Mihăiță Papară este primul parasnowboarder al echipei paralimpice de iarnă a României.
Astăzi el a purtat drapelul României la festivitatea de deschidere a Jocurilor Paralimpice 2018, din Coreea de Sud.  În data de 12 martie va concura la snowboardcross SB-LL1, iar în data de 16 martie la banked slalom SB-LL1.

Mihăiță Papară a început să participe la competiții internaționale de parasnowboard, categoria LL1, în anul 2014. Prima competiție oficială la care a participat a fost în cadrul Cupei Europene, organizată în Landgraaf, Olanda. În anul 2015 a devenit membru al Echipei Paralimpice de iarnă a României. Împreună cu antrenorul său, Dan Marcu – membru fondator al Echipei FRESH-MEAT, a înregistrat progrese considerabile și continue.

Până în acest sezon a luat startul în 23 de competiții europene și internaționale. Obținând clasarea în TOP 10 la Campionatele Mondiale de Banked Slalom și SnowboardCross s-a calificat la Jocurile Paralimpice de Iarnă din Coreea de Sud, în premieră națională.

 

Există oameni cu o forță deosebită de luptă, care reușesc să transforme o experiență nefericită într-o poveste de succes, devenind o sursă de inspirație pentru cei din jur. Oameni care se ridică dincolo de limitări, de handicap… Un astfel de om este Mihăiță Papară, de meserie jurist, care prin determinare, curaj și ambiție, a arătat că poate învinge soarta potrivnică, devenind primul sportiv care practică snowboard cu un singur picior.

Evenimentul care avea să-i schimbe definitiv viaţa a avut loc când Mihăiță Papară era în floarea vârstei și avea o dorință arzătoare de a cuceri cele mai importante piscuri ale vieții. Și le-a cucerit: pe cele ale munților și ale sportului. Deși nu i-a fost ușor. În urmă cu 13 ani, el a fost implicat într-un teribil accident de mașină în uma căruia i-a fost amputat piciorul stâng de la nivelul coapsei. Fără un picior, dar cu o voință imensă, Mihăiță Papară a găsit puterea în el și în ceilalți, pentru a depăși acestă întâmplare tragică. Recuperarea a reprezentat un proces complicat și de durată, însă familia i-a oferit suportul necesar. Sportul a avut o influență pozitivă, dându-i încredere în propriile forțe. În plus, sportivul a găsit motivația în exemplul altor persoane cu handicap, precum și în ceea ce îl pasiona.

,,După accident, căutând informații despre persoane care au trecut prin experiențe similare, dar care s-au recuperat, am găsit pe internet o fotografie veche, din anii ’50, o copertă a unei reviste franceze, înfățișând patru schiori care coborau în viteză pe pârtie. «Des grands blesses, virtuoses du ski». Toți patru erau amputați deasupra genunchiului, la fel ca mine. M-a ajutat mult această imagine și gândul că dacă a fost posibil așa ceva în urmă cu mai bine de jumătate de secol, cu tehnologiile de atunci, înseamnă că pot și eu să mă recuperez în așa fel încât să fac iar sport, chiar și sporturi de iarnă”, a declarat Mihăiță Papară pentru redbull.com.

Născut în zona Harghitei, în apropierea munților, a fost dintotdeauna pasionat de sporturile de iarnă, în special de cele extreme. Senzația de libertate absolută și fericirea de a ajunge acolo în vârf, l-au atras și i-au dat imboldul să se autodepășească. Muntele i-a devenit aliat în competiția inegală a vieții, iar snowboardul i-a dat din nou sentimentul că este întreg.

Din noiembrie 2014, Mihăiță Papară a început să participe la competiții internaţionale de parasnowboard. Eforturile și dăruirea i-au fost răsplătite, devenind singurul snowboarder din Echipa Paralimpică de Iarnă a României, care ne reprezintă cu cinste țara. Sportivul român a participat la peste douăzeci de cupe europene și mondiale, obținând locul 7 în Finala Cupelor Mondiale de Banked Slalom 2016, Italia, şi locul 9 în Finala Cupelor Mondiale de Snowboard Cross 2017, Coreea de Sud. De curând, Mihăiță Papară a luat parte la Jocurile Olimpice de Iarna pentru persoane cu dizabilități de la Pyeongchang, Coreea de Sud, fiind singurul român din lot după accidentarea Laurei Văleanu, de altfel o sportivă care i-a devenit un exemplu de determinare și pasiune.

Sportivul român a scos în evidență faptul că cea mai importantă realizare a sa este faptul că reuşit să-și învingă frica în prima competiţie de parasnowboard, deoarece avea o teamă cumplită de a nu-și înrăutăți starea.

Atunci când nu face sport, Mihăiță Papară își dedică timpul liber celor doi copii extraordinari, care îi dau puterea de a merge mai departe. De apreciat este faptul că s-a gândit și la semenii lui aflați într-o situație asemnătoare și a înființat o organizaţie non profit care să se ocupe cu informarea şi ajutarea lor.

Mihăiță Papără nu este doar un sportiv care face performanță la cel mai înalt nivel, ci și o adevărată lecție de viață, care ne arată prin exemplul personal că se poate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.