3 decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi se celebrează la nivel mondial din anul 1992, după proclamarea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Anual organizaţiile din domeniul dizabilităţii, persoane cu dizabilităţi și instituțiile de profil marchează această zi prin desfășurarea unor evenimente ce au drept scop sensibilizarea opiniei publice privind problematica persoanelor cu dizabilități și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

În cadrul programului activităților dedicate zilei de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Consiliul Național al Dizabilității din România organizează la Palatul Parlamentului, în holul A1, Senatul României, o expoziție cu vânzare, în perioada 4.12.2017 – 15.12.2017, ce are drept scop susținerea creativității și incluziunii sociale a acestei categorii. Lucrările ce vor fi expuse sunt confecționate manual de persoane cu dizabilități.

Tudorel Tupiluși, președintele Asociației Nevăzătorilor din România va reprezenta Consiliul Național al Dizabilității, în data de 4 și 5 decembrie 2017, la o conferință organizată de Comisia Europeană, în colaborare cu Forumul European al Dizabilității (EDF), pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie). Conferința din acest an se va concentra asupra cetățeniei și asupra unei Europe mai echitabile, mai sociabile, astfel încât drepturile cetățenilor UE să fie exercitate prin diverse inițiative europene, iar problema participării politice să fie discutată. În plus, va fi abordată posibilitatea de a trăi într-un mediu mai echitabil și mai incluziv.

De asemeni, România va fi reprezentată la Al patrulea Parlament European pentru persoanele cu dizabilități (EPPD) de o delegație a Consiliului Național al Dizabilității din România, sponsorizată de europarlamentarul Norica Nicolai.

Al patrulea Parlament European pentru persoanele cu dizabilități (EPPD) este organizat de Forumul European al Dizabilității și Parlamentul European. Acest eveniment reprezintă o oportunitate unică pentru cetățenii europeni cu dizabilități, atât lideri, cât și activiști locali, să discute cu membrii Parlamentului European și cu reprezentanții la nivel înalt ai altor instituții ale UE cu privire la drepturile omului. Discuțiile se vor axa pe dreptul de vot și de participare la viața politică și publică, pe Strategia europeană pentru persoanele cu handicap 2020-2030 și pe punerea în aplicare de către Uniunea Europeană (UE) a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD ONU).

La solicitarea EDF, Consiliul Național al Dizabilității l-a nominalizat pe Tudorel Tupiluși, președintele Asociației Nevăzătorilor din România, vorbitor al delegației române (pentru o intervenție de la etaj de aproximativ 2 minute.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *