaterea discriminării, cunoscută sub numele de Directiva cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor sau Directiva orizontală.
Directiva se numeşte orizontală pentru că ea extinde cadrul legislativ existent la toate formele de discriminare (nu doar la dizabiltiatea fizică, ci şi la vârstă, orientări sexuale, religie), dar şi în cel al domeniilor de aplicare (nu doar la legislaţia muncii, dar şi la educaţie, bunuri şi servicii şi protecţie socială).
Deși directiva a fost votată favorabil de către Parlamentul European în 2009, aceasta nu a fost încă adoptată de Consiliul Uniunii Europene, alcătuit din statele membre ale UE. Într-o declarație comună privind cea de-a zecea aniversare a propunerii, EDF și alte ONG-uri remarcă faptul că, în ciuda adoptării unor legi mai progresive privind egalitatea în mai multe state membre, există încă lacune semnificative. Prin urmare, EDF solicită Comisiei Europene și statelor membre ale UE să continue progresul înregistrat în ceea ce privește această directivă și să prezinte o foaie de parcurs pentru a elimina lacunele legislative.
,,Progresele înregistrate de această directivă ar transmite un mesaj clar, și anume că statele membre ale UE se ocupă de milioane de europeni care sunt în mod frecvent discriminați. Acest lucru este deosebit de important, deoarece alegerile europene se apropie rapid”, a declarat președintele EDF, Yannis Vardakastanis.
Declarația comună a ONG-urilor vine după un articol publicat săptămâna trecută în Euractiv de către Birgit Van Hout, reprezentantul regional pentru Europa al Biroului ONU pentru Drepturile Omului și Tena Šimonović Einwalter, președintele consiliului executiv al Equinet, Rețeaua europeană a organismelor de promovare a egalității unde au declarat că, în ciuda faptului că ,,majoritatea covârșitoare a statelor membre ale UE favorizează adoptarea directivei”, aceasta este blocată deoarece ,,două state membre ale UE continuă să se opună directivei”.
Ele au precizat că prin respingerea sprijinului pentru Directiva privind egalitatea de tratament între barbați și femei, 508 milioane de cetățeni europeni sunt privați de protecție eficientă împotriva discriminării. În consecință, promovarea egalității în Europa este în mod eficient ținută ostatică de către câteva guverne.
Articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene prevede că UE se întemeiază pe ,,valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și respectării drepturilor omului”.
Adoptarea directivei privind egalitatea de tratament ar reînvigora Uniunea Europeană în aceste momente critice, subliniindu-se faptul că Uniunea Europeană nu este doar o uniune economică sau monetară, ci o uniune de valori care se aliniază la drepturile universale ale omului. Continuând să blocheze adoptarea Directivei privind tratamentul egal, se transmite un semnal opus.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a descris adoptarea acestei directive, drept prioritate pentru Uniunea Europeană.
,,Discriminarea nu trebuie să existe în Uniunea noastră, indiferent dacă aceasta se bazează pe naționalitate, sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală sau în ceea ce privește persoanele aparținând unei minorități”, a spus el.
Propunerea Comisiei privind Directiva cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor a fost, în parte, o reacție la campania organizată de EDF în 2007: campania ,,1 million 4 disability”. La 4 octombrie 2007, campania a emis o petiție care solicită interzicerea discriminării instituțiilor UE în Uniunea Europeană. Petiția a strâns peste 1.300.000 de semnături.
Protecția împotriva discriminării reprezintă un imperativ juridic și moral pentru Uniunea Europeană și statele sale membre. Este timpul ca parlamentarii să acționeze. Avem nevoie de campioni.
Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Declarației Universale a Drepturilor Omului în 2018, statele membre ale UE ar trebui să se reunească pentru a finaliza obligațiile pe care deja și le-au asumat, în articolele 1 și 2 din Declarația Universală, și anume că toate ființele umane sunt ,,egale în demnitate și drepturi ” și că ,, fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în această Declarație, fără deosebire de orice fel „.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.