Raduly Tibor, tatăl unui tânăr de 27 de ani, cu handicap grav, din Sfântu Gheorghe, a contactat-o pe președinta Consiliului Național al Dizabilitătii din România, Daniela Tontsch, cu rugămintea de a face cunoscută trauma prin care a trecut împreună cu fiul și soția sa, după ce au primit bilete de cazare și tratament, prin Casa județeană de pensii Covasna, la hotelul Ciucaș, din stațiunea Tușnad.

„Suntem o familie normală ca și voi. Doar că băiatul nostru de la naștere este dependent de fotoliu rulant și ca să nu avem probleme, câteodată, poartă și scutece. Eu sunt asistentul lui personal. Ne-am pregătit să schimbăm metoda de recuperare obișnuită – cu care n-am fost mulțumiți până acum – la un sejur de 16 zile de recuperare într-o stațiune, preferând Băile Tușnad, la recomandarea D-nei Dr. Șereș Lucia, medicului nostru de familie. Conform legii 448 avem dreptul. Am depus cererile la CJPPS Covasna. Am solicitat și câte șase seturi de bilete de călătorie pe CFR, am făcut listă cu ce trebuie să ne pregătim în cazul în care primim bilete. Am visat că după ce primim tratamentul sau în weekend ne deplasăm cu trenul la Brașov ori la Miercurea Ciuc, numai noi băieții, lăsând soția (mama fiului) acasă. În glumă, i-am spus că dacă îi va fi dor de noi, poate să ne viziteze.

Ce mare ne-a fost bucuria când, în șapte septembrie, am fost anunțați telefonic că putem să mergem să ridicăm biletele de tratament balnear. Urma să ne cazăm la hotelul Ciucaș, din Băile Tușnad.

Am fugit, am procurat toate documentele: biletele de trimitere de la medicul de familie, adeverință de venit, am achitat cota parte din valoarea biletului.

După ce am intrat în posesia biletelor de tratament, m-am dus acasă și i-am arătat soției și băiatului meu, făcând planuri pentru prima noastră escapadă bărbătească.

În după amiaza aceleiași zile, am căutat informații pe net despre noua noastră reședință, încercam să aflu dacă este accesibilizată cu lift și rampă de acces.

Așa am găsit un articol publicat de Consiliul Național al Dizabilității din România în care se menționa cazul unei familii careia i-a fost refuzată cazarea în același hotel, anul trecut, din cauză că fiul lor se deplasează cu scaun rulant și poartă scutece ca fiul meu”, povestește domnul Raduly Tibor.

Ușor îngrijorat, domnul Raduly Tibor a sunat la hotelul respectiv și a întrebat dacă hotelul este dotat cu rampă de acces, fapt ce a determinat reprezentantul hotelului Ciucaș să sublinieze că intrarea în hotel necesită aprobarea doamnei directoare.

„La ora 15 soția mea a fost sunată de recepționeră care a întrebat: „Sunteți cu scaun cu rotile? Purtați și scutece?”, iar după răspunsul său afirmativ, recepționera a adăugat: „Atunci, doamna directoare vă transmite să nu veniți pentru că NU VĂ PRIMEȘTE pentru că nu are personal specializat pentru a trata persoanele cu handicap locomotor și să schimbați biletul de tratament la alt hotel.”

Referitor la directoarea Hotelului CIUCAȘ, ne-a îndrumat la o unitate cu profil neurologic – chiar dacă acum noi avem nevoie de tratament cardiovascular.

Soția mea a replicat că indiferent de părerea doamnei directoare, noi, miercuri 13 septembrie 2017, la ora 12, vom sosi, dar vom aduce și presa pentru a solicita explicații.

Am simțit că a picat cerul pe noi. Am pierdut și tratamentul de recuperare din cabinetul nostru obișnuit. Am fost refuzați din cauză că fiul meu este dependent de fotoliu rulant și de scutece.

N-am dormit până luni dimineața (11 septembrie 2017) din cauza discriminării. Luni, la prima oră, ne-am deplasat la emitentul biletelor de tratament și am cerut explicații.

Domnul director CIOTLOŞ TRAIAN NICOLAE, directorul executiv al CJPP Covasna, ne-a comunicat că hotelul respectiv este hotel privat în relații contractuale cu CNPP, s-a oferit să preschimbe biletul la altă bază de tratament.

