Părinţii unor gemeni cu autism sever susţin că starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit în mod uimitor după ce au încercat o tehnică de pionierat – şi ar putea fi pe cale să fie vindecaţi.

Samuel şi Jacob Montague, în vârstă de 11 ani, din Graveney, Kent, au fost diagnosticaţi cu autism sever la vârsta de doi ani.
Comportamentul lor a devenit distructiv pe măsură ce creşteau, lovind cu violenţă tot ce întâlneau în cale. Au ajuns chiar să-şi mânânce excrementele şi să păteze pereţii cu ele.

Băieţii obişnuiau să fugă de acasă, fapt care i-a determinat pe părinţii îngrijoraţi, Annie, de 51 şi Mark, de 59 de ani, să încuie toate uşile, ferestrele şi să ridice un gard înalt în jurul casei.

În ciuda gândului că situaţia lor nu se va ameliora, ei au devenit conştienţi de un program care are menirea de a ajuta la îmbunătăţirea comportamentului celor ce suferă de autism.

Acest program i-a încurajat pe părinţi să accepte situaţia aşa cum este, să le permită celor doi băieţi să se comporte aşa cum se comportă, mai degrabă decât să încerce să-i schimbe.

În cei doi ani de când urmează acest program, d-l Montague spune că familia a experimentat „miracole“.
Jacob a fost acum chiar trecut de la autism sever la autism „moderat”, iar ambii băieţi încep să lege cuvintele. „Am fost cinic, dar când ne-am întors de la program, m-am decis să mă alătur lui Samuel, să-i înţeleg lumea imaginară în care s-a refugiat”, a adăugat d-l Montague, de meserie constructor specialist.

,,M-am alăturat lui în timp ce se învârtea. Și imediat, el m-a privit drept în ochi – ceva ce ni s-a spus că nu se va întâmpla niciodată. A fost un moment de progres, iar acest lucru a însemnat totul pentru mine.”

El a construit de unul singur două spaţii de joacă la capătul grădinii pentru a efectua tehnica cu gemenii în fiecare zi. Familia speră ca, cu sprijin şi efort continuu, băieţii se vor recupera.

,,Ei nu mai fug de acasă, nu mai au acel comportament violent, ci stau la masă şi îşi mănâncă cina liniştiţi. Cel mai uimitor lucru pentru mine este că acum, pot spune, că-şi iubesc mama. Avem doi copii, care în prezent sunt plini de bucurie şi iubire. Mi s-a spus că ei nu vor reuşi să mă vadă diferit de cum îl văd pe omul de pe stradă, dar au venit la mine, m-au îmbrăţişat şi m-au pupat”, a spus d-na Montague.
După aflarea diagnosticului iniţial, disperaţi, părinţii au apelat la ajutorul autorităţilor locale şi personalului medical calificat, dar ei le-au spus pur şi simplu să renunţe la copii.

Dl Montague, care mai are cu soţia sa un alt copil pe nume John-Mark, a declarat: ,,Răspunsul din partea celor la care am apelat a fost: ,,Renunţaţi la băieţi.”
Şi nu doar experţii au avut o astfel de reacţie, ci şi familia şi prietenii. Toată lumea ne-a spus că ar fi cel mai bine aşa şi ne-au sfătuit să privim lucrurile drept în faţă. Oamenii chiar ne-au spus că suntem egoişti pentru care dorim să-i ţinem cu noi, pentru că ei ar fi mult mai fericiţi într-o instituţie.

Pe fondul nenumăratelor nopţi fără somn, a excursilor la A & E şi primind foarte puţin ajutor, locuinţa lor dărăpănată a început să semene tot mai mult cu o închisoare. Copleşiţi şi simţind că-şi pierd speranţa, părinţii au făcut o excursie pentru a achiziţiona o casă pentru copii. Ei îl descriu ca fiind momentul cel mai greu din viaţa lor, dar a fost, de asemenea, un punct dramatic de cotitură în situația lor.

Cu ajutorul unui îngrijitor dedicat, au început să caute terapii şi tratamente pentru copiii lor. Samuel şi Iacov au fost ambii plasaţi pe o dieta specială şi au început să folosească tehnica Handle, o abordare holistică, care are drept scop de a schimba modul în care funcţionează creierul.
În timpul uneia dintre aceste sesiuni, ei au aflat de Programul Son-Rise. Acesta a fost conceput de către părinţii unui copil cu autism sever, care a obţinut o recuperare completă în anii 1970.

Una dintre principalele tehnici încurajate în program, este de a se alătura copiilor în comportamentul lor, să stea în faţa lor, vorbindu-le plini de răbdare şi imitându-le acţiunile, mai degrabă decât să-i judece şi să încerce să-i schimbe.
Părinţii gemenilor acum strâng fonduri în scopul de a călători în Statele Unite pentru o sesiune de pregătire intensivă, de două săptămâni.

Ce este autismul?
Autismul, mai corect cunoscut sub numele de tulburare de spectru autist (ASD) – include sindromul Asperger.

Se cunoaşte de mult timp faptul că cei care suferă de această afecţiune au abilităţi superioare în domenii precum matematica şi ştiinţa.
Această afecţiune neurologică are loc de patru până la cinci ori mai frecvent în rândul bărbaţilor spre deosebire de femei, iar aproximativ 1,5 % dintre copii sunt afectaţi de ea.

Cauza exactă a autismului rămâne necunoscută, iar pentru a pune un diagnostic clar este nevoie de consultarea medicilor specializaţi în mai multe discipline. Oamenii cu această afecţiune pot avea dificultăţi în ceea ce priveşte înţelegerea limbii şi a regulilor de interacţiune socială, precum şi în ceea ce priveşte înţelegerea emoţiilor. Nu există nici un tratament cunoscut, dar există diferite opţiuni de tratament în vederea ajutării celor suferinzi.

Traducere: Lavinia Elena Niculicea

Sursa…

Tags:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.