O echipă de cercetători de la Scripps Research Institute din Florida a creat un medicament promițător ce vizează molecula de ARN pentru tratarea distrofiei musculare miotonice de tip 1. Studiul realizat pe modele celulare experimentale și pe șoareci cu distrofie miotonică de tip 1 a arătat o îmbunătățire a stării mușchilor, fără efecte secundare evidente.

Persoanele diagnosticate cu distrofie miotonică de tip 1 au dificultăți în decontractarea mușchilor din cauza unui defect genetic, care generează toxine în celulele lor. În prezent, nu există tratament.
În acest moment, oamenii de știință consideră că sunt necesare mai multe studii suplimentare înainte ca medicamentul să fie testat pe oameni, însă ,,rezultatele arată mai bine decât ne-am putut imagina”, a spus autorul principal al studiului, Matthew Disney, profesor de chimie la Scripps Research Institute.

,,Aceste rezultate sugerează că tehnologia noastră poate fi folosită pentru a trata distrofia miotonică de tip 1 și alte boli moștenite, fără efecte secundare nedorite”, a adăugat el.

Se estimează că distrofia miotonică de tip 1, cea mai comună formă de distrofie musculară la adulți, afectează în jur de 1 din 8.000 de persoane, chiar dacă Fundația pentru Distrofie Miotonică, din San Francisco, a raportat că diagnosticarea greșită este frecventă, cel mai probabil din cauza raportării insuficiente. Studiile genetice sugerează că numerele reale sunt de peste trei ori mai mari, în jur de 1 din 2.500, potrivit lui Molly White, directoarea fundației.

Boala este moștenită. Simptomele apar în ultima parte a adolescenței sau la începutul maturității, odată cu acumularea schimbărilor genetice. Acestea includ contracții ale mușchilor, cataracta cu debut timpuriu, lipsa clarității mintale, slăbiciune musculară, dificultăți digestive și decesul cardiac subit. Severitatea și rata progresiei depind de factori ce includ natura defectului genetic.

Distrofia miotonică de tip 1 este cauzată de o mutație a genei care codifică sinteza proteinei, numită protein – kinaza distrofiei miotonice (DMPK). Această mutație determină o secvență de trei nucleotide, CTG (guanina, timina, citozina), să se repete de mai multe ori în ADN-ul genei. Grupurile toxice de proteine generează defecte genetice ulterioare, rezultând în slăbiciunea mușchilor, precum și alte simptome. O persoană sănătoasă ar putea avea între 5 și 35 de repetări ale secvenței CTG în cadrul acelei gene, fără a experimenta dificultăți evidente, însă persoanele cu distrofie miotonică de tip 1 ar putea avea 50, 100 sau chiar până la 4.000 de repetări ale secvenței CTG.

Noul medicament, dezvoltat de echipa prof. Disney, numit cugamicină, funcționează prin recunoașterea repetărilor toxice ARN și distrugerea transcriptului trunchiat al genei. Foarte important este că, în cazul animalelor tratate, medicamentul a lăsat versiunea sănătoasă a transcriptului genei intactă. Rezultatele au fost consistente atât pentru șoarecii cu distrofie musculară de tip 1, cât și în ceea ce privește fibrele musculare derivate de la pacient, numite miotuburi.

Cugamicina a fost realizată prin atașarea unei molecule ce leagă ARN-ul de un medicament existent, denumit bleomicină, care desface acizii nucleici.

,,Analizele țesutului dintr-un model al bolii pre-clinic au arătat îmbunătățirea a mai mult de 98% din defectele maladiei, fără vreo anomalie detectabilă”, a precizat prof. Disney.

Până în prezent, rezultatele au fost excelente, dar aceste studii încă se află în stadii incipiente, a spus Alicia Angelbello, autoarea principală a studiului.

,,O următoare întrebare cheie ar fi evualuarea eficienței compusului nostru pe o perioadă mai lungă de timp. Odată administrată cugamicina într-o doză de 10mg per kg, frecvența ,,descărcărilor miotonice” a fost redusă cu 50%, ceea ce este o îmbunătățire semnificativă. Faptul că putem îmbunătăți defectele musculare și genetice ale șoarecilor cu DM1, cu ajutorul moleculelor pe care le-am realizat în laborator, reprezintă un pas important în ceea ce privește învățarea modului de tratare a acestei boli”, a adăugat Angelbello.

Rezultatele studiului au fost publicate online pe 29 martie 2019, în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.