Am stabilit că vom merge la hotelul Ciucaș, din Băile Tușnad, să-i obligăm să respecte relațiile lor contractuale cu CNPP. Și să nu ne discrimineze din cauza scaunului rulant. Am făcut acest gest pentru a proteja alte persoane mai neajutorate să pățească ca noi, să fie refuzate la fel cum a fost Ion Sorinel din Brăila.

Am solicitat ajutorul mai multor societăți de televiziune, dar numai Digi24 ne-a onorat. Miercuri la ora 12 am fost prezenți la recepție. Mare ne-a fost surprinderea văzând că ne cazează.

Am cerut explicații de la doamna Colcer, directoarea hotelului, de ce și-a schimbat opinia. Dânsa a recunoscut că ne-a refuzat de două ori, nu a vrut să ne primească din cauza că nu putem să participăm la baia de apă minerală din cuza scutecului. Nici n-o interesa dacă poartă permanent.

Fiul meu, de obicei, beneficiază de masaj pe membre și gimnastică medicală pentru membrele inferioare și superioare întrucât la minune nu ne putem aștepta, doar la menținerea circulației sanguine și prevenirea atrofierii musculaturii . Masajul și gimnastica se face pe saltea.

Ne-au primit. Din punct de vedere a legalității nci nu avea altă variantă în fața Digi24. Am avut bilet de trimitere pe linie cardiovasculară. Am crezut că am câștigat. Hotelul are toate dotările necesare. Are rampe de acces, două ascensoare, intrarea și accesul în toate camerele accesibile. Personalul primitor. Curățenie exemplară. Camera primită era largă pentru deplasare cu fotoliul rulant. Baie cu ușă lată care permite intrarea cu scaunul, fără praguri. De nota 10. Ne-am dus la tratament, totul părea OK. Joi eu am fost la tratament.

Înainte de masă m-am întâlnit cu proprietara hotelului. Printre alte discuții, mi-a explicat că este adevărat că nu au vrut să ne primească, este greșeala lor, dar numai pentru binele nostru. A mai spus că am forțat intrarea și că am făcut o greșeală mai mare pe care trebuie să mi-o asum pentru că tratamentul de aici face rău copilului meu. Că fac asta intenționat. În opinia domniei sale, noi nu trebuia să venim aici, ci la o unitate specializată pentru persoane cu handicap.

Am înghițit aceasta părere. Noi am venit aici la Tușnad pentru relaxare și odihnă în aer plăcut și pentru a beneficia de masaj și gimnastică, conform biletului de trimitere eliberat de medicul nostru de familie.

Trebuia să ne decidem. Rămânem aici și înghițim reproșuri și umilințe zilnice sau mergem acasă și ne odihnim. Am ales a doua variantă.

Au trecut câteva zile. Ne-am resemnat. Începem lupta pe alt nivel pentru a nu permite altor persoane să treacă prin ce am trecut noi la hotelului Ciucaș din Băile Tușnad”, a explicat Raduly Tibor.

4 Comments

  1. Cele mai multe hoteluri din Romania sunt fara adaptari. Eu personal, inainte sa cer bilet de tratament,
    sun la toate hotelurile care au contracte cu Casa de Pensii, ca sa aflu daca pot intra sau voi avea o surpriza neplacuta, cand ajungla ei. Sa fim sanatosi si sa mergem doar la hoteluri adaptate, asa cum sunt in toate tarile civilizate, la acest capitol.

    • Adrian am sunat și noi la acest Hotel. Știam și forțând intrarea intrarea am și văzut că există de toate. Hotelul este accesibilizat atât cu rampe precum și două lifturi. Camere speciale pentru pentru persoane cu nevoi speciale. Adică cu de toate ce solicită legislația. Și la ce folosește dacă suntem refuzați sistematic. Bunul simț nu se poate legaliza. Personal de excepție și cu pregătire profesională. Dar am și scris că după primirea noastră ne-au și explicat – nu suntem bineveniți, că locul nostru nu este acolo, părerea directoarei unități și a doamnei proprietare.

  2. Pingback: În hotelul Ciucaș, din stațiunea Tușnad, nu se cazează persoane cu handicap | Vreau sa lupt!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.