In data de 10.03.2018 a avut loc Adunarea Generala anuala a SINDICATULUI LIBER al ASISTENTILOR PERSONALI ai PERSOANELOR cu HANDICAP BUCURESTI. Acest sindicat este constituit la nivelul municipilui Bucuresti cuprinzand membrii – asistenti personali – din toate sectoarele capitalei. Organizatia face parte din FEDERATIA SINDICATELOR ASISTENTILOR PERSONALI ai PERSOANELOR cu HANDICAP din ROMANIA afiliata la CNS CARTEL “ALFA”.

La acest eveniment au fost invitati reprezentanti ai autoritatii publice locale, dar si un reprezentat al CNCD – dna Luminita Gheorghiu, de altfel cu aceasta, exista o stransa colaborare inca din 2005 cand ocupa functia de vicepresedinte al ANPD (ANPH).

Cu acest prilej, s-a trecut in revista activitatea anului 2017 prin prezentarea unui raport de ativitate punctand, atat evenimentele, cat si intalnirile oficiale cele mai importante, raport prezentat de presedinta organizatiei, doamna Victoria Hagianu.

In cadrul acestei Adunari Generale a fost ales noul Birou Executiv, in urma propunerilor facute de catre membrii de sindicat, birou ce are un mandat de 4 ani, dar cel mai important aspect a fost faptul ca acesti asistenti personali au avut ocazia de a-si exprima parerile, dar si doleantele referitoare la relatia lor cu autoritatile locale, fata de abuzurile care se petrec in unele DGASP-uri – sector 4 – si fata de rezolvarea lor dupa consultarea cu sindicatul. Astfel, acei asistenti personali care au depus contestatii privitor la desfacerea contractelor de munca au fost sau urmeaza a fi reangajati desi au statut de pensionar pe limita de varsta. Multi asistenti personali au adus la cunostinta adunarii ca au fost inscris in sindicatelor din DGASP-uri, facandu-se presiuni asupra lor, dar fara a se rezolva problemele lor.

“Discutii ample au fost purtate si pe marginea viitoarelor actiuni ale sindicatului, actiuni, care prin natura lucrurilor sunt si pentru promovarea si apararea drepturilor persoanelor cu handicap, actiuni prin depunera de noi adrese la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, aratandu-se discriminarile la care sunt supusi asistentii personali – legea 153/2017 legea salarizarii, acestia nu primesc sporuri de conditii de munca, ore suplimentare. De asemenea, pentru a elimina discriminarile la care sunt supuse persoanele cu handicap si familiile acestora. Vom trimite adrese la Ministerul de Finanate referitor la legea 227/2015 – legea Codului fiscal- privind scutirile de taxe si impozite, la guvern, Casa Nationala de Pensii Publice, referitoare la refuzul caselor teritoriale de pensii de a incheia contracte de asigurat cu persoanele cu handicap, in vederea pensionarii de invaliditate, desi acest lucru s-a mai facut il vom face in continuare.

Si pe viitor dorim sa avem cat mai multi membrii de sindicat – asistenti personali – langa noi, sa rezolvam pe cat posibil macar o mica parte din noianul de probleme, atat ale asistentilor personali, cat si ale persoanelor cu handicap”, a declarat Victoria Hagianu, presedinta Sindicatului Liber al Asistentilor Personali ai Persoanelor cu Handicap Bucuresti.

Date de contact:
SINDICATUL LIBER al ASISTENTILOR PERSONALI ai PERSOANELOR cu HANDICAP BUCURESTI
Str. NERA, nr. 2, Bl.OD5, sc. 6, et.1,ap. 206, sector 6, Bucuresti
Telefon: 0723245358, email: victoriahagianu@yahoo.com
Afiliat: Federatia Sindicatelor Asistentilor Personali ai Pers.Handicap din Romania
CNS Cartel “ALFA”

17 Comments

  1. Radu Daniela

    Buna seara,eu sunt asistentul personal al copilului.Nu inteleg de ce se face discriminare nu ni se acorda sporuri,noi nu avem liber macar o secunda acesti copii au nevoie de noi zi si noapte nicidecum Cum scrie in contractul de munca de luni pana vineri de la orele 08 pana la 16 dupa ce se termina aceste 8 ore cine are grija de copii nostri.Tot noi asistenti personali.Nu inteleg de ce pe sectorul 5 sau dat vouchere de vacanta la asistentii si noi pe sectorul 4 nu avem dreptul. Domnul primar nu vrea sa ne raspunda la intrebarI. Oare nu suntem oameni si noi.

