La 29 aprilie, a avut loc o reuniune la nivel înalt cu privire la impactul pandemiei de COVID-19 asupra serviciilor sociale și schimbul de inițiative ale UE pentru sprijinirea furnizorilor de servicii în situația actuală.

La această întâlnire, organizată de Comisia Europeană, au participat vicepreședintele UE pentru democrație și demografie, comisarii UE pentru sănătate, pentru egalitate și pentru locuri de muncă și drepturi sociale, reprezentanți ai organizațiilor pentru persoanele în vârstă și reprezentanți ai serviciilor sociale.

Reuniunea a evidențiat problemele legate de finanțare, personal și echipament de protecție în domeniul serviciilor sociale și impactul acestora asupra persoanelor cu dizabilități, a vârstnicilor și a altor persoane care beneficiază de îngrijire și sprijin.

Yannis Vardakastanis, Președintele Forumului european pentru persoane cu dizabilități (EDF), a vorbit, în cadrul acestei întâlniri, despre situația persoanelor cu handicap și modul în care lipsa serviciilor și discriminarea lasă persoanele izolate, fără bunuri de bază sau acces la tratament medical, cu un risc mare de moarte, subliniind situația deosebit de gravă din instituțiile rezidențiale, unde multe persoane cu dizabilități s-au infectat și au murit.

El a solicitat ca UE și țările să implice organizații ale persoanelor cu dizabilități, iar comisarii pentru egalitate și locuri de muncă să fie incluși în echipa Comisiei Europene de răspuns la criza coronavirus, pentru a se asigura că drepturile persoanelor cu dizabilități nu sunt uitate.

,,Asistăm la situații îngrozitoare: persoane cu dizabilități mor în instituții și acasă, persoane fără mâncare, persoane care trăiesc în frică. Acest lucru ar putea fi evitat dacă guvernele și UE ar face ceea ce au promis prin ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități: nimic despre noi fără noi, care să ne implice frecvent și din timp”, a declarat președintele EDF.

Helena Dalli, comisarul UE pentru egalitate, a subliniat importanța punerii în aplicare a Convenției în contextul pandemiei și menținerea unui dialog cu organizațiile persoanelor cu dizabilități.

,,Pandemia de coronavirus a evidențiat și chiar a exacerbat inegalitățile din societatea noastră. În această criză, punerea în aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost pusă la încercare și devine mai relevantă ca niciodată. Din acest motiv, este esențial să menținem un dialog continuu cu organizațiile reprezentative și să ne asigurăm că răspunsul nostru nu lasă pe nimeni în urmă”, a spus Helena Dalli.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.