În data de 26 martie 2018, s-a desfășurat webinarul ,,Introducere în Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (CDPD): principii și structură”, organizat de proiectul european ,, Bridging the Gap II”. Acest webinar face parte dintr-un ciclu de douăsprezece sesiuni, în care se vor aborda diferite aspecte ale includerii persoanelor cu handicap în cooperarea pentru dezvoltare.
Webinarul s-a concentrat pe înțelegerea clară a Convenției privind drepturile persoanelor cu handicap (CDPD) și a analizat principiile și structura ei.
Prima sesiune a început prin a explica consecințele abordării dizabilității și de ce este necesară Convenția.
An-Sofie Leenknecht, coordonatorul în domeniul drepturilor omului al EDF a familiarizat participanții cu un mic istoric al Forumului European al Dizabilității și le-a prezentat diferitele abordări ale dizabilității, cum sunt percepute persoanele cu handicap și care sunt progresele, care este scopul acestei Convenții, cine este responsabil pentru implementarea ei și ceea ce trebuie făcut de către guvern.
An-Sofie Leenknecht a ținut să precizeze că dizabilitatea este interacțiunea dintre factorii personali (deficiența persoanei, starea socială, studiile persoanei etc) și factorii de mediu (orașul și mijloacele de transport nu sunt accesibile, legislația deficitară etc), care are ca rezultat faptul că persoanele cu dizabilități nu pot să participe în mod deplin în societate deoarece aceasta nu este complet inclusivă și accesibilă. Există patru abordări ale dizabilității:
– umanitară (când e o situație de criză și oamenii au nevoie de ajutor, iar fundațiile caritabile au responsabilitatea în a-i ajuta);
– medicală (când oamenii au nevoie de recuperare, să fie tratați);
– socială (persoanele întâmpină bariere, inaccesibilitate; autoritățile guvernamanentale au responsabilitatea de a soluționa aceste probleme);
– bazată pe drepturile omului ( persoanele cu dizabilități sunt văzute ca parte a diversității umane și au aceleași drepturi și obligații în societate ca toți ceilalți).
Cele două abordări (umanitară și medicală) au consecințe asupra persoanelor cu dizabilități, fiind forțate să trăiască în instituții. În multe țări, acestea nu au opțiuna de a alege unde, cum sau cu cine să trăiască, iar sistemul nu le oferă suficient sprijin. Astfel de abordări au un impact negativ asupra stimei de sine a persoanelor cu handicap și creează stereotipuri negative cu privire la dizabilitate, ceea ce duce la multă stigmatizare și privare de putere a acestora, deoarece ele nu sunt informate despre drepturile lor sau nu sunt capabile să-și ceară drepturile. În aceste exemple, statul este absent, iar dacă el intervine o face doar sub auspicile muncii de voluntariat.
An-Sofie Leenknecht a subliniat ceea ce a realizat Convenția în acest sens.
,,Convenția a marcat o ,,schimbare de paradigmă” în ceea ce privește atitudinea și abordările persoanelor cu dizabilități. Aceste persoane nu mai sunt văzute ca ,,simple obiecte” ale carității, ale tratamentului medical și ale protecției sociale, ci mai degrabă ca ,,indivizi” cu drepturi, care sunt capabili să-și ceară acele drepturi și să ia decizii bazate pe liberul lor arbitru, și care ar trebui să fie membri activi ai societății. Așadar, Convenția oferă o recunoaștere universală a demnității persoanelor cu dizabilități”, a declarat ea.
Convenția, aprobată de către Adunarea General ONU, pe 13 decembrie 2006, este un tratat internațional în domeniul drepturilor omului, destinat să promoveze și să protejeze drepturile și demnitatea persoanelor cu dizabilități. De asemenea, ea stabilește mecanisme de implementare și monitorizare atât la nivel național, cât și internațional. Aceasta a fost ratificată de 176 de țări din întreaga lume și de 27 de state membre ale UE.
CRPD protejează persoanele cu dizabilități fizice, intelectuale, psihosociale, cu deficiențe de vedere și de auz. Ea se concentrează pe două grupuri de persoane: femeile și copiii cu dizabilități.
Au fost amintite unele dintre principiile Convenției, cum ar fi: respectarea demnității și a autonomiei individuale, inclusiv a libertății de a face propriile alegeri, nediscriminarea, participarea și incluziunea deplină și efectivă în societate, egalitatea de șanse, accesibilitatea etc
Responsabilitatea pentru implementarea Convenției îi revine în primul rând statului, apoi sectorului privat, sănătății, învățământului, mass-mediei, de fapt fiecăruia dintre noi. O serie de acțiuni trebuie intreprinse pentru implementare ei, cum ar fi: schimbarea legislației și a politicilor, creșterea gradului de conștientizare cu privire la drepturile persoanelor cu handicap, formarea profesioniștilor din sectorul justiței, sănătății, educației, ocupării forței de muncă, crearea de bunuri și servicii accesibile, strângerea de date, întărirea instituțiilor (ministere, instanțe), precum și întărirea capacității persoanelor cu dizabilități de a-și cere drepturile. Este foarte important ca persoanele cu dizabilități și organizațiile lor reprezentative să fie implicate și să participe în mod deplin la acest proces de monitorizare.
Ultima parte a webinarului s-a axat pe un dialog interactiv, care a oferit răspunsuri clare la întrebările participanților.
Consiliul Național al Dizabilității din România a participat la webinar.
