Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a participat, marți dimineață, la Bruxelles, la lucrările Forumului European de Cancer cu tema ,,Changing the Future of Cancer on Europe”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății a declarat că obiectivele naționale de luptă împotriva cancerului coincid cu cele ale tuturor țărilor europene și ele se referă la prevenție primară și secundară, depistare precoce (screening), precum și accesul egal al pacienților la tratament.

„Începând cu anul 2012 avem în derulare programul de depistare precoce al cancerului de col uterin, din 2002 România a implementat Programul Național de tratament al pacienților cu afecțiuni oncologice. De asemenea, începând cu anul 2018, a fost consolidată infrastructura pentru screening prin achiziționarea din fonduri europene a 8 unități mobile pentru depistare precoce a cancerului de col uterin. Am început implementarea a 7 programe de screening pentru depistarea cancerului cu finanțare europeană și am finalizat parțial achiziția de echipamente și aparatură necesară dotarii centrelor din rețeaua națională de radioterapie. Tot în 2018 am introdus în compensare 14 molecule noi pentru tratarea pacienților cu afecțiuni oncologice, iar în prezent România asigură gratuit 126 de molecule pentru tratarea pacienților cu cancer”, a declarat Sorina Pintea în deschiderea evenimentului.

Ministrul Sănătății a subliniat faptul ca de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Presedenția Consiliului UE și va susține ideea elaborării unui Plan Comun European pentru combaterea cancerului deoarece toți pacienții europeni au dreptul la tratament egal.

De asemenea, cel puțin două din obiectivele României în această perioadă au legatură cu acest subiect, este vorba despre accesul pacienților la medicamente și mobilitatea pacientului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.