  2. Buna ziua stiti ceva despre stimulentele pentru persoanele cu handicap de la primaria capitalei

  3. Eu am fata de 10 ani si primarul nu mi-a făcut carte de munca pe motiv că nu mai se fac cărți de munca . Aveti idee daca as mai putea face ceva? Totusi sa duc ani si eu nu pot sa ies la pensie si nici la spital nu pot sa ma duc ca nu sunt asigurata. Mulțumesc frumos

  4. Caciula Emilia

    Bună ziua ,am și eu o întrebare în legătură cu concediu de odihna .Sint asistent personal din 2009 pentru mama mea și nu am avut concediu niciodată. Nici măcar banii pe concediu nu i-am primit.Tichete de vacanta ar trebui sa primim și noi?

  5. enache paula

    as dori sa intreb daca asistentii personali vor fi afectati de concedieri asa cum anunta guvernul co vor face in urmatoarele doua saptamani

  6. Badea Mariana

    Buna ziua,
    Numele meu este Mariana Badea si sunt asistent personal al mamei mele nevazatoare, sunt angajata la Primaria Saveni, jud Ialomita si sunt interesata de inscrierea in sindicatul asistentilor personali. Numai ca nu cunosc nimic despre existenta unei filiale in Ialomita. V-as fi recunoscatoare daca m-ati ajuta, deoarece ma confrunt cu probleme specifice acestei meserii si cu rea-vointa din partea conducerii primariei la solicitarile pe care le fac. Multumesc.

    • Daniela Tontsch

      Adresati-va aici:

      Date de contact:
      SINDICATUL LIBER al ASISTENTILOR PERSONALI ai PERSOANELOR cu HANDICAP BUCURESTI
      Str. NERA, nr. 2, Bl.OD5, sc. 6, et.1,ap. 206, sector 6, Bucuresti
      Telefon: 0723245358, email: victoriahagianu@yahoo.com
      Afiliat: Federatia Sindicatelor Asistentilor Personali ai Pers.Handicap din Romania
      CNS Cartel “ALFA”

  7. Oprescu Dorinel

    Asistentul personal angajat cu contract de munca beneficiază de plata zilelor de Sărbători legale acordate de guvern și zilelor de sâmbătă și duminică ?

  8. Buna ziua! Noi nu am orimit tichetele de vacanta , vreau sa stiu unde ar trebui sa ma adresez ca primaria spune ca nu au fonduri? Precizez ca sunt asistent personal. Sau ce demersuri sa fac pt a intra in posesia lor ? Multumesc!,

  9. Buna seara. Pana la urma asistentii personali primesc tichete de vacanta?

  10. Bogdan Ionut

    daca primesti vouchere de vacanta..ti se opreste din salariu ceva bani? eu sunt asistent personal la tatal meu

  11. murarus flori

    buna ziua ,sunt asistent personal cu contract de munca la primarie,si vroiam sa va intreb daca noi asistentii pers beneficiem de sporul de 15% la salariu /HG 589/02.08.2018,noi trebuia sa luam salariu marit in luna septembrie cu 15%.,dar nu am luat. cine ia acest spor de 15%?am intrebat la primarie si nu stiau nimic . pentru cine este facuta aceasta lege ,noi nu luam tichete de vacanta, nu avem nici un drept la nimic.ingrijim persoanele cu handicap 24/24,lucram si sarbatorile legale .,avem doar sporul de vechime introdus din ian 2018. din ce an s-a introdus sporul de vechime ?ca am cerut sa-mi calculeze sporul pe anul 2017 si au raspuns ca nu aveam dreptul . va multumesc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.