Viața ne scoate în cale oameni care să ne ajute să primim porția necesară de motivație pentru a continua, să șteargă praful rutinei din suflet și să ne predea lecții despre curaj, voință, seninătate, toate spre dezvoltarea noastră. Un astfel de om este Marius Kedzierski, din Polonia, un artist care desenează viața în culorile cele mai frumoase, deși s-a născut fără mâini.

Pentru mulți dizabilitatea lui ar fi sinonimă cu o sențintă la neputință, disperare și moarte. Dar nu și pentru el. El și-a spus că viața e mult prea scurtă și prețioasă ca să lase acest handicap să-l împiedice să facă orice lucru cât mai bine.

,,Dizabilitatea de care sufăr nu înseamnă că nu pot să trăiesc o viață care să merite, una măreață”, spune el. ,,Ea nu presupune că trebuie să-mi uit visurile. De fapt, arta este un mod de viață.”

Marius Kedzierski a făcut cunoștință cu arta la vârsta de 3 ani. O întâlnire care i-a schimbat viața. S-a îndrăgostit pe loc de desen și a continuat să creeze până când intervențiile chirurgicale l-au forțat să se oprească la vârsta de 12 ani. Cu toate acestea, după ce s-a recuperat, în 2008, a început să deseneze din nou, și de atunci nimic nu l-a putut împiedica să-și urmeze pasiunea. Desenul a deveni ca un virus, care i-a intrat în sânge și îl ademenește clipă de clipă pentru a-i cunoaște toate tainele și a le împărtăși cu cei din jur.

Talentatul tânăr, în vârstă de 23 de ani, creează desene realiste și hiperealiste. Majoritatea dintre ele fiind portrete. El petrece mai mult de 20 de ore pentru fiecare portret hiperealist. Atunci când oamenii îi privesc lucrările, observă că el nu desenează chipuri, ci suflete. Atenția sa la subtilitățile fețelor persoanei pe care o portretizează, face ca aceasta să fie vie, plină de personalitate și spirit, iar abilitatea sa tehnică este cu adevărat uimitoare. El este ca un aparat foto care redă cu acuratețe realitatea.

Marius se exprimă pe sine și comunică mult mai ușor cu cei din jur prin intermediul artei. Cu fiecare portret schițat, el spune o poveste despre viață, oameni și Dumnezeu.

În ultimii șapte ani, Marius a desenat peste 700 de portrete. El a reușit performanța de a obține premiul al-II-lea la concursul ,,Cel mai bun artist internațional”, la Viena, în 2013. De asemenea, a participat la expoziții în Cracovia, Viena, Oxford, Wroclaw și multe altele.

Marius a început să călătorească prin Europa și să schițeze portrete pe străzile din Berlin, Amsterdam, Londra, Paris, Barcelona, Marsilia, Veneția, Roma și Atena, în cadrul unui proiect denumit ,,Mariusz Draws”. În acest fel, el vrea să inspire oamenii, să le arăte ,,că toate limitele sunt în mintea noastră.”

Deși este un autodidact, Marius a dorit să-și rafineze tehnica, astfel că a studiat arta în colegiu. El reușește să capteze aproape orice, doar cu un creion, fiind întotdeauna dispus să încerce subiecte noi și provocatoare, inclusiv materiale care pretind îndemânare, cum ar fi sticla și apa. În altă ordine idei, el se va căsători în curând.

Marius este un exemplu viu, care arată că indiferent de situația prin care treci, cu suficientă perseverență și dedicare, îți poți atinge visurile…

Marius poate fi un câștigător al vieții, dincolo de premile obținute. Povestea lui aduce un mesaj despre cum voința divină poate să modeleze spiritul unui om în așa măsură încât, la rândul lui, să modeleze alte suflete, construind un cerc al umanității, în care speranța dansează. El învață oamenii să-și reconsidere necazurile, eșecurile, limitele și să traseze cu linii fine pe foaia vieții virtuți înalte precum dârzenia, optimismul și bucuria de a dărui.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.