Asociația Suport Mastocitoza România a intreprins primul sondaj din România cu privire la impactul mobbingului asupra pacienților cu boli rare, în cazul de față, mastocitoza.

Mobbingul este o hărțuire psihologică, care se întinde pe cel puțin 6 luni, și are cel puțin o frecvență săptămânală și include comportamente necorespunzătoare repetitive, care implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenționate care ar putea afecta personalitatea, integritatea psihică ori demnitatea unei persoane.

Cercetătorii au identificat 45 de comportamente asociate mobbing-ului, grupate în cinci categorii, în funcţie de efectele asupra victimelor.

Îngrădirea posibilităţii de exprimare a victimei: aceasta nu are posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere în faţa şefilor; este întreruptă atunci când vorbeşte; colegii se adresează necuviincios, critică munca şi viaţa personală;

Izolarea victimei: nu se vorbeşte niciodată cu victima; victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane; victimei i se atribuie un loc de muncă ce o izolează de colegi; li se interzice colegilor să vorbească cu victima; se ignoră prezenţa fizică a victimei.

Desconsiderarea victimei în faţa colegilor: victima este vorbită de rău şi se lansează diverse zvonuri; este ridiculizată; se glumeşte pe seama originii, naţionalităţii, bolii şi vieţii particulare a victimei.

Discreditarea profesională a victimei: este trasă pe ”linie moartă”, nu i se atribuie lucrări sau este obligată să îndeplinească sarcini ce îi exced competența, îi sunt puse peiorativ competențele la îndoială prin întrebări de tipul: ” te pricepi tu la asta?”.

Compromiterea sănătăţii victimei: încredinţarea unor sarcini periculoase şi nocive pentru sănătate; agresarea fizică uşoară şi gravă a victimei, exercitarea de acțiuni menite sa agreveze conștient boala victimei.

Grupul ținta a fost reprezentat de 167 de pacienți cu mastocitoza, din care 138 de repondenți, iar 29 nu au răspuns.

Îngrădirea posibilităţii de exprimare a victimei a fost identificată de 22, 46% dintre repondenți ( 31 de voturi).
20,28% dintre repondenți (28 de voturi) au bifat afirmativ la acțiuni de tipul izolarea victimei.
Desconsiderarea victimei în faţa colegilor a fost experimentată de 8,69% dintre cei chestionați (12 voturi-).
Discreditarea profesională a victimei a primit 16.66 % din voturi (23 de voturi).
Compromiterea sănătăţii victimei a fost recunoscută de 11,59% ( 16 voturi)
Hărțuirea fizică a fost recunoscută mai ales în cazul copiilor 5,07% din voturi (7 voturi).
Nu au făcut obiectul mobingului 15,21% dintre repondenți (21 de voturi), aceștia declarându-se respectați și chiar ocrotiți de colegi.

Și-au exprimat votul 82,63% dintre pacienți.

Nicoleta Vaia, președinta Asociației Suport Mastocitoza România, a declarat pentru Jurnal Social:

”Concluziile nu sunt îmbucurătoare, pentru că din totalul repondenților 84, reprezentând 78%, au făcut obiectul unei acțiuni de mobbing de natură să le afecteze sănătatea, cariera, prestigiul social, demnitatea și calitatea vieții personale și profesionale.

Asociația Suport Mastocitoza România își propune să dezvolte acest proiect pentru a putea oferi sprijin pacienților cu boli rare care devin obiectul unei acțiuni de mobing.Unele mărturii sunt cutremuratoare: ,,copilul a fost lăsat în mijlocul camerei de la grădiniță, iar infirmiera striga să nu fie atins că e bubos’’. Altă pacientă, care a renunțat la serviciu, mărturisește agresivitatea colegelor de a se parfuma excesiv. O altă mărturisire vorbește despre tragerea pe linie moartă profesional, pentru că mastocitoza i-a afectat creierul. Cineva vorbește despre colege care gătesc în birou zilnic mâncărurile interzise, iar când pacientul deschide gura îi interzic să vorbească. O altă pacientă a fost amenințată cu bătaia de o colega dacă se împotrivește unor decizii care-i afectează sănătatea. Cineva a afirmat că este pus să facă zilnic o muncă ce îi produce degranulări multiple. Mulți mărturisesc faptul că petele îi fac pe colegii de muncă să îi ocolească și să-i jigneasca spunându-le că sunt contagioși. Mai mulți copii au fost izolați în parc sau în clase pentru ca au varicelă sau rujeolă, ei având, însă mastocitoză.

De aceea vom continua acest demers de susținere a pacienților afectați de mobbing. Legea nr. 202/2002 permite din luna august aplicarea de amenzi și chiar deschiderea de dosare penale celor care fac mobbing.
Mobbingul există pentru că este îngăduit. Boala nu ne afectează capacitatea profesională și nici demnitatea.”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.