În data de 17 iunie 2019, a avut loc webinarul privind Actul European al accesibilității. Acest webinar a urmărit să aducă mai multe informații despre Actul European privind accesibilitatea, care tocmai a fost adoptat, și despre beneficiile pe care acesta le oferă persoanelor cu dizabilități.

Și-au exprimat interesul de a se conecta la acest eveniment aproximativ 150 de persoane. Webinarul a fost accesibil prin interpretarea în limbajul semnelor și a subtitrării. Consiliul Național al Dizabilității din România a fost reprezentat la acest webinar de Lavinia Elena Niculicea.

Alejandro Moledo, coordonatorul EDF în materie de politică, a oferit o imagine de ansamblu cât mai clară asupra importanței Actului.

,,Actul european privind accesibilitatea este de fapt o directivă. O directivă este una dintre formele juridice ale UE. Aceasta este o legislație obligatorie a UE, pe care statele membre vor trebui să o transpună în legislația națională. În sensul că, dacă nu au nicio lege privind accesibilitatea, vor trebui să creeze una. Sau dacă au o lege națională în ceea ce privește accesibilitatea, aceștia trebuie să actualizeze această legislație națională, asigurându-se că toate directivele Actului vor fi respectate la nivel național.

Scopul acestei directive, al acestui Act european privind accesibilitatea, este de a armoniza perspectiva pieței interne, de a armoniza diferitele legi naționale privind accesibilitatea și de a avea o abordare comună a anumitor servicii”, a declarat el

Alejandro Moledo consideră că vor beneficia de acest act, într-o oarecare măsură, 80 de milioane de persoane cu dizabilități din Europa. Și cu siguranță vor beneficia și alte persoane – persoanele cu limitări funcționale, precum cele în vârstă. Accesul este crucial pentru persoanele cu dizabilități, dar benefic pentru toți.

Actul privind accesibilitatea are o componentă TIC foarte puternică. Așadar, există o serie de servicii legate de informații și tehnologii informaționale, cum ar fi computerele și sistemele de operare. Toate terminalele de plată din orice magazin care utilizează un aparat de terminal de plată vor fi acoperite de prezenta directivă. Serviciile de telefonie, smartphone-urile și accesul la numărul de urgență 112, care este numărul unic european de urgență, televizoarele, tabletele, site-urile web și cărțile electronice, ar fi, de asemenea, incluse.

Această directivă vizează mai mult sectorul privat și sectorul public. Astfel, companiile private, fie fabricanți, fie furnizori de servicii care au legătură cu serviciile de producție, includ această directivă, și trebuie să respecte cerințele de accesibilitate prevăzute în directivă, în special în anexa directivei. Aceasta va sprijini accesul persoanelor la serviciile publice și se va asigura că fondul UE, Fondul Social European, toate aceste programe diferite finanțate din fonduri UE vor trebui să respecte sau să fie în măsură să respecte cerințele Actului privind accesibilitatea.

Legea privind accesibilitatea include un mecanism puternic de executare, iar EDF a susținut puternic acest lucru. Una dintre principalele reușite ale acestei activități a fost posibilitatea ca organizațiile persoanelor cu handicap să ia măsuri, în cazul în care un produs sau un serviciu nu este accesibil, în numele unui grup de persoane cu handicap. Prin urmare, va consolida posibilitățile pentru mișcarea persoanelor cu dizabilități, pentru a se asigura că legislația privind accesibilitatea este într-adevăr respectată.

Mher Hakobyan, ofițer EDF responsabil cu accesibilitatea, a scos în evidență limitarea actului care îi nemulțumește pe mulți.
Cele patru limitări principale ar fi:
• domeniul de aplicare;
• excepțiile care se aplică produselor și serviciilor care sunt efectiv acoperite de act;
• principiile unei sarcini disproporționate și ale unor modificări fundamentale;
• timpii de tranziție, care sunt foarte lungi și afectează ceea ce va aduce beneficii.

,,În primul rând, domeniul de aplicare, cele patru aspecte principale care au fost excluse din sfera de acțiune pe care ne-o dorim sunt: transportul, mediul construit, aparatele de uz casnic și microîntreprinderile. Transportul este important pentru realizarea drepturilor persoanelor cu dizabilități de a trăi în mod independent. De asemenea, este evidențiat în CRPD, articolul 9 și, de asemenea, în tratatele UE – unul dintre drepturile fundamentale este libertatea de circulație și accesibilitatea, transportul fiind, bineînțeles, o condiție prealabilă pentru a realiza acest lucru. EDF militează puternic pentru ca transportul să fie inclus în act. Și ne ocupăm de acest lucru, deoarece știm că competența UE în acest sens, este consacrată în tratatele UE, are o competență partajată cu statele membre. A existat o cerință specifică – Comisia a prezentat cerințe specifice în propunerea Comisiei, care, de fapt, au fost chiar consolidate de poziția Parlamentului, ulterior. În cele din urmă, acestea au fost excluse din domeniul de aplicare al actului, ceea ce este foarte regretabil. Deci, în momentul de față, acest lucru nu include vehicule sau stații, de exemplu, în act. Prin urmare, UE nu-și îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul CRPD și nu reușește să asigure drepturi egale cetățenilor săi atunci când este vorba despre libertatea de mișcare”, a explicat Mher Hakobyan.

Mher Hakobyan a adăugat că există cerințe privind mediul construit dar acestea nu sunt obligatorii și sunt lăsate la latitudinea statelor membre. Statele membre pot decide dacă doresc să facă aceste dispoziții obligatorii sau nu. Un aspect pozitiv îl reprezintă faptul că este elaborat în text, chiar dacă este voluntar. Și de această dată, EDF a purtat o campanie viguroasă pentru a încorpora articolul 21 privind mediul, dar, din nou, acest lucru nu a a ajuns în actul final. De aceea, se speră ca statele membre vor mai ambițioase și vor face dispoziții obligatorii pentru transpunere.

Articolele de uz casnic pe scurt, fac parte din viața de zi cu zi. Așadar, EDF a militat destul de mult pentru a fi incluse în text, dar nu au fost nici măcar luată în considerare. Este un neajuns foarte mare, ceea ce înseamnă că persoana cu dizabilități nu poate trăi independent în propria casă.

2 Comments

  1. Doresc să fac o petitie pentru o neregulă a normelor de aplicare a legi 448/2006,La cine mă pot adresa?

Dă-i un răspuns lui Daniela Tontsch Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.