În ziua de 24.12.2017, în jurul orei 18.00, Dispeceratul Brigăzii Rutiere a fost sesizat telefonic despre faptul că în incinta parcării unui complex comercial, mai multe autoturisme sunt parcate neregulamentar, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, luând măsura fotografierii și aplicării pe parbriz a notificării de sancționare.

În acest moment, la unul dintre autoturismele în cauză, s-a prezentat conducătoarea vehiculului respectiv, împreună cu doi pasageri, care au început să adreseze injurii polițiștilor. Conducătoarea auto și unul dintre pasageri au fost identificați, amândoi fiind sancționați contravențional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată .

Cel de-al doilea pasager a refuzat legitimarea, fapt pentru care s-a procedat la imobilizarea și conducerea acestuia la sediul celei mai apropiate subunități de poliție, pentru identificare.

În urma verificărilor efectuate, acesta a fost identificat și sancționat pentru injurii, expresii jignitoare și refuz de legitimare cu amendă , în baza prevederilor aceleași legi, 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, se arată în comunicatul emis de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.