Lupta împotriva cancerului implică eradicarea celulelor canceroase, dar tratamentele actuale au inevitabil consecințe negative asupra celulelor sănătoase. Pacienții dezvoltă adesea o rezistență la medicamente și manifestă reacții adverse din cauza dozelor utilizate în tratamente. Cum pot fi soluționate aceste două probleme?

Oamenii de știință de la Universitatea din Geneva (UNIGE), Elveția, au analizat 200 de combinații de medicamente antitumorale diferite, în încercarea de a reduce dozele. Ei au utilizat o tehnică nouă pentru a testa impactul unei combinații asupra celulelor canceroase și a celor sănătoase simultan.

Cercetătorii au descoperit un amestec extrem de promițător de patru componente, numit C2, care poate ucide celulele tumorale, lăsând celule sănătoase nedeteriorate.

Medicamentele care atacă tumorile trebuie să fie agresive pentru ca acestea să fie eficiente. Echilibrul dintre distrugerea celulelor canceroase și daunele colaterale provocate celulelor sănătoase reprezintă, totuși, o provocare constantă. Dozele mari ale unui medicament anticancer pot provoca două tipuri de daune principale: rezistența progresivă la medicamente, deoarece organismul se adaptează la dozele masive și reacții adverse nedorite asupra celulelor sănătoase ale pacientului.

„Obiectivul principal este de a reduce dozele de medicamente, astfel încât să putem evita dezvoltarea rezistenței. De aceea, creăm noi formule formate din mai multe cicluri de terapie, cu doze mici, care ne vor ajuta să ne atingem scopul, fără a induce nicio rezistență”, explică Patrycja Nowak-Sliwinska, profesor la Universitatea din Geneva.

De-a lungul cercetării, oamenii de știință s-au concentrat pe zece substanțe utilizate pentru combaterea cancerului, producând aproximativ 200 de combinații posibile.

,,Am folosit o metodă, pe care am dezvoltat-o în laboratorul nostru, pentru a testa aceste combinații diferite simultan in vitro pe unele celule canceroase și pe unele sănătoase. Scopul a fost să comparăm direct efectele tratamentului asupra celor două tipuri de celule”, a adăugat profesorul Nowak –Sliwinska.

Datorită acestei tehnici de validare simultană, cercetătorii UNIGE au identificat cele mai eficiente combinații cu cele cu mai puține efecte secundare posibile asupra celulelor sănătoase, în special una dintre ele: C2.

C2 constă într-un amestec realizat din patru produse (tubacin, CI-994, erlotinib și dasatinib) – și dezvoltă un nou și foarte promițător mecanism de acțiune.

Astfel, în timpul testelor in vitro, cercetătorii au constatat că C2 a ucis de până la 20 de ori mai multe celule canceroase decât alte combinații, în timp ce a protejat celule sănătoase, se mai arată în concluziile studiului.
Caracteristica specială a C2 este că țintește centrozomii supranumerari, care se găsesc doar în celulele tumorale.
Celulele canceroase au mai mulți centrozomi care trag celula în trei sau patru direcții în timpul diviziunii sale, ceea ce duce la moartea celulelor. Pentru a preveni acest lucru, celulele canceroase grupează centrozomii la cei doi poli. C2 blochează gruparea, provocând o moarte celulară specifică celulelor tumorale cu centrozomi supranumerari, în timp ce lasă celulele sănătoase neafectate”, au explicat autorii studiului.

Există în prezent un medicament pe piață care induce și diviziuni pe trei sau patru direcții: Paclitaxel. Dar sunt necesare doze mari, ceea ce provoacă numeroase reacții adverse la pacienți.

De aceea, cercetătorii doresc să înlocuiască utilizarea Paclitaxel cu C2 sau printr-o combinație a ambelor care ar reduce riscul de rezistență și toxicitate. În acest scop, ei au depus un brevet pentru combinația C2 și sunt în prezent în faza de testare in vivo pe șoareci, astfel încât să poată observa efectele acestei noi formule asupra întregului corp și nu doar asupra unei celule izolate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.