Peste 600 de persoane cu dizabilități din întreaga Europă s-au întâlnit ieri la Parlamentul European pentru a se angaja într-un dialog cu liderii europeni cu privire la drepturile lor, informează EDF.

Cea de-a 4 ediție a Parlamentului European al Persoanelor cu Dizabilități (EPPD) este un eveniment de referință care marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie) și cea de-a 20-a aniversare a EDF.

EDF a fost creată în 1997 cu scopul de a se asigura că deciziile privind persoanele cu handicap sunt luate doar în prezența acestora prin implicarea activă în politică și luarea deciziilor. Motto-ul lor de bază este: ,, Nimic despre noi, fără noi!”

Discuțiile care au avut loc în cadrul EPPD s-au concentrat în mod special asupra dreptului persoanelor cu dizabilități de a vota și de a participa la viața politică și publică, asupra următoarei Strategii europene pentru persoanele cu handicap și Uniunii Europene (UE), care e lider mondial pentru o dezvoltare durabilă incluzivă.

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și președintele EDF, Yannis Vardakastanis, au vorbit în deschiderea acestui eveniment.
,,Angajamentul nostru de a îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilități este întemeiat pe valorile noastre ca europeni, inclusiv pe atașamentul nostru față de libertate, egalitate și incluziune a tuturor indivizilor în societate. Aceste valori trebuie să fie traduse în acțiuni concrete, pentru a permite fiecărei persoane să trăiască o viață independentă și pentru a ne asigura că societatea noastră împuternicește toată lumea “, a declarat Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

,,Astăzi arătăm un Parlament European, care e aproape de cetățenii săi. EPPD este o altă etapă de referință în dialogul dintre reprezentanții aleși ai UE și cetățenii cu dizabilități. De-a lungul întregii existențe a EDF, Parlamentul European a fost întotdeauna un apărător puternic și vocal al drepturilor persoanelor cu handicap. În ultimele două legislaturi, Parlamentul European a promovat și a protejat drepturile persoanelor cu dizabilități, în cadrul negocierilor legislative privind dreptul la acces egal la internet, la transport sau la viață independentă, precum și la fondurile structurale – în conformitate cu dispozițiile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD ONU) “, a afirmat președintele EDF, Yannis Vardakastanis.

În cadrul celei de-a 4ediții a EPPD, delegații au adoptat un manifest privind alegerile europene din 2019, solicitând liderilor UE să se asigure că alegerile europene viitoare sunt pe deplin accesibile persoanelor cu handicap. Dreptul la participare politică și dreptul la vot sunt consacrate în CRPD, pe care UE și toate statele sale membre – cu excepția Irlandei – le-au ratificat. Cu toate acestea, în realitate, sute de mii de persoane cu handicap din Europa sunt private de exercitarea acestui drept fundamental. Femeile cu dizabilități, persoanele cu handicap, care trăiesc în instituții, precum și persoanele cu dizabilități intelectuale sau psihosociale sunt expuse unui risc și mai mare de a fi excluse.

Delegații cu dizabilități au adoptat, de asemenea, o rezoluție privind următoarea Strategie europeană pentru persoanele cu handicap. În timpul revizuirii UE din 2015, Comitetul CRPD a recomandat UE să ,,adopte o strategie privind punerea în aplicare a CRPD prin alocarea unui buget, un termen pentru punerea în aplicare și un mecanism de monitorizare”. Astfel, rezoluția solicită liderilor UE să adopte o Strategie europeană pentru persoanele cu handicap 2020-2030 care să acopere toate prevederile CRPD. Strategia ar trebui să includă 2021 ca următorul An european al drepturilor persoanelor cu handicap.

În plus, participanții au discutat Obiectivele dezvoltării durabile (SDG) și importanța faptului de a lua în considerare persoanele cu dizabilități în ceea ce privește implementarea lor. Cinci dintre obiective menționează în mod direct handicapul: obiectivul 4 privind educația de calitate, obiectivul 8 privind munca decentă și creșterea economică, obiectivul 10 privind inegalitățile reduse, obiectivul 11 privind orașele și comunitățile durabile și obiectivul 17 privind parteneriatele pentru obiective.

,,Este esențial ca UE să implementeze Obiectivele de dezvoltare durabilă și să-și respecte angajamentul de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Nici o persoană cu dizabilități nu ar trebui uitată, inclusiv în situații mai vulnerabile, cum ar fi femeile, copiii și refugiații cu dizabilități”, a spus vicepreședintele EDF, Ana Peláez Narváe.

În final, delegații au adoptat, de asemenea, o rezoluție de urgență privind Legea europeană a accesibilității. Rezoluția solicită Consiliului UE să își îndeplinească obligațiile de punere în aplicare a CRPD și să adopte o abordare generală ambițioasă și de perspectivă a Actului european privind accesibilitatea la reuniunea Consiliului pentru ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și protecția consumatorului, din 7 decembrie 2017.

Membrii EDF au lucrat îndeaproape cu deputații europeni, inclusiv cu membrii Intergrupului pentru persoanele cu dizabilități din cadrul Parlamentului European, pentru a se asigura că a 4-a ediție a EPPD este cea mai incluzivă și mai diversă reuniune europeană a persoanelor cu handicap care a avut loc vreodată la nivelul UE. Ea a venit într-un moment crucial pentru UE, când credința europenilor în proiectul european slăbește. EDF s-a reunit împreună cu membrii săi pentru a le spune liderilor Europei despre tipul de Europa pe care o doresc. O Europă a drepturilor omului și a participării sociale pentru toți.

© European Union 2017

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.