Autor: Sara Ugolini

În anul 2018 s-au înregistrat 23.564 de români cu deficiențe de auz. Aceștia încă se lovesc de neputința statului de a le facilita existența, fie în propriile instutuții, fie în viața de zi cu zi. De exemplu, nu există un program național care să îi ajute pe părinții auzitori în lupta cu înțelegerea proprilor copii. Existau puține cursuri destinate persoanelor care doreau să devină interpreți și la fel de puțină era și dorința de a facilita lupta pe care o duc acești oameni. Asociația Națională a Interpreților Autorizați În Limbajul Mimico-Gestual a luat ființă în 2008, facilitând drumul persoanelor surde către o viață activă în cadrul comunității lor. În 2018 singura Universitate din România care prevede un program de studii de master în limbajul mimico-gestual, a fost cea din Pitești, în cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte “Misiune și Slujire prin Limbajul Mimico-Gestual”. În Europa există Facultăți care asigură cursuri de limbaj mimico-gestual, precum: University Collage London, University of Amsterdam, Lund University (Suedia), University of Jyvaskyla (Finlanda). Cele mai multe se regăsesc în Statele Unite ale Americii. În cadrul Programului Operațional al Universității București, în februarie 2019, a început Cursul de Învățarea Limbii Semnelor Române pentru ocupația „Interpret în limbaj mimco-gestual” al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Cursul a luat naștere la inițiativa Lectorului Univ. Dr. Florica Iuhas, fiind în același timp realizat împreună cu formatori experimentați și surzi nativi de limbaj mimico-gestual.

CURSUL

Intru în sala de curs. Deja întârziasem, ceea ce era neobișnuit pentru mine. Cu multă grijă îmi fac loc printre scaune și îmi aleg un loc. Lecția deja începuse. Doamna profesor Rodica Bogdan, îmi zâmbește când mă vede. Ascult cum îi întreba pe colegii mei câți dintre ei au repetat alfabetul limbajului mimico-gestual. Era prima mea experiență la un astfel de curs și nu aveam nici cea mai mică idee despre limbajul semnelor. Mă simțeam nesigură și vizibil emoționată, deoarece nici măcar nu apucasem să mă informez asupra alfabetului. Tot ce știam era că nu voiam să mă fac de râs în cazul în care nu reușesc să țin pasul cu restul clasei. Doamna Profesoară a avut foarte multă răbdare să îmi explice primele litere și modul în care trebuie să îmi mișc degetele. Apuc să îi spun că e pentru prima dată când particip la acest curs și nu cunosc alfabetul mimico-gestual. Mă asigură că voi învăța repede și dacă repet suficient de mult nu mi se va părea dificil. Cu mult mai multă încredere încep să îmit tot ceea ce colegii mei învățaseră deja – legumele, fructele. Primele litere pe care le fac sunt cele ale numelui meu S-A-R-A. Fascinată, dar în același timp frustrată că nu cunosc alfabetul încât să mă descurc, eram determinată să învăț cât mai bine tot ceea ce văd. Vedeam cât de entuziaști eram cu toții, cât de mult voiam să absorbim fiecare mișcare a degetelor care însemna ceva și fiecare reușită ne umplea de mândrie. O întrebam de fiecare dată pe doamna profesoară dacă executam mișcările bine, iar când aveam un răspuns pozitiv, un zâmbet ne umplea fața. La sfârșitul cursului, mă duc spre doamna Rodica Bogdan, să o întreb dacă m-am descurcat bine și să îi mulțumesc pentru un curs care m-a determinat să continui cu studierea limbajului mimico-gestual. Era cu spatele la mine când îi adresam cuvintele. Niciun răspuns. La un moment dat, se întoarce către mine și îmi zâmbește. Își cere scuze că nu m-a auzit. Aude câteva sunete, însă mi-a explicat cu zâmbetul pe buze că doar când se uită la interlocutor și îi citește de pe buze poate descifra mesajul. Eram jenată. Nu am avut un moment în timpul orei în care să fi crezut că nu aude. Pronunța cuvintele foarte bine. Îi mulțumesc pentru curs și o asigur că voi mai veni.

REALITATEA

“Legea 448 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede că toate instituțiile statului trebuie să pună la dispoziția persoanelor surde interpret de limbaj mimico-gestual. Până aici totul e foarte clar și foarte frumos. Doar că legea e emisă din 2007, când ne-am “aliniat” la normele U.E. Au trecut de atunci 12 ani. Persoana surdă care vrea să se căsătorească are nevoie de interpretare obligatorie la Oficiul Stării Civile, care nu are angajat pentru interpretare. Surzi sunt mulți, interpreți puțini. Pentru a obține autorizarea sau re-autorizarea de intrpret îți trebuie ore de practică. Instituțiile nu au bani să angajeze intrpreți, interpreții nu au cum să facă practică decât prin servicii de voluntariat și tot așa”, spune Lect. Univ. Dr. Florica Iuhas.

Ceea ce este stabilit de către Consiliul Europei este faptul că limbajele mimico-gestuale sunt practic limbi în adevăratul sens al cuvântului. Au un sistem anume și se bazează pe reguli, gramatică. La fel de complexe ca limbile vorbite. Acestea sunt caracterizate prin mișcările mâinilor, al capului și al corpului, folosind în același timp expresii faciale. Adunarea Parlamentară a Consilului European din 1 Aprilie 2003 recunoștea limbajele mimico-gestuale ca un mod de a comunica cu persoanele surde și în mod oficial acestea îi vor ajuta pe surdo-muți să se integreze în societate, să aibă acces la educație, ocuparea locurilor de muncă și în justiție.

“Eram în facultate când m-am dus să mă ofer să fac voluntariat la o școală specială pentru surzi din București. Părinții mei fiind surzi m-am gândit că pot ajuta copiii la teme. Am fost refuzată pe motiv că nu am atestat de interpret. Le-am spus că știu semnele. Nu a contat. După terminarea facultății, m-am dus în școlile de surzi din București, în calitate de jurnalistă. Am constatat cu stupoare că persoanele care ocupau funcția de director nu aveau atestat dar nici nu cunoșteau limbajul semnelor. Despre profesori nu mai vorbesc. Și atunci, am întrebat, firesc, cum înțeleg copiii din ceea ce li se predă. Citesc pe buze mi s-a răspuns. Ne mirăm azi că rata de absolvire a Bacalaureatului din învățământul special pentru deficienții de auz este de 1%?” spune Lect. Univ. Dr. Florica Iuhaș.

Cursurile la care am participat au fost o nouă experiență pentru mine. Pe lângă faptul că eram nerăbdătoare să știu cât mai multe și să fiu capabilă să mă exprim cât mai bine în noua limbă pe care o învățam, simțeam cât de important este să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, știam că este o nevoie foarte mare de a ușura comunicarea celor surdo-muți în lumea care se pare că nu îi aude. Colegii erau extrem de entuziaști. Unii își aduceau prietenii. Eram de toate vârstele. Inclusiv profesorii erau interesați de curs și participau. Faptul că aveam profesori surzi ne-a făcut să ne dăm seama și mai mult de necesitatea acestor cursuri. Mai mult, am încercat cu toții să înțelegem cum se desfășoară o zi din viața lor. Eram cu toții curioși. Profesorii care ne-au însoțit pe tot acest parcurs, ne-au arătat că viața poate fi foarte nedreaptă cu unii, însă în restul privințelor, sunt la fel ca noi. Râd mult. Se zbat la fel de mult ca noi. Nu doar supraviețuiesc. Încearcă să trăiască cum cred ei mai bine, la fel ca noi